Azi, România a fost condamnată de către CtEDO pe motiv că nu a oferit motive obiective și rezonabile atunci când a respins o femeie să fie primită ca ofițer medical din cauză că era prea mică de înălțime (cererea nr. 64480/19).
Doamna Elena Moraru a aplicat în anul 2018 pentru examenul de admitere la studiile de medicină militară la o universitate. Cererea sa a fost respinsă pe motiv că înălțimea și greutatea lui erau sub standardele stabilite de Ministerul Apărării Naționale (MApN).
Ea a contestat decizia în justiția română invocând discriminarea ei în raport cu femeile care aveau înălțimea și greutatea stabilite de lege. A pierdut, pe motiv că legislația de atunci impunea tuturor militarilor, inclusiv ofițerilor medicali, să poată purta echipamentul standard al soldaților, adică 57 kg, pentru formarea unei forțe militare capabile să participe la orice misiune.
Ulterior, ea s-a adresat Curții Europele a Drepturilor Omului care i-a dat dreptate: instanțele interne nu au examinat dacă MApN avea vreun temei juridic atunci când a stabilit legătura dintre atribuțiile medicilor militari și forța fizică necesară. Mai mult, deciziile lor nu s-au bazat pe studii, cercetări sau date statistice ori empirice. În consecință, România a încălcat art. 14 CEDO(interzicerea discriminării) combinat cu art. 2 din Protocolul nr. 1 la CEDO (dreptul la instruire).
Dan Voiculescu, fiicele sale și cele două companii pe care el le conduce s-au plâns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Ieri, cererea lor a fost respinsă.
În data de 1 martie 2022, CtEDO a condamnat România în cauza I.V.Ț pentru încălcarea vieții private a unui elev minor intervievat de presă în absența acordului părinților.
În anul 2012, un elev a decedat în timpul unei excursii școlare cu trenul. În fața școlii, un reporter a intervievat un coleg, care nu fusese în excursie. El avea 11 ani, iar profesorii sau părinții nu și-au exprimat acordul pentru interviu. În urma reportajului, a fost recunoscut de colegi, care au manifestat o atitudine ostilă, iar mama obligată de conducerea școlii să se angajeze că nu va mai da declarații.
La data de 8 febr. 2022, CtEDO a condamnat România în cauza Jivanpentru că o persoană cu dizabilități severe, dovedite, a fost încadrată într-un grad de handicap ușor, fără a i se acorda dreptul de a avea un asistent zilnic.
Prin hotărârea din 11 ianuarie 2022 dată în cauza Freitas Rangel c.Portugalia, CtEDO a stabilit că a fost încălcată libertatea de exprimare a unui jurnalist sancționat penal și civil pentru afirmația că magistrații dau pe surse informații jurnaliștilor.
Prin decizia din 21 dec. 2021, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins ca inadmisibilă plângerea formulată împotriva României de către Comitetul de organizare și înregistrare a Partidului Comunist Român.
Prin hotărârea din 30.11.2021 dată în cauza Țiriac c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că nu a fost încălcat dreptul la viață privată prevăzut de art. 8 din CEDO ca urmare a publicării unui articol despre averea și datoriile unui milionar.
În anul 1964, Comitetul Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei (CoE) a decis ca data de 5 mai să fie celebrată drept „Ziua Europei”. Ea este diferită de 9 mai, Ziua Europei în cadrul UE.
Consiliul Europei a fost înființat prin semnarea tratatului la data de 5 mai 1949, la Londra, de către 10 țări: Belgia, Danemarca, Franța, Irlanda, Italia, Luxembourg, Țările de Jos, Norvegia, Suedia și UK. România a aderat la Statutul CoE prin Legea nr. 64/1993. CoE se bazează pe trei valori: Drepturile Omului, Democrație, Stat de drept. Sediul său este la Strasbourg. În prezent, are 47 de state membre. Limbile oficiale sunt engleza și franceza. Structura sa cuprinde:
CtEDO a condamnat România pentru expulzarea unui străin din motive de securitate națională, dar cu încălcarea drepturilor omului, prin hotărârea Hassine c. România pronunțată azi (dosar nr. 32328/13).
Stare de fapt: Cauza privește un cetățean tunisian, venit de mulți ani în România și căsătorit cu un cetățean român. În anul 2012, parchetul a sesizat Curtea de Apel București cu o acțiune în vederea declarării reclamantului ca indezirabil și pentru a i se interzice rămânerea acestuia în România pentru o perioadă de cinci ani. În cererea sa, parchetul a arătat că, potrivit informațiilor clasificate „strict secrete” puse la dispoziția sa de SRI, existau indicii serioase că reclamantul desfășoară activități care ar pune în pericol securitatea națională.
Curtea de Apel a examinat cauza în prezența reprezentanților parchetului și ai Inspectoratului General pentru Imigrație, dar în absența reclamantului, care fusese citat cu doar două zile înainte. A respins cererea acestuia de angajare a unui avocat și a respins cererea soției de intervenție în proces. Curtea de Apel l-a declarat pe reclamant indezirabil pe teritoriul României pentru o perioadă de cinci ani și a dispus reținerea sa în detenție administrativă până la îndepărtarea lui de pe teritoriu. În aceeași zi a fost reținut, dus în centrul de detenție de la Arad, transferat la București și după trei săptămâni era înapoi în Tunisia. La câteva zile după, s-a judecat recursul său, pe care ICCJ l-a respins.
Soluția: CtEDO a decis că s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 7 la CEDO care presupune ca străinului să i se prezinte motivele expulzării și să i se asigure acces la documentele din care rezultă pericolul său, respectiv să i se ofere posibilitatea de a invoca motive împotriva expulzării sale și de a fi protejat de arbitrariu. România va plăti tunisianului suma de 5000 de euro cu titlu de daune morale.
Motivare: În actul de acuzație, procurorul doar a menționat articolul de lege care se referă la comportamentul ilicit al persoanei în cauză, fără a-l descrie. Ulterior, în hotărârea sa, Curtea de Apel a reprodus părțile articolului 3 din Legea 51/1991 care se refereau la plănuirea de acte teroriste și aderarea și susținerea prin orice mijloace a unor astfel de acte. Nimeni nu i-a comunicat reclamantului în ce constă comportamentul său concret care ar putea pune în pericol securitatea națională. Mai mult, inculpatului nu i s-a amânat cauza pentru a-și angaja un avocat. La recursul din fața ÎCCJ, persoana în cauză a fost reprezentată de un avocat ales de acesta, dar care nu deținea un certificat ORNISS și nici nu exista vreo lisă a avocaților care dețineau un astfel de certificat. Or, în lipsa unui certificat ORNISS, avocatul ales de reclamant nu putea avea acces la documentele clasificate de la dosar. Iar procedura de obținere a unui certificat ar fi durat mai mult decât durata de soluționare a procedurii de expulzare.
Persoana în cauză nu putea invoca decât ipoteze pentru a-și apăra cauza, fără a putea contesta vreun comportament concret despre care s-a afirmat că pune în pericol securitatea națională. Mai mult, el nu a făcut obiectul urmăririi penale în România cu privire la acuzațiile invocate de parchet, astfel că întinderea controlului instanțelor naționale cu privire la temeinicia expulzării solicitate ar fi trebui să fie cu atât mai temeinică.
Parchetul a depus un document clasificat în cauza aflată în fața Curții de Apel, dar nu există nicio dovadă că instanțele naționale au verificat credibilitatea și realitatea informațiilor prezentate de parchet. Practic, decizia de expulzare a fost luată de înalte autorități judiciare independente, dar acestea nu și-au exercitat atribuțiile potrivit dreptului român.
Legi aplicabille: art. 86 dinOUG nr.194/2002 privind regimul străinilor în România; articolul 3 litera (i) și l) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională; articolul 44 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și pedepsirea terorismului; art. 28 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.
Azi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că nu se încalcă regulile procesului echitabil dacă, după pronunţarea soluţiei, semnarea motivelor redactate pentru acea hotărâre se face de un alt judecător din complet în locul celui care se pensionase între timp. Este vorba de cauza Iancu c. România (dosar nr. 62915/17) şi o priveşte pe judecătoarea Livia Stanciu.
Situaţia din România: Olimpia Mirela Iancu era directoarea unei bănci din Oradea. Ea a fost urmărită penal de DNA pentru complicitate la înşelăciune. În februarie 2016 ICCJ, în complet de trei judecători, a condamnat-o la un an de închisoare. Ea a formulat apel şi, în iunie 2016, completul de cinci judecători ai ICCJ a respins apelul şi a menţinut soluţia primei instanţe; minuta deciziei este semnată de toţi aceşti judecători. În iulie 2016 unul dintre judecători (Livia Stanciu) se pensionează. Motivele deciziei sunt redactate de magistratul asistent al completului. În locul judecătorului pensionat semnează preşedintele ICCJ, Cristina Tarcea, în baza unui text din Codul de procedură penală care prevede acest lucru.
