Duminică, 8.11.2020, membrii asociației Voci pentru Democrație și Justiție au livrat la Târgu Mureș ultimele cărți destinate elevilor care studiază în acest an școlar opționalul de educație juridică. Astfel, ghidul a ajuns în 28 de județe și în municipiul București.
De peste cinci ani asociația VeDemJust face eforturi pentru ca supremația legii să fie un principiul fundamental care să fie acceptat încă de la o vârstă tânără. Pentru aceasta, asociația desfășoară un amplu program național de educație juridică, implicând atât profesioniști ai dreptului (în cadrul întâlnirilor de educație non-formală), cât și cadre didactice (în cadrul orelor de educație formală).
Asociația a alcătuit un site complex, www.educatiejuridica.ro, unde se află materiale-resursă pentru cei care doresc să studieze educația juridică. Mai mult, cu sprijinul judecătorului Cristi Danileț, a publicat „Elevul și Legea” – un ghid tematic destinat în special adolescenților. Prin susținerea financiară a Fundației Friedrich Naumann pentru libertate, au fost tipărite 4600 de exemplare care au fost distribuite gratuit.
În ultimele săptămâni ghidul a fost distribuit de către membrii și voluntarii VeDem Just la 113 profesori și 4234 de elevi. Aceștia studiază săptămânal educația juridică ca materie opțională în curriculum la decizia școlii în 92 de unități de învățământ, totalizând 160 de clase din mediu rural și urban, de la clasa a IV-a până la a XII-a. La finalul anului școlar, cărțile vor rămăne la elevi, fiind o donație din partea asociației.
Ghidul poate fi descărcat în mod gratuit de aici . Școlile care au acest opțional sunt aici.
Președinte,
jurist Lucian Checheriță