VeDem Just a participat la întâlnirea cu ministrul justiţiei cu privire la situaţia dosarului "10 august", în urma deciziei Tribunalului Bucureşti de respingere a solicitării de redeschidere a acestuia.
Discuţiile au avut ca principale teme și reformele structurale în Justiție, îmbunătăţirea legilor justiţiei, modalităţi de eficientizare a activităţii parchetelor. Pentru îndeplinerea obiectivelor pe care ni le-am asumat dialogul cu societatea civilă rămâne deschis şi va fi constant.
Pe 2 martie 2021, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit condiţiile în care legislaţia naţională poate permite obţinerea datelor de comunicaţie şi de localizare unor echipamente de comunicare electronică folosite de cineva: procedura trebuie să vizeze o investigaţie penală cu privire la infracţiuni grave sau ameninţări la siguranţa naţională, iar autorizarea de acces la aceste date nu poate fi dată de procuror (Hotărârea în cauza C-746/18 H. K/Prokuratuur).
În Estonia există un caz judiciar cu privire la o persoană condamnată la închisoare pentru furt şi utilizarea cardului unei alte persoane. În recurs, instanţa naţională a suspendat cauza şi a cerut opinia CJUE cu privire la compatibilitatea dintre normele interne şi legislaţia europeană cu privire la modul în care au fost obţinute datele electronice despre inculpat. Procedura se numeşte întrebare preliminară şi este permisă de art. 267 din Tratatul pentru funcţionarea UE, entitate căreia România îi aparţine din 1 ianuarie 2007. CJUE este singura instituţie europeană care interpretează Tratatul în mod oficial şi cu efect obligatoriu pentru statele membre.
CJUE a decis ieri că dreptul european impune următoarele:
- datele de transfer sau de localizare cu privire la aspectele de viaţă privată a unei persoane, ce au relevanţă într-un caz penal, trebuie limitat la proceduri care vizează combaterea infracționalității grave sau prevenirea amenințărilor grave la adresa siguranței publice. Legea trebuie să prevadă norme clare și precise care să reglementeze conținutul și aplicarea măsurii respective și să impună o serie de cerințe minime astfel încât persoanele ale căror date cu caracter personal sunt vizate să dispună de garanții suficiente care să permită protejarea în mod eficient a acestor date împotriva riscurilor de abuz;
- Ministerul Public poate autoriza accesul unei autorități publice la datele de transfer și la datele de localizare în scopul desfășurării unei urmăriri penale. Atunci când se solicită accesul la asemenea date este necesar un control prealabil, care să fie efectuat de oganism independent, adică să nu fie implicat în investigaţia penală şi să fie nertu faţă de părţile din dosar.
Legislaţia europeană: În această materie sunt incidente două instrumente europene Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice (Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice) care reglementează securitatea prelucrării datelor, confidenţialitatea comunicaţiilor, ştergerea, anonimizarea şi prelucrarea datelor de transfer, furnizarea facturii detaliate, prezentarea și restricționarea identificării apelurilor și a liniilor de conectare, prelucrarea datelor de localizare; Carta drepturilor fundamentale în UE care reglementează demnitatea, libertăţile, egalitatea, solidaritatea, drepturile şi justiţia.
Jurisprudenţa anterioară:
În anul 2014, CJUE a decis prin Hotărârea din 21 decembrie 2016, Tele2 Sverige și Watson și alții, C-203/15 și C-698/15 că, în scopul combaterii infracționalității:
- nu pot fi păstrate toate datele de transfer și de localizare, ale tuturor abonaților și utilizatorilor înregistrați, pentru toate mijloacele lor de comunicare electronică;
- accesul autorităţilor competente la aceste date trebuie limitat doar la combaterea infracționalității grave şi numai cu autorizarea prealabilă din partea unei instanțe sau a unei autorități administrative independente;
- datele respective trebuie păstrate doar pe teritoriul Uniunii.