Principii: Curtea de la Strasbourg reaminteşte că atunci când se schimbă un judecător din completul de judecată, trebuie reluată audierea martorilor şi a inculpatului. Astfel, hotărârea trebuie dată de judecătorii în faţa cărora s-au administrat probele. De asemenea, Curtea a stabilit că atunci când la judecată participă un judecător, tot el trebuie să fie nu doar cel care pronunţă soluţia, ci şi cel care redactează şi semnează motivarea hotărârii.
Aplicarea principiilor la caz: Pentru situaţia din România, CtEDO constată că adoptarea unei soluţii trece prin trei etape: pronunţarea soluţiei, redactarea hotărârii şi semnarea hotărârii. În cauza de faţă, hotărârea dată de curtea supremă a fost pronunţată de un complet de judecată alcătuit din aceeaşi judecători care au analizat toate probele. Legea română permite să se desemneze pentru redactare un judecător sau magistrat asistent. Redactarea s-a făcut aici de către magistratul asistent care a participat la audieri şi deliberare. Pensionarea unui judecător după momentul pronunţării este o imposibilitate obiectivă de a semna hotărârea redactată. Nu există nicio dovadă că Tarcea ar fi participat la audieri, la deliberare sau la redactare, ci aceasta a semnat “pentru Livia Stanciu”, nu în numele său propriu.
Situaţia în alte ţări: Curtea a constatat că în unele ţări hotărârea completului o semnează doar preşedintele; în altele, semnează preşedintele şi grefierul; doar în 9 din 47 ţări trebuie să semneze toţi membrii completului; sunt ţări în care, în locul unui judecător lipsă, semnează un alt judecător al completului, iar în alte ţări semnează o persoană străină de complet.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România în două cauze pentru nerespectarea dreptului la un proces echitabil de către judecătorii de la Judecătoria Deta și de la Judecătoria Ploiești. Aceștia au respins plângerea împotriva soluției procurorului, bazându-se pe declarațiile unor martori pe care nici instanța nu i-a audiat, nici reclamantul sau avocatul nu i-a intervievat.
I. În cauza Buliga c. România (D. 22003/12) este vorba de un petent cercetat pentru comiterea infracțiunii de furt a unui gard metalic. Inițial, procurorul a constatat că fapta nu este atât de gravă pentru a fi considerată infracțiune și a dat o amendă administrativă, potrivit legii de la acel moment. Petentul a fost nemulțumit și a contestat soluția procurorului la instanță, solicitând audierea de martori pentru a-și susține nevinovăția. Instanța a arătat că ea nu poate să audieze direct martorii, dar a găsit totuși că urmărirea penală este incompletă și a dispus redeschiderea ei.
Chemat din nou de către procuror la audieri, petentul a negat acuzațiile, a cerut audierea de martori și expertizarea bunului bănuit a fi sustras. Procurorul a refuzat expertiza și a audiat martorii în absența petentului și a avocatului său. Soluția a fost, din nou, închiderea dosarului și aplicarea unei amenzi, de data aceasta mai mare. Și această soluție a fost atacată la instanță, care a respins însă plângerea.
Curtea Europeană a constatat că, deși procedura din fața instanței trebuia să se rezume doar la verificarea legalității soluției dată de procuror, totuși aceasta a făcut referire la vinovăția celui cercetat, cu trimitere la declarațiile martorilor. Or, acești martori nu fuseseră audiați de instanță, ci doar de procuror. Mai mult, procurorul nu oferise petentului posibilitatea ca el sau avocatul său să pună întrebări martorilor. Așadar, el nu a beneficiat de un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 alin. (1) și alin. (3) lit. d) din CEDO.
România va putea să redeschidă procesul penal, dar va trebui să plătească petentului daune de 4000 euro.
II. În cauza Negulescu c. România (D. 11230/12) petenta a fost acuzată de o persoană că ar fi lovit-o. Ea a fost cercetată de poliție pentru această infracțiune, dar procurorul a considerat că fapta nu este atât de gravă și a închis dosarul aplicându-i o amendă administrativă. Reclamanta a contestat în instanță, dar judecătorul a menținut soluția procurorului argumentând că din certificatul medico-legal aflat la dosar și din declarațiile martorilor audiați de poliție rezultă că reclamanta este autoarea agresiunii.
Curtea Europeană a arătat că instanța românească a analizat vinovăția persoanei cercetate, deși procedura nu îi permitea o analiză a temeiniciei acuzației. A făcut referire la declarația unui martor, dar acesta fusese audiat doar în cursul urmăririi penale. Or, el ar fi trebuit ascultat chiar de instanță, singurele cazuri de lipsă a lui putând fi decesul, teama, sănătatea sau imposibilitatea de a veni. Chiar dacă nu a venit la instanță, se constată că, în cursul audierii sale, reclamantei/avocatului nu i s-a oferit ocazia de a-l interoga. Curtea de la Strasbourg mai arată că instanța ar fi trebuit să trimită cauza înapoi la parchet sau să o rețină pentru a o judeca pe fond. Neprocedând astfel, a încălcat dreptul la un proces echitabil al reclamantei.
