Inflație legislativă: 12.500 acte normative în vigoare

În anul 2024 a apărut zilnic câte o lege nouă și o dată la două zile și jumătate a apărut câte o ordonanță de urgență. Cumulat, ultimii patru ani constituie perioada unui mandat legislativ când s-au adoptat cele mai multe acte normative din istoria postdecembristă a României. S-au publicat 1.334 de numere ale Monitorului Oficial, cu 330 mai multe ca în anul trecut, așadar o medie de 5,2 numere pe zi lucrătoare. În momentul de față în România sunt în vigoare un număr de 12.503 de acte normative care fac parte din legislația primară. Numărul acestora crește cu 500 în fiecare an.

Dacă anterior o dată la patru ani creștea cu 1.000 numărul legilor, ordonanțelor și ordonanțelor de urgență adoptate și care rămân in vigoare, în momentul de față această creștere are loc o dată la doi ani. Toate actele enumerate sunt în fondul activ al legislației, ceea ce înseamnă că sunt aplicabile pentru cetățenii români, pentru apatrizi, pentru rezidenții aflați în România, precum și pentru turiștii ce trec prin țara noastră.

Necunoașterea legilor nu poate fi invocată de nimeni drept scuză pentru încălcarea lor. Ca urmare, pentru a respecta legea, aceasta trebuie cunoscută. Iar pentru a fi cunoscută, populația trebuie informată în mod sistematic și legislația trebuie explicată pe înțelesul destinatarilor.

În ultimii ani, asociația VeDem Just a dezvoltat metode adecvate de informare prin intermediul aplicației de mobil Lege-n-Dar și a proiectului #Lege9 de pe rețelele de socializare, puse la dispoziția celor interesați în mod gratuit. Însă noi credem că ar trebui să existe programe guvernamentale, permanente, de informare a populației: legislația ar trebui sintetizată și noutățile legislative ar trebui traduse din „legaleză”  în limbajul uzual, al persoanelor fără pregătire juridică.

Statistici minori și violență domestică 2022

Din datele statistice ale Ministerului Public publicate în Raportul de activitate pe anul 2022

Total trimiși în judecată: 62.283 inculpaţi persoane fizice, dintre care:

  • 717 pentru act sexual cu un minor;
  • 132 pentru trafic de minori
  • 23 pentru nrespectarea măsurilor privind încredințarea minorului

Dintre cei trimiși în judecată, 3.527 sunt minori, cu 242 mai mulți ca anul precedent;

  • 11,7% din inculpații minori au fost arestați în cursul procesului;
  • A scăzut numărul de violuri și omoruri comise de minori, au crescut numărul de furturi și tâlhării;
  • Top județe: București, Iași, Suceava, Bihor.

Violența în familie:  

1.478 inculpaţi trimişi în judecată. Top județe: Bacău, Bihor, Brașov, Iași, Suceava, Brașov

Soţi victime: 303, din care:

  • 38 victime ale omorului (23 decedate)
    – 215 victime ale lovirilor sau altor violenţe
  • 8 victime ale vătămării corporale şi vătămării corporale din culpă
  • 2 victime ale lovirilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte

Părinţi victime: 146, din care:

  • 19 victime ale omorului (8 decedate)
  • 88 victime ale lovirilor sau altor violenţe
  • 4 victime ale vătămării corporale şi vătămării corporale din culpă
  • 3 victime ale lovirilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte

Copii victime ale părinţilor: 296, din care 226 minori:

  • 31 victime ale omorului (22 decedați), din care 14 minori (11 decedați);
  • 102 victime ale lovirilor sau altor violențe, din care 65 minori
  • 1 victimă ale vătămării corporale și vătămării corporale din culpă, din care 1 minor
  • 36 victime ale infracțiunilor de rele tratamente aplicate minorilor
  • 45 victime ale violului, din care 37 minori
  • 259 victime ale abandonului de familie, din care 225 minori
  • 2 victime ale nerespectării măsurilor privind încredințarea minorilor

Fraţi şi surori victime: 134 victime, din care 21 minori:

  • 30 victime ale omorului (10 decedate)
  • 78 victime ale lovirilor sau altor violenţe
  • 3 victime ale vătămării corporale şi vătămării corporale din culpă
  • 4 = victime ale violului, din care 3 minore

Statistici 2021: a scăzut numărul de criminali, a crescut numărul de violatori

În anul 2021 a scăzut numărul de persoane care au comis omoruri, loviri și tâlhării, dar a crescut numărul de violatori și de proxeneți trimiși în judecată și numărul de autori ai unor accidente mortale de circulație. Statisticile oficiale arată că 40 de minori au fost violați de proprii părinți și frați, 9 infractori și-au omorât soții, 6 copii și-au ucis părinții, iar 9 minori au fost uciși de proprii părinți sau frați. Raportat la ultimii zece ani, în anul 2021 numărul minorilor care au furat și tâlhărit este cel mai mic, numărul celor care au violat este cel mai mare.

Continue Reading

2021: Statistici legislative

Într-un stat de drept, legile trebuie respectate. Este vorba de Constituție, legi, ordonanțe de urgență, ordonanțe de Guvern, la care se adaugă hotărâri de Guvern, ordine de miniștri, hotărâri ale consiliului local etc. Dar, câte acte normative sunt în vigoare în România?

Continue Reading

2020: Statistica europeană privind deţinuţii

Săptămâna trecută, Consiliul Europei a publicat statistica anuală în materie penală privind populaţia penitenciară, elaborată în cadrul programului SPACE I. Pentru fiecare an este elaborat un raport care priveşte datele din anul precedent. Raportul, însoţit de un rezumat, s-a întocmit pe baza datelor furnizate de toate cele 47 state membre ale Consiliului Europei, valabile la 31 ianuarie 2020.

România are scor negativ la durata pedepsei şi la densitatea deţinuţilor în penitenciare; scor mediu la procentul de deţinuţi raportat la populaţie şi la numărul de gardieni pentru deţinuţi; scor scăzut la numărul de femei deţinute şi deţinuţi cu vârsta peste 50 de ani; scor foarte scăzut la numărul de deţinuţi străini, de arestaţi preventiv, de internaţi anual, de eliberaţi anual, de sinucideri, de evadări. Suntem pe locul 3 in Europa la rata de deţinuţi închişi pentru omoruri, locul 6 pentru violuri, locul 7 pentru infracţiuni rutiere.

Continue Reading

Statistici oficiale, 2019: minori in dosare penale

Asociația VeDem Just a analizat Raportul de activitate al Ministerului Public pe anul 2019 cu privire la violența în familie, respectiv la implicarea minorilor în comiterea de infracțiuni. Astfel, statisticile oficiale arată că la 100 de inculpați trimiși în judecată, șase sunt minori; în fiecare zi procurorii trimit în judecată 11 minori, din care unul în stare de arest. Cu privire la victimele minore, anul trecut au fost formulate acte de acuzație pentru că 23 de copii ar fi fost uciși de proprii părinți sau frați, 65 bătuți crunt de aceștia, alți 17 bătuți în mod curent, iar 39 violați de propriii părinți sau frați. Educația juridică pare a fi singurul instrument autentic de reacție la asemenea date statistice.

INFRACTORI MINORI: Anul trecut au fost trimiși în judecată un număr total de 62.072 inculpaţi, din care 3.850 sunt minori. Județele cu cei mai mulți minori trimiși în judecată sunt Cluj și Galați, iar cu cei mai puțini sunt Harghita, Covasna și Giurgiu. Față de anul 2019, au comis infracțiuni împotriva persoanei 766 de minori, cu 25 mai mulți decât în anul precedent. A crescut și numărul minorilor care au comis infracțiuni împotriva patrimoniului: 2069, cu 16 mai mulți decât în anul precedent.

ANUL Minori trimiși în judecată Minori arestați preventiv Minori violatori Minori tâlhari Minori hoți
2014 2966 371 66 611 1496
2015 3548 446 66 696 1726
2016 3883 445 72 768 1633
2017 3882 480 56 700 1478
2018 3704 473 67 558 1401
2019 3850 460 76 616 1369

INFRACTORI VICTIME: Anul trecut au fost trimiși în judecată 1459 de autori ai infracțiunilor comise în familie împotriva a 1700 de victime, din care 661 minore. Procentual, din 100 de infractori un număr de 2,4 comit violențe în familie. Județele cu cele mai multe victime ale violenței domestice sunt Bacău și Suceava, iar cele cu un numărul cel mai mic sunt Mehedinți și Harghita. Județele cu cei mai mulți minori agresați în propriile familii sunt Botoșani și Suceava, iar cu cel mai puțini București și Brăila.

Agresiuni între soți:  au fost 332 victime, din care 30 de soți decedați ca urmare a omorului sau unor lovituri, 49 de soți au fost victime ale tentativei de omor, 230 victime ale lovirilor și vătămărilor corporale. Agresiuni împotriva părinților: au fost 141 victime, din care 14 părinți decedați, 9 victime ale tentativei de omor, 79 de victime ale lovirilor și vătămărilor corporale. Copii victime ale părinţilor: au fost 234 victime, din care 165 minori. Dintre acestea, 18 au decedat și 5 au fost victime ale tentativei de omor, 104 victime ale lovirilor sau altor violențe,  42 victime ale violului, 456 victime ale abandonului de familie. Fraţi şi surori victime: 133 au fost victime, din care 12 uciși, 21 victime ale tentativei de omor, 72 victime ale lovirilor și vătămărilor corporale, 7 victime ale violului.

ANUL Inculpați pentru trafic de minori Pornografie infantilă Nerespectare măsuri încredințare minori Abandon de familie Act sexual cu un minor Violență familie
2014 350 84 10 738 Lipsă date 1459
2015 292 65 15 865 Lipsă date 1938
2016 195 96 19 778 308 1467
2017 211 163 29 651 301 1491
2018 169 156 31 597 319 1360
2019 175 174 27 510 323 1459

Asociația VeDem Just reiterează autorităților solicitarea de a introduce educația juridică ca materie opțională în curriculum școlar. Această materie poate constitui un instrument puternic de prevenție în domeniul delincvenței juvenile și de cunoaștere la modul practic a drepturilor și responsabilităților minorilor.