24 Ianuarie – Ziua Internaţională a Educaţiei

Prin Rezoluţia A/RES/73/25 adoptată de Adunarea Generală a ONU în anul 2018, ziua de 24 ianuarie a fost proclamată „Ziua Internaţională a Educaţiei” (International Day of Education).

Educația este considerată un drept al omului, un bun public și o responsabilitate publică.

La nivel mondial, dreptul la educație este consacrat în art. 26 din DUDO și art. 13 și 14 din PIDESC; pentru aplicarea acestora din urmă, în anul 1999 Comitetul pentru drepturile economice, sociale și culturale a adoptat Comentariul General nr. 13 cu privire la educație. La chemarea UNICEF, UNESCO, UNDP și Banca Mondială, în 1990 a avut loc în Thailanda o conferință mondială privind educația la care au participat 155 de țări, unde s-a aprobat Declarația Mondială privind Educația pentru Toți. Cea mai mare organizație globală care promovează dreptul la educație este „The Right to Education Initiative” (RTE) înființată în anul 2000. UNESCO a elaborat în 2019 un Manual privind dreptul la educație. Tot atunci au apărut Principiile de la Abidjan privind educația, adoptate de un grup de experți internaționali în 2019 care enunță obligațiile statului în sistemul de învățământ public și rolul său cu privire la învățământul privat.

La nivel european, dreptul la instruire este consacrat de art. 2 din Primul Protocol la CEDO și art. 14 din CDFUE.

La nivel național, amintim că în România sunt 3,2 milioane de preşcolari şi elevi, grupaţi în 20.000 unităţi de învățământ. În licee şi şcoli profesionale sunt 850.000 elevi. Dreptul la învăţământ este consacrat de art. 32 din Constituţia României şi dezvoltat în Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar și și Legea nr. 199/2023 a învățământului universitar. Cât privește minorii, art. 48 din Constituţie prevede că educaţia şi instruirea copiilor este un drept, dar şi o îndatorire a părinţilor. Art. 51 din Legea copiilor nr. 272/2004 obligă părinții să înscrie copiii la școală și permite copiilor să își schimbe felul învățăturii cu încuviințarea instanței. Părinții care își retrag copiii sau îi împiedică să meargă la școală comit infracțiunea prevăzută de art. 380 C.pen.

Site dedicat: AICI.; #InternationalDayofEducation; #IDE

Urmărește-ne:
0