CEDO a condamnat Muntenegru în cauza Antović și Mirković, prin hotărârea din 28 nov. 2017, pentru instalarea și utilizarea ilegală a echipamentelor de supraveghere video în sălile universitare de curs.
Doi profesori s-au plâns că decanul universității a dispus instalarea camerelor video în amfiteatrele unde țineau cursuri, motivând că măsura e necesară pentru siguranța bunurilor, a persoanelor (inclusiv a studenților) și supravegherea predării. Cei doi au arătat că amfiteatrul în care predau era închis atât înainte, cât și după cursuri, că singura proprietate de acolo erau birouri și scaune fixe și o tablă, că nu știau de ce să se teamă pentru siguranța nimănui și că nu sunt de acord cu colectarea datelor.
CtEDO le-a dat dreptate: supravegherea video a unui angajat la locul de muncă este o intruziune considerabilă în viața privată a salariatului și, în temeiul art. 8 para. 2 din CEDO, poate fi justificată numai dacă este în conformitate cu legea, urmărește unul sau mai multe dintre scopurile legitime la care se referă acea dispoziție și este necesară într-un societate democratică pentru a atinge un astfel de scop. Or, Curtea a constatat că legislația relevantă prevede în mod explicit îndeplinirea anumitor condiții înainte de a se recurge la supravegherea video și că supravegherea predării nu era prevăzut de lege ca temei pentru aceasta. Mai mult, nu există nicio dovadă că bunurile sau oamenii ar fi fost în pericol în acele amfiteatre.
Ca urmare, Curtea a constatat că Muntenegrul a încălcat art. 8 din Convenție privind dreptul la respectarea vieții private al celor doi reclamanți, pentru că ingerința în cauză nu a fost conformă cu legea.
