7 aprilie a fost declarată „Ziua Internațională de Reflecție asupra Genocidului din Rwanda” de către AG a ONU prin rezoluția A/RES/58/234 din anul 2003. Este o zi când ne amintim că, în anul 1994, a început un genocid care a durat 100 de zile. Masacrul a fost îndreptat împotriva minorității tutsi de către guvernul extremist hutu. Au fost ucise un milion de persoane din minoritatea tutsi, precum și cei care s-au opus genocidului. Peste 250.000 femei au fost violate. Peste 75.000 de copii au rămas orfani.
Pentru tragerea la răspundere a celor vinovați, au funcționat trei sisteme de justiție:
1. Justiție penală internațională: Sub auspiciile ONU a fost organizat Tribunalul penal internațional pentru Rwanda, ce a funcționat între anii 1994 și 2015, în Tanzania. Au fost acuzate 93 de persoane și condamnați la închisoare pe viață 61. Aici s-a pronunțat prima condamnare din lume pentru genocid, s-a stabilit că violul și agresiunea sexuală sunt acte de genocid dacă au fost comise cu intenția de a distruge un grup și a fost pentru prima dată când un șef de guvern a fost condamnat pentru infracțiunea de genocid.
2. Justiția penală națională: Instanțele naționale din Rwanda i-au judecat pe cei acuzați că au planificat genocidul sau au comis atrocități grave, inclusiv viol. Până la mijlocul anului 2006, instanțele naționale au judecat aproximativ 10.000 de suspecți de genocid. În 2007, guvernul ruandez a abolit pedeapsa cu moartea, care fusese aplicată ultima dată în 1998, când au fost executate 22 de persoane condamnate pentru infracțiuni legate de genocid.
3. Justiția comunitară tradițională: Sistemul de judecată Gacaca a funcționat între 2005 și 2012. La nivel local, comunitățile au ales judecători pentru suspecții de genocid acuzați de infracțiuni, cu excepția planificării genocidului. Pentru unii din cei care au recunoscut crimele, au arătat remușcare și au cerut iertare comunității nu s-a mai dat sentință, pentru alții s-a dat muncă în folosul comunității. 12.000 de instanțe comunitare au judecat peste 1,2 milioane de cazuri în toată țara. Procesele Gacaca au permis victimelor să afle adevărul despre moartea rudelor lor.
Instrumentele privind drepturile omului la nivel internațional și dreptul umanitar sunt disponibile aici.
În România, infracțiunea de genocid este definită de articolul 438 al Codului Penal – „Genocidul: (1) Săvârşirea, în scopul de a distruge, în întregime sau în parte, un grup naţional, etnic, rasial sau religios, a uneia dintre următoarele fapte: a) uciderea de membri ai grupului; b) vătămarea integrităţii fizice sau mintale a unor membri ai grupului; c) supunerea grupului la condiţii de existenţă de natură să ducă la distrugerea fizică, totală sau parţială, a acestuia; d) impunerea de măsuri vizând împiedicarea naşterilor în cadrul grupului; e) transferul forţat de copii aparţinând unui grup în alt grup, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) sunt săvârşite în timp de război, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă. (3) Înţelegerea în vederea săvârşirii infracţiunii de genocid se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (4) Incitarea la săvârşirea infracţiunii de genocid, comisă în mod direct, în public, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.”
Indiferent cât timp ar trece de la data comiterii faptelor, fapta poate fi urmărită penal; indiferent cât timp s-ar ascunde infractorul după condamnare, el va fi dus la închisoarea când va fi prins (infracțiunea nu se prescrie).
SITE DEDICAT: AICI.