România va putea să redeschidă procesul penal și va plăti petentei daune de 1000 euro.
VeDem Just remarcă că, prin două decizii anterioare, CCR a declarat constituțional textul legal care limita dreptul instanței de a analiza soluția procurorului doar la actele de urmărire penală și a unor înscrisuri noi. Nu este prima oară când CEDO constată că CCR a decis contrar Convenției Europene a Drepturilor Omului. VeDem Just este de părere că urgent trebuie corectată procedura din art. 341 C.proc.pen care permite atacarea soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată date de procuror, la instanță, care le poate examina doar prin prisma actelor deja existente la dosarul de urmărire penală sau cel mult a unor noi înscrisuri.
Curtea Europeană a condamnat, ieri, statul elveţian pentru sancţionarea penală a unei femei de etnie romă din România care a comis infracţiunea de cerşetorie. Pentru prima dată în jurisprudenţa sa, Curtea constată că persoanele nevoiaşe au un drept de a cerşi.
În cauza Lacatus v. Switzerland, hotărârea din 19.01.2021, s-a reţinut că cerșetoarea primise o amendă penală de 500 de franci elvețieni pentru că a cerșit în public la Geneva, iar pentru că nu a reușit să plătească a fost închisă cinci zile în penitenciar. CtEDO a constatat că femeia era analfabetă și provenea dintr-o familie extrem de săracă, nu avea loc de muncă și nu beneficia de prestații sociale – în aceste condiţii, cerșetoria a constituit pentru ea un mijloc de supraviețuire. Curtea a considerat că femeia „ a avut dreptul, inerent demnității umane, să încerce să-și satisfacă nevoile de bază cerșind”. Ca urmare, prin sancţionarea ei penală de către Elveţia, a existat o încălcare a articolului 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, astăzi, că România se face vinovată de încălcarea dreptului la viaţa privată pentru că, în cazul a două persoane transgender, a refuzat să le acorde noua identitate de gen în absenţa unor dovezi că ar fi procedat la operaţia de schimbare de sex, deşi nu există cadru legal pentru această cerinţă.
Este vorba de hotărârea Camerei pronunţată astăzi în cazul X și Y contra României (cererile nr. 2145/16 și 20607/16).
Stare de fapt:
a. În primul dosar, o persoană născută de sex feminin a început în timpul adolescenţei să se comporte ca un bărbat; treptat, a realizat că se identifică cu trasăturile fizice şi sociale de bărbat. A devenit avocat. A început tratamentul hormonal. Psihiatrul i-a recomandat operaţia pentru schimbarea de sex, dar endocrinologul a refuzat acest lucru fără o autorizare de la justiţie. A făcut operaţie de mastectomie. Justiţia a refuzat să autorizeze schimbarea de sex, a numelui şi a CNP-ului. Persoana s-a mutat în Anglia, unde trăieşte sub identitate de bărbat. I se refuză recunoaşterea diplomei pentru a practica ca avocat, fiind diferenţe de nume.
Știre: un site publică știrea „Curtea Europeană pentru Drepturile Omului este categorică: obligativitatea purtării măștii de protecție în aer liber încalcă drepturile și libertățile fundamentale ale cetățeanului!
Indiciu că știrea e falsă: „Tribunalul CEDO a dispus suspendarea Decretului din 20 mai 2020 al primarului din Strasbourg” spune presa noastră. Ei bine, nu există „Tribunal” la Curtea EDO și la Curtea EDO nu se suspendă acte administrative, ci se condamnă state.
Combatere: Există o hotărâre dată de Tribunalul administrativ din Franța, cu sediul la Strasbourg, care poate fi accesată AICI – ordonanța datează din 2 septembrie 2020. Știrea oficială este aici. Pe scurt, petentul a cerut suspendarea aplicării unei dispoziții din 28 august 2020 prin care prefectul din regiunea Bas-Rhin a impus pentru o perioadă de o lună purtarea măștii pentru toți pietonii cu vârsta mai mare de 11 ani care circulă în spații publice în 13 localități, printre care și Strasbourg. Judecata s-a purtat doar cu privire la respectarea legislației franceze. Hotărârea în cauză a fost atacată cu recurs la Consiliul de Stat. Instanțele administrative au spus că poate exista obligativitatea purtării măștii, dar nu tot timpul, ci numai în locurile aglomerate și când regula de distanțare fizică nu poate fi respectată – știrea e AICI.