În anul 2020, CJUE a decis prin Hotărârea din 6 octombrie 2020, La Quadrature du Net și alții, C-511/18, C-512/18 și C-520/18 că:
- nu este permisă o stocare generalizată și nediferențiată a datelor de transfer și a datelor de localizare;
- în scopul protejării securității naționale, furnizorul de servicii de comunicații electronice poate fi obligat de stat să efectueze o stocare generalizată și nediferențiată a acestor date, dacă: (1) statul respectiv se confruntă cu o amenințare gravă la adresa securității naționale, care se dovedește reală și actuală sau previzibilă; (2) dacă decizia care prevede această obligație şi condiţiile în care ea se aplică poate face obiectul unui control efectiv de către o instanță; (3) obligația nu poate fi impusă decât pentru o perioadă limitată în timp la strictul necesar, dar care poate fi reînnoită în cazul menținerii acestei amenințări;
- în scopul protejării securității naționale, al combaterii infracționalității grave și al prevenirii amenințărilor grave la adresa siguranței publice, este permisă o stocare direcționată a datelor de transfer și a datelor de localizare care să fie delimitată, pe baza unor elemente obiective și nediscriminatorii, în funcție de categoriile de persoane vizate sau prin intermediul unui criteriu geografic, pentru o perioadă limitată în timp la strictul necesar, dar care poate fi reînnoită;
- în scopul protejării securității naționale, al combaterii infracționalității grave și al prevenirii amenințărilor grave la adresa siguranței publice, este permisă o stocare generalizată și nediferențiată a adreselor IP atribuite sursei unei conexiuni, pentru o perioadă limitată în timp la strictul necesar;
- în scopul protejării securității naționale, al combaterii infracționalității și al protejării siguranței publice, este permisă o stocare generalizată și nediferențiată a datelor referitoare la identitatea civilă a utilizatorilor de mijloace de comunicații electronice;
- în scopul combaterii infracționalității grave și al protejării securității naționale, furnizorii de servicii de comunicații electronice pot fi obligaţi, prin intermediul unei decizii a autorității competente, supuse unui control jurisdicțional efectiv, de a realiza, pentru o perioadă determinată, conservarea rapidă a datelor de transfer și a datelor de localizare de care dispun acești furnizori de servicii, din moment ce aceste măsuri garantează, prin norme clare și precise, că stocarea datelor în discuție este condiționată de respectarea condițiilor materiale și procedurale aferente acestora și că persoanele în cauză dispun de garanții efective împotriva riscurilor de abuz;
- se poate impune furnizorilor de servicii de comunicații electronice să recurgă, pe de o parte, la analiza automatizată, precum și la colectarea în timp real, printre altele, a datelor de transfer și a datelor de localizare și, pe de altă parte, la colectarea în timp real a datelor tehnice referitoare la localizarea echipamentelor terminale utilizate, atunci când: (1) statul se confruntă cu o amenințare gravă la adresa securității naționale, care se dovedește reală și actuală sau previzibilă, şi decizia de a se recurge la această analiză poate face obiectul unui control efectiv de către o instanță; (2) sunt vizate doar persoanele în privința cărora există un motiv valabil pentru a suspecta că sunt implicate într‑un mod sau altul în activități de terorism și decizia de a se recurge la această analiză poate face obiectul unui control efectiv de către o instanță. În caz de urgență justificată corespunzător, controlul trebuie să aibă loc în termen scurt;
- Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind comerțul electronic nu se aplică în materie de protecție a confidențialității comunicațiilor și a persoanelor fizice în raport cu prelucrarea datelor cu caracter personal în cadrul serviciilor societății informaționale, această protecție fiind, după caz, reglementată de Directiva 2002/58 şi de GDPR;
- nu se poate impune furnizorilor de acces la servicii de comunicații publice online și furnizorilor de servicii de stocare‑hosting stocarea generalizată și nediferențiată, printre altele, a datelor cu caracter personal aferente acestor servicii;
- instanța penală națională trebuie să înlăture informațiile și elementele de probă care au fost obținute printr‑o stocare generalizată și nediferențiată a datelor de transfer și a datelor de localizare, incompatibilă cu dreptul Uniunii, în cadrul unei proceduri penale inițiate împotriva unor persoane suspectate de săvârșirea unor infracțiuni, în cazul în care persoanele respective nu sunt în măsură să prezinte în mod eficient observații cu privire la aceste informații și elemente de probă, care provin dintr‑un domeniu care nu este cunoscut de judecători și care pot influența în mod preponderent aprecierea faptelor.
Legislaţia românească: art. 138 alin. (1) lit. j) din C.proc.pen se referă la obținerea datelor de trafic și de localizare prelucrate de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice ori furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului, ca metodă specială de supraveghere. Modul lor de obţinere se arată la art. 152 C.proc.pen: se solicită de către procuror, cu autorizarea judecătorului, numai pentru anumite infracţiuni grave, dacă nu se pot obţine probe altfel,
Gianina Clop (jurist) şi Cristi Danileţ (judecător)
01.03.2021 COMUNICAT DE PRESĂ: Criză de integritate în facultățile de Drept. VeDem Just solicită „toleranță zero” la fraudele academice.
Membrii asociației de tineri juriști și cadre didactice „Voci pentru Democrație și Justiție” sunt revoltați de situația fără precedent din cadrul Facultății de Drept a Universității București: 45 de studenți au fost exmatriculați pentru că au fost surprinși că au copiat la un examen online. Șmecheria, trișarea și corupția nu au ce căuta în nicio facultate, cu atât mai mult la Drept.
Este inacceptabil ca studenții la Drept să trișeze la examene. Încă de pe băncile facultății, studenții la drept trebuie să dea dovadă de integritate. Orice conduite anterioare neconforme cu legalitatea trebuie abandonate de cei care au pretenția că vor deveni oameni ai legii. Este uimitor că studenții la Drept nu cunosc prevederile Regulamentului de desfășurare a activităților din cadrul facultății. Este regretabilă lipsa de reacție a structurilor asociative: tăcerea asurzitoare a Asociației Studenților la Drept și a ELSA relevă o toleranță, dacă nu chiar o complicitate morală pentru astfel de comportamente repugnate de societate.
VeDem Just subliniază că cele întâmplate în aceste zile reprezintă doar o mică parte dintr-un fenomen național care durează de prea mult timp în România și care, din păcate, nu a ocolit facultățile de Drept. Cu mențiunea că nu putem generaliza, arătăm că la nivelul unor facultăți, a unor profesori și a unor studenți, se întâlnesc următoarele situații care nu mai pot fi ignorate:
Persoane dovedite ca plagiatori ocupă funcția de rector;
Profesori plagiatori sunt conducători de doctorat și pregătesc generații de doctoranzi plagiatori;
Familii întregi predau la aceeași facultate, scriu cărți împreună și își lasă moștenire locurile de la catedră;
Profesori care fac politica partidului la cursurile lor sau care își exprimă frustrările personale față de magistrați;
Profesori condamnați pentru fapte de corupție care predau la Drept;
Persoane care, când e vorba de interpretarea legii, susțin ceva la curs în calitate de profesori și altceva în instanță ca avocați/magistrați;
Profesori care tolerează copiatul la examene din partea studenților, profesori care primesc mită de la studenți sau favoruri sexuale;
Profesori avocați care deschid bloguri sau conturi pe rețelele de socializare sub anonimat și insultă sau calomniază magistrați;
Profesori care desconsideră studenții, persiflându-i și ironizându-i public și care pun note în mod arbitrar;
Profesori care condiționează intrarea în examene de achiziționarea de către studenți a cursului propriu;
Profesori care predau cursul citind cuvânt cu cuvânt de pe notițele scrise;
Studenți care nu frecventează cursurile și care sunt văzuți doar la examene;
Studenți care copiază sau trimit alte persoane în locul lor la examene, care cumpără lucrări de licență de pe internet;
Afaceri care se fac în campusurile universitare și pe net cu echipamente digitale de copiat;
Studenți care își umplu CV-urile cu activități nereale în tot felul de organizații și programe, doar pentru a puncta la capitolul „voluntariat”;
Probleme mari de cunoaștere a limbii române și a istoriei recente, mai ales la studenții de la Drept;
Lipsa empatiei și grave carențe de logică argumentativă la studenți;
Asociații studențești interesate doar de festivisme și sindicalisme.
Efectele acestui fenomen sunt uriașe: analfabetismul funcțional atinge cota alarmantă de aproape 45% dintre cei care au absolvit studiile liceale; o parte dintre absolvenții facultăților au diplome fără acoperire în cunoștințe, iar obținerea de către unii a titlurilor universitare este doar o rutină; profesorii incompetenți pregătesc studenți incompetenți; profesorii lipsiți de integritate vor transmite aceleași non-valori elevilor și studenților pregătiți; scade încrederea în lege și justiție. S-a ajuns atât de departe încât unii dintre cei care au copiat la Drept au ajuns să fraudeze concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii. În mod revoltător, magistrați condamnați pentru corupți au fost primiți în avocatură. Furtul tinde să fie privit ca o normalitate în societatea românească. Nu ne miră că persoane condamnate penal au ajuns să conducă consilii locale sau județe, ori să ocupe loc în Parlament.
Cauzele care au produs perpetuarea acestui fenomen sunt diverse. Pe de o parte, este vorba de mentalitatea poporului român exprimată în „Legea e făcută ca să fie încălcată”, „Toată lumea face asta!”, „Merge și-așa!”. Pe de altă parte, este vorba de transformarea facultăților într-o organizație cu scop de business și de acreditarea unor facultăți care nu îndeplinesc standardele de competență și integritate. Să nu uităm de profesorii care copiază la titularizare în învățământul preuniversitar. În fine, este vorba de toleranța comportamentelor ilicite în facultăți și conivența dintre unii studenți și unii profesori.
Pentru estomparea acestui fenomen, VeDem Just propune unele măsuri, pe care le supune dezbaterii din partea societății civile și solicită facultăților să le aibă în vedere:
renunțarea la testele-grilă, care încurajează învățarea mecanică și favorizează copiatul;
extinderea examenelor orale la facultățile socio-umane; de exemplu, prin examinare orală la Drept se dezvoltă și se punctează abilitățile de comunicare și persuasiune, cunoașterea limbii române, gândirea critică; studentul la Drept trebuie să cunoască la modul general la ce se referă o lege, unde o găsește și cum se interpretează, nicidecum nu trebuie să memoreze legea sau manualul;
adaptarea programei de învățământ la însușirea unor cunoștințe esențiale și cu aplicabilitate practică;
includerea noilor tehnologii în metodele de predare;
reducerea numărului de locuri cu taxă la facultățile de stat;
introducerea unui concurs autentic de admitere la facultate;
modificarea Regulamentelor universitare astfel încât perioada de interzicere a reînmatriculării celor excluși pentru fraudă dovedită să fie de minim 10 ani;
interdicția pe viață a celui exmatriculat pentru fraudă la facultatea de Drept sau care a fost prins fraudând la INM sau INPPA în a mai susține admiterea la aceste două instituții;
înființarea unui cazier academic, în care să fie evidențiate faptele de indisciplină ale studenților și situațiile de fraudă, cu acces din partea instituțiilor și organizațiilor juridice unde admiterea se dă pe bază de concurs;
inițierea unui dialog între reprezentanții studenților și a profesorilor pentru comunicarea și soluționarea nemulțumirilor reciproce.
Este un moment de maximă responsabilitate pentru mediul academic. Iar facultățile de Drept pot da startul la o reformă morală de care universitățile au maximă nevoie. VeDem Just încurajează profesorii și studenții corecți să își asume rolul de „vârf de lance” în această luptă pentru integritate și legalitate.
Ziua „Discriminare Zero” este celebrată la nivelul ONU pentru a promova egalitatea în fața legii. A fost înființată de directorul UNAIDS în anul 2014. Prin ea se dorește să crească conștientizarea cu privire la inegalitățile care împiedică oamenii să ducă o viață plină și productivă și se cere guvernelor să își îndeplinească angajamentele și obligațiile de a pune capăt tuturor formelor de discriminare.
UNAIDS a fost înființat în anul 1994 de către Consiliul Economic și Social al Organizației Națiunilor Unite (ECOSOC), cu obiectivul de a monitoriza și de a oferi politici și strategii, atât la nivel statal, cât și la nivel global, în combaterea epidemiei cu HIV. Are ca membri state și reprezentanți ai societății civile, inclusiv a purtătorilor de HIV. Militează împotriva nediscriminării persoanelor infectate cu HIV, virusul care provoacă SIDA.
În Ziua Discriminării Zero din acest an, UNAIDS evidențiază necesitatea de a se lua măsuri urgente pentru a pune capăt inegalităților bazate pe venituri, sex, vârstă, stare de sănătate, ocupație, handicap, orientare sexuală, consum de droguri, identitate de gen, rasă, clasă, etnie și religie.
Între discriminare și inegalitate există o strânsă legătură: discriminarea structurală și socială duce la inegalități între indivizi în materie de venituri, educație, sănătate, locuri de muncă; și invers, inegalitatea duce la stigmatizare și discriminări. De aceea, pentru a elimina inegalitățile, trebuie abordată chestiunea discriminării.
Înfruntarea inegalităților și încetarea discriminării sunt esențiale pentru a pune capăt SIDA. Lumea este departe de a-și îndeplini angajamentul comun de a pune capăt SIDA până în 2030 nu din cauza lipsei de cunoștințe, capacități sau mijloace de combatere a SIDA, ci din cauza inegalităților structurale care obstrucționează soluțiile dovedite în prevenirea și tratamentul HIV. De exemplu, cercetări recente arată că bărbații homosexuali și alți bărbați care fac sex cu bărbați au de două ori mai multe șanse de a se infecta cu HIV dacă trăiesc într-o țară cu abordări punitive de orientare sexuală decât dacă locuiesc într-o țară cu legislație de susținere.
Pentru a obține demnitatea tuturor, politicile politice, economice și sociale trebuie să protejeze drepturile tuturor și să acorde atenție nevoilor comunităților defavorizate și marginalizate. Sunt necesare eforturi mai mari pentru eradicarea sărăciei extreme și a foametei și este necesar să se investească mai mult în sănătate, educație, protecție socială și locuri de muncă decente.
Datele despre infecția cu HIV în România sunt disponibile AICI.
În România, actul normativ pentru prevenirea și combaterea discriminării este OG nr. 137/2000. Un alt act normativ important este Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați. Instituția publică care sancționează actele de discriminare este CNCD.
Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe baza criteriilor prevăzute de legislația în vigoare. Criteriile stabilite de legislația românească sunt: rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Jurisprudența CNCD este disponibilă AICI. Jurisprudența CEDO pe nediscriminare: AICI.Jurisprudența CJUE: AICI.Un manual de drept european privind discriminarea: FRA.
