Comisia de la Veneţia: undă verde pentru desfiinţarea SIIJ

Comisia de la Veneţia a avizat pozitiv proiectul de lege care desfiinţează Secţia Specială. Câteva observaţii formulate de asociaţia VeDem Just:

– Avizul aparţine unui organism de la nivelul Consiliului Europei, considerat plin de specialişti în dreptul constituţional, al reformelor justiţiei şi al domeniului electoral;

– din partea României, un membru este Toader Tudorel, fostul ministru al justiţiei în timpul căreia a fost creată secţia specială şi pe care el a operaţionalizat-o. Dacă până şi el a zis că SIIJ e în neregulă, trebuie să îl credem;

– în anul 2018 şi 2019 deja Comisia de la Veneţia a zis de două ori că sunt probleme în organizarea SIIJ. Pe atunci domnul Toader era ministru. Dar el nu a băgat în seamă Comisia din care el însuşi făcea parte;

– la pct. 23 CSM este prins cu ocaua mică: într-un punct de vedere a răstălmăcit avizul oficial al Comisiei de la Veneţia din 2018;

– la pct. 32 Comisia de la Veneţia salută proiectul de lege pentru desfiinţarea SIIJ. O spune clar şi răspicat;

– la pct. 42 Comisia arată că procurorii de la SIIJ şi cazurile acestora vor fi transferate la celelalte parchete, astfel că anchetele nu vor fi afectate. Deci proiectul poate fi dus mai departe;- la pct. 52 Comisia arată că magistraţii trebuie să aibă imununitate funcţională numai pentru actele comise cu bună credinţă. La pct 56 arată că magistraţii nu au nevoie de un mecanism de ridicare de către CSM a imunităţii, ca la politicieni, în cazul în care sunt urmăriţi penal. La pct. 58 se arată că CSM nu poate să intervină într-un proces penal să decidă el ce magistraţi să fie sau să nu fie cercetaţi pentru corupţie. Astfel că se dă o palmă grea peste obrazul gros al CSM care dorea să controleze dosarele DNA cu privire la magistraţi.


VeDem Just aşteaptă votul final din Parlament.

Urmărește-ne:
0