Prin Hotