Anual, la data de 20 februarie se comemorează dezrobirea romilor din România, potrivit Legii nr. 28/2011. Este o zi când trebuie să ne amintim că pe teritoriul țărilor române populația de etnie romă a trăit înrobită o jumătate de mileniu și că dezrobirea a durat 25 de ani.
Nu se știe exact cum au ajuns romii pe meleagurile noastre. Există dovezi scrise că romii erau deja înrobiți la anul 1385. În timp, cuvântul „țigan” a devenit sinonim cu „rob” și acesta este motivul pentru care se evită folosirea sa în prezent.
Puteau să aibă robi doar domnitorul, biserica și boierii. Robii erau proprietatea stăpânului; singura diferență față de sclavii antici era că ultimii fuseseră considerați lucruri, pe când robii erau considerați totuși ființe omenești având suflet. În rest, stăpânii puteau să îi cumpere sau să îi vândă, să-i dăruiască, să-i lase moștenire, să fie despăgubiți dacă cineva li-i lua. Mărturia lor nu avea valoare juridică și puteau fi pedepsiți cu bătaia după bunul plac al stăpânului, dar totuși nu puteau fi omorâți fără judecată. Cu acordul stăpânului, robii se puteau căsători între ei și își puteau crește copiii împreună, dar dacă soții aveau doi stăpâni diferiți, copiii lor, odată ce devedeau în stare de a munci, erau împărțiți în mod egal între cei doi stăpâni; copiii născuți dintr-un rob și stăpân ori un om liber erau prin naștere robi și aparțineau stapânului atâta vreme cât acesta nu lua altă decizie.
Sub influența iluminismului european, se acceptă la un moment dat dezrobirea romilor. În Transilvania, se renunțase la robie încă din anul 1786, la fel ca în toate teritoriile ocupate de Imperiul Austriac. În Principatele Române un mare rol l-au jucat boierii pașoptiși. Aici erau peste 250.000 de țigani, iar dezrobirea lor a durat 25 de ani: primele legi au vizat eliberarea din robie a țiganilor ce aparțineau bisericilor și mănăstirilor (1843); apoi a țiganilor nomazi și celor sedentari ce aparțineau statului (1844); mai târziu au fost cumpărați de stat și eliberați țiganii robi maltratați (1851); apoi au apărut legile de desființarea robiei în Moldova (1855) și emanciparea țiganilor în Țara Românească (1866) prin care boierii care își eliberau robii primeau o despăgubire.
Programele guvernelor nu au inclus și ridicarea condiției lor sociale, ceea ce a dus la perpetuarea sărăciei lor și izolarea acestora de restul comunităților. Romii au făcut subiectul unor programe de eugenie în perioada interbelică – unii antropologi au folosit caracteristicile biologice pentru a demonstra că țiganii nu sunt români, ci asiatici, ca urmare pot fi exterminați. În perioada guvernului Antonescu au fost omorâți sau deportați în Transnistria un sfert de milion de romi. În perioada comunistă o parte din romi au fost deportați în Bărăgan, tuturor romilor li s-a confiscat aurul și au fost supuși unei politici forțate de asimilare cu românii. OUG nr. 190/2000 reglementează regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România.
Mentalul colectiv moștenit de majoritari ne blochează și acum înțelegerea și acceptarea acestei etnii, astfel că unii membri sunt deseori marginalizați. De aceea, există o lege generală de combaterea discriminării – OG nr. 137/2000 și una specială de combaterea antițigănismului – Legea nr. 2/2021. Agenția Națională pentru Romi elaborează politica și strategia Guvernului în domeniul respectării, promovării și afirmării drepturilor minorității romilor.
Recomandăm Filmul Aferim (2015) al regizorului Radu Jude și piesa de teatru Marea Rușine (2021).
judecător, Cristi Danileț
