Detențiune pe viață pentru uciderea fostei iubite

A rămas definitivă soluția de condamnare la detențiune pe viață a tânărului în vârstă de 28 de ani care și-a omorât prietena pe care o cunoscuse pe FB.

În anul 2020, Mohamed Iman Mustafa, a fost condamnat pentru că în urmă cu doi ani fusese condamnat pentru violare de domiciliu, furt, distrugere și lovirea iubitei anterioare, la pedeapsa de 1 an și 7 luni închisoare, dar cu suspendare.

Între timp, a cunoscut-o pe Facebook pe Valentina Catargiu, din același județ, Suceava. Au început o relație, după care s-au mutat la Cluj unde ea a devenit asistentă medical. Din cauza geloziei și agresiunilor repetate, ea a decis să se despartă. A amenințat-o de mai multe ori, dar ea nu l-a reclamat. În noaptea de 23/24.08.2020, a aşteptat-o într-o staţie de autobuz, când se întorcea de la părinţi. S-a repezit la ea şi a înjunghiat-o de mai multe ori cu un cuţit, după care a plecat la proprii săi părinți, unde a fost găsit de poliție și arestat la data de 25.08.2020.

Pentru noua faptă, a fost judecat în primă instanță de Tribunalul Cluj. La data de 4.06.2021, l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa cu detențiunea pe viață pentru comiterea infracțiunii de omor cu premeditare, violare de domiciliu, furt și acces ilegal la un sistem informatic. În același timp, a fost obligat să plăteacă moștenitorilor victimei (mama și fiica) suma de 280.000 euro. S-a făcut expertiza psihiatrică a inculpatului și acesta a fost găsit responsabil de faptele sale. Nemulțumit de soluție, inculpatul a contestat sentința. Pe data de 21.09.2021,  Curtea de Apel Cluj a respins apelul și a menținut sentința.

Urmărește-ne:
0