Ziua mamei și Ziua tatălui

Prin Legea nr. 319/2009, prima duminică din luna mai a fost declarată drept „Ziua mamei”, iar a doua duminică din luna mai este „Ziua tatălui”. Potrivit expunerii de motive, legea a fost inițiată pentru a evidenția importanța ambilor părinți în viața de familie și egalitatea în drepturi a ambilor părinți.

Pentru înlăturarea prejudecăților în legătură cu îngrijirea copiilor mai ales de mamă, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat Rezoluţia 2079 (2015) privind „Egalitatea şi autoritatea părintească comună: rolul taţilor”. Legislația română consacră egalitatea în drepturi și obligații a părinților cu privire la copiii lor și declară inadmisibilă discriminarea pe considerente legate de gen: OG nr. 137/2000Legea nr. 202/2002, Legea nr. 272/2004, Codul civil.

Continue Reading

CJUE: înainte de a decide returnarea unui părinte în alt stat, trebuie ținut seama de interesul superior al copilului

Prin hotărârea din 11.03.2021, Curtea de Justiție a UE decis că un stat trebuie să se țină seama de interesul superior al copilului atunci când se decide returnarea unei persoane în alt stat, chiar dacă aceasta îl privește pe părinte, nu pe minor.

Stare de fapt: M.A este cetățean străin, căsătorit cu o belgiană cu care are un copil de cetățenie belgiană. Ca urmare a comiterii unor infracțiuni, lui i s-a impus de autorități să părăsească Belgia cu interdicția de a reveni pentru un număr de ani. În contestația formulată, el a arătat că pentru continuarea vieții de familie copilul său ar urma să părăsească U.E. și să fie lipsit de drepturile sale de cetățean european. Instanța națională nu a fost de acord, pe motiv că decizia de expulzare nu privește copilul, ci pe tatăl acestuia.

Continue Reading