10.698 de acte normative în vigoare. Educaţia juridică, o soluţie pentru cetăţeni

Într-un răspuns oficial al Consiliului Legislativ către asociaţia VeDem Just se arată că în România sunt în vigoare, în momentul de faţă, un număr de 10.698 acte normative din categoria legislaţie primară. 

În concret, la data de 21 ianuarie 2021, erau în vigoare:

  • 7.275 legi aprobate de Parlament;
  • 1.018 ordonanţe de Guvern;
  • 2.405 ordonanţe de urgenţă ale Guvernului.

Precizăm că, potrivit deciziei CCR nr. 405/2016, în categoria legislaţie primară intră legile, ordonanţele şi ordonanţele de urgenţă ale Guvernului; Curtea Constituţională precizează în mod expres că ordonanţele şi ordonanţele de urgenţă au o forţă juridică asimilată cu a legii. Toate acestea trebuie să fie conforme cu Constituţia, altfel CCR este chemată să le invalideze.

Actele normative din categoria legislaţiei primare sunt detaliate în reglementări ce intră în categoria legislaţie secundară. Aceasta din urmă cuprinde hotărâri ale Guvernului, hotărâri ale consiilor locale şi judeţene, ordine, coduri etice şi deontologice, regulamente de organizare internă, fişa postului. Conform Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă, altfel instanţele judecătoreşti sunt chemate să le anuleze.

Reamintim că, potrivit art. 1 alin. (5) din actul fundamental al ţării, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Aceasta presupune informarea cetăţenilor în mod adecvat şi neacceptarea necunoaşterii legii drept scuză. Or, în condiţiile unui număr atât de mare de acte normative, educaţia juridică a elevilor este vitală.

Urmărește-ne:
0