Urmare a Brexit, acum un an UK s-a retras din UE din care a făcut parte timp de 47 de ani. De la data de 1 ianuarie 2021 UK este privită ca o țară complet străină în raport cu UE. Ca urmare, nu mai există liberă circulație dintr-un alt stat european în UK.
Noile reguli care se aplică:
– până la 30 septembrie 2021: turiștii pot intra în Regatul Unit cu pașaport sau carte de identitate; începând cu 1 octombrie 2021: turiștii vor avea nevoie de pașaport pentru a călători în Marea Britanie. Nu e nevoie de viză dacă activitatea de turism sau vizita nu depășește 6 luni într-un an. Informații suplimentare AICI;
– toți cetățenii români care doresc să se deplaseze în UK cu scopul de a munci, de a studia sau de a-și dezvolta propria afacere, începând din 1 ianuarie 2021, vor fi obligați să obțină o viză. Românii care doresc să muncească în UK vor putea obține viza în baza respectării unor condiții cumulative specifice fiecărui traseu profesional (acestea includ oferta de muncă, salariul minim corespunzător calificării, stăpânirea limbii engleze). Informații suplimentare AICI.
Ministerul Muncii a dezvoltat un Ghid informativ cu privire la imigrație în UK.
(Prezenta postare a fost preluată din Lege-n-Dar, aplicație gratuită de educație juridică pentru telefonul mobil).