Hotărârea CEDO în cauza Marinakis c. Grecia, pronunțată la data de 23 iunie 2026, privește încălcarea prezumției de nevinovăție prin declarații publice făcute de înalți demnitari ai statului grec în timp ce împotriva reclamantului exista o procedură penală aflată în curs. De reținut: prezumția de nevinovăție nu este încălcată doar atunci când un politician spune despre cineva că „este vinovat”, ci și atunci când reprezentanții executivului creează impresia publică a vinovăției sau exercită presiuni asupra instanțelor înainte de soluționarea dosarului.
Ce s-a întâmplat?
Evangelos Marinakis, un cunoscut om de afaceri grec, a fost cercetat penal în dosarul „Noor 1”, referitor la transportul a 2,1 tone de heroină. Înainte ca instanțele să se pronunțe asupra acuzațiilor, mai mulți reprezentanți ai puterii executive au făcut declarații publice despre el.
Printre acestea:
- serviciul de presă al Prim-ministrului a difuzat două documente în care Marinakis era numit direct „traficant de droguri” și chiar „traficantul-șef”;
- ministrul Apărării l-a comparat public cu Pablo Escobar, folosind expresia „Escobarul grec” și afirmând că acesta „deține 2,5 tone de heroină”;
- ministrul Justiției a comentat public dosarul și a sugerat că judecătorii ar putea suporta consecințe disciplinare dacă nu își fac „treaba”.
Element important: procedura penală s-a încheiat ulterior printr-o ordonanță definitivă de netrimitere în judecată în 2024–2025.
Ce încălcări a constatat CEDO?
Curtea a constatat încălcarea art. 6 § 2 din Convenție (prezumția de nevinovăție).
1. Documentele Guvernului
CEDO a reținut că folosirea fără rezerve a expresiei „traficant de droguri” la adresa unei persoane aflate sub urmărire penală era de natură:
- să convingă publicul că persoana este vinovată;
- să prejudicieze aprecierea pe care urmau să o facă judecătorii.
Prin urmare, a existat o încălcare a prezumției de nevinovăție.
2. Declarațiile ministrului Justiției
Aici analiza Curții este mai interesantă. Ministrul nu a spus explicit că Marinakis este vinovat. Totuși, Curtea a observat că:
- a prezentat acuzațiile într-o manieră care sugera temeinicia lor;
- a afirmat că justiția trebuie să își facă treaba;
- a adăugat că, dacă nu o face, pot exista sancțiuni disciplinare;
- a amintit chiar propriile atribuții disciplinare asupra judecătorilor superiori.
CEDO a considerat că aceste afirmații puteau fi percepute ca o presiune asupra judecătorilor și ca un mesaj privind rezultatul așteptat al procesului. Acesta este probabil cel mai important pasaj al hotărârii pentru magistrați: Curtea nu sancționează doar afirmațiile despre vinovăția inculpatului, ci și intervențiile unui ministru care pot crea impresia că executivul așteaptă un anumit rezultat al procesului.
3. Declarațiile ministrului Apărării
Curtea a fost și mai severă:
- comparația cu Pablo Escobar;
- folosirea repetată a expresiei „Escobarul grec”;
- afirmația că reclamantul „deține 2,5 tone de heroină”;
- criticarea procurorului pentru că nu trimite mai repede dosarul mai departe.
Toate acestea au fost interpretate ca o afirmare categorică a vinovăției înainte de judecată.
Unde au greșit instituțiile naționale?
Din perspectivă instituțională, Grecia a greșit în două planuri.
A. Puterea executivă nu a respectat separația puterilor
Prim-ministrul, ministrul Justiției și ministrul Apărării au tratat o acuzație penală ca pe un fapt deja dovedit.
CEDO reamintește că reprezentanții statului trebuie să fie extrem de prudenți când vorbesc despre persoane aflate sub anchetă sau judecată. Nu li se interzice să informeze publicul, dar nu pot prezenta suspectul ca fiind vinovat înaintea unei hotărâri definitive.
B. Grecia nu oferea un remediu intern efectiv
Acesta este al doilea aspect foarte important.
Guvernul grec a susținut că Marinakis ar fi trebuit să folosească diverse căi interne:
- excepții în procesul penal;
- recuzarea judecătorilor;
- plângeri pentru defăimare;
- acțiuni civile împotriva statului.
CEDO a respins toate aceste argumente. Curtea a arătat că niciuna dintre aceste căi nu era efectivă pentru o persoană care se plângea de încălcarea prezumției de nevinovăție prin declarații publice ale demnitarilor. Mai mult, Curtea a remarcat că Grecia a introdus abia în 2019 un remediu specific pentru asemenea situații, ceea ce sugera că înainte de acel moment nu exista un mecanism adecvat de protecție.
Soluția finală
CEDO a decis:
- încălcarea art. 6 § 2 prin documentele serviciului de presă al Prim-ministrului (în unanimitate);
- încălcarea art. 6 § 2 prin declarațiile ministrului Apărării (în unanimitate);
- încălcarea art. 6 § 2 prin declarațiile ministrului Justiției (cu majoritate de 4 la 3).
Statul grec a fost obligat să plătească:
- 6.000 euro daune morale;
- 2.480 euro cheltuieli de judecată.
