HOTĂRÂRE: Petardă de Anul Nou. Pierderea vederii

În noaptea de Revelion 2018/2019 Cristina a ieșit din casă cu soțul și prietenii pentru a privi focurile de artificii. Ei au început să arunce petarde pe stradă. La câțiva metri era un alt grup care a făcut la fel, iar o petardă aruncată de către George a explodat, proiectând spre Cristina un corp dur. Ea a fost nimerită în ochiul drept, drept pentru care și-a pierdut vederea, în mod ireversibil. Soluția definitivă a fost pronunțată joi.

Procesul a durat 5 ani. Inculpatul nu a recunoscut fapta, afirmând că toți cei prezenți au utilizat petarde și e posibil ca femeia să fi fost lovită de petarda altuia. Un martor din cercul lui de prieteni l-a contrazis, chiar el fiind cel care i-a oferit foc pentru a aprinde petarda respectivă, iar de la momentul exploziei acesteia până la reacția victimei nu au mai explodat alte petarde în acea zonă.

În  urma procesului, pe data de 30 oct. 2023,  Judecătoria Satu Mare a hotărât că George se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă sancționată de art. 196 alin. (2) și (3) din C.pen. cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă penală. I s-a imputat faptul că nu a a respectat dispozițiile din art. 34 alin. (2) lit. b) ale Legea nr. 126/1995 – acesta interzice folosirea articolelor pirotehnice la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la patru niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste patru niveluri.

Pedeapsa stabilită de instanță în cazul de față a fost de 10 luni închisoare și lui George i s-a deschis cazier judiciar. Pentru că a comis fapta nu cu intenție, ci din neatenție, pentru că nu are antecedente penale, după accident a însoțit victima la spital, are 39 de ani și este căsătorit, s-a dispus să fie lăsat în libertate pentru o perioadă de doi ani, timp în care va fi supravegheat de Serviciul de Probaţiune Satu Mare. Dacă încalcă condițiile impuse, va ajunge în penitenciar pentru 10 luni. Dacă le respectă, după cei doi ani pedeapsa va fi eliminată din cazier. Totodată, George a fost obligat să plătească Cristinei 20.000 euro reprezentând daune morale și încă 5.875,74 lei reprezentând daune materiale (dovedite cu chitanțe pentru spitalizare, ecografie oculare, intervenţie oculară, consultaţii oculare).

Ambele părți au fost nemulțumite de soluție și au atacat-o. Pe data de 28 dec. 2023 Curtea de Apel Oradea a decis să corecteze sentința în favoarea victimei: George a fost obligat să plătească Cristinei 40.000 euro reprezentând daune morale. S-a ținut seama că legea nu prevede anumite criterii fixe de apreciere a unor astfel de sume, Cristina este tânără și are un copil de un an, a suferit un prejudiciu estetic și nu va mai vedea niciodată. Decizia este definitivă, iar motivarea poate fi citită AICI.

Petarde și artificii de Revelion

În România, Revelion este numele dat petrecerii din noaptea de 31 Decembrie spre 1 Ianuarie. La origine, „Revelion” provine din fr. „réveillon” care semnifică faptul de a sta treaz mai mult timp, ca urmare a unei cine îndelungate. De aceea, sunt țări în care există „revelion de Crăciun” și „revelion de Anul Nou”. 

La miezul nopții se pocnesc petarde și se aprind artificii. Articolele pirotehnice sunt pentru divertisment (F-patru categorii) și de scenă (T-două categorii), conform  HG nr. 1102/2014 privind stabilirea condițiilor pentru punerea la dispoziție a articolelor pirotehnice. Doar cele din categoria F1  – care prezintă un risc foarte scăzut şi un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse, inclusiv în locuinţe – pot fi utilizate de populația largă. Restul articolelor sunt folosite doar de artificieri și pirotehniști.

Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive reglementează regulile de utilizare a petardelor și artificiilor:

  • nu se folosesc între orele 24:00 şi 6:00, cu excepţia perioadelor autorizate; 
  • nu se folosesc la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;
  • este interzisă aruncarea lor la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi și de instalaţiile de gaze;
  • nu se folosesc în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;
  • nu se utilizează pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;
  • este interzisă folosirea lor la o distanţă mai mică de 500 m de păduri;
  • tinerilor sub 18 ani nu li se pot vinde asemenea articole, iar copiii sub 16 ani nu le pot deține. 

Amenzile pot ajunge la 6.000 de lei, iar pedeapsa cu închisoarea de la 3 luni la un an. 

Tulburarea liniștii în alte circumstanțe constituie contravenția de la pct. 25, art. 2 al Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și se sancționează cu amendă 200-1000 lei.

Sorana Ana Scutelnicu