Ieri, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Rusia în cauza Volodina pentru încălcarea art 8 din CEDO cu privire la viaţa privată: autorităţile au fost incapabile să victima violenței domestice de acte repetate de violență cibernetică și de a-l aduce pe făptuitor în fața justiției.
După ce a încheiat relația cu partenerul său azer, o doamnă de cetățenie rusă a fost amenințătă de mai multe ori cu moartea, cu lovirea şi fostul partener chiar a răpit-o de câteva ori. Fratele reclamantei a observat că ei i-a fost spart contul pe platforma rusă de socializare Vkontakte, unde numele ei inventat a fost înlocuit cu numele real: datele ei personale, o fotografie a pașaportului și fotografii intime au fost încărcate pe cont; colegii de clasă ai fiului ei în vârstă de doisprezece ani și învățătoarea ei au fost adăugați ca prieteni. Reclamanta a invocat că numele, datele personale și fotografiile sale au fost utilizate pentru crearea de profiluri false pe rețelele de socializare, că fostul partener a plantat un dispozitiv GPS pentru a-i urmări mișcările și că a fost ținta amenințărilor cu moartea trimise prin intermediul rețelelor de socializare. A depus o plângere, dar polițiștii au refuzat să deschidă un dosar penal pe motiv că amenințările nu au fost „reale”. S-a adresat Justiţiei, dar i-au fost respinse toate cererile. Apoi s-a adresat Curții de la Strasbourg.
Curtea Europeană a reținut faptul că noțiunea de viață privată include integritatea fizică și psihologică a unei persoane pe care statele au datoria să o protejeze, chiar dacă pericolul provine de la persoane particulare. Actele de violență cibernetică, de hărțuire cibernetică și de asumare a identității cu rea credință sunt forme de violență împotriva femeilor și copiilor, capabile să le submineze integritatea fizică și psihologică, având în vedere vulnerabilitatea lor. Violența online sau violența cibernetică este strâns legată de violența offline sau „în viața reală” și tinde să fie considerată o altă fațetă a fenomenului complex al violenței domestice.
Curtea a constatat că răspunsul autorităților ruse la riscul cunoscut de violență recurentă din partea fostului partener al reclamantei a fost vădit inadecvat. Prin lipsa lor de acțiune și prin neluarea măsurilor de descurajare, s-a permis agresorului să continue să o amenințe, să o hărțuiască și să o agreseze pe reclamantă.
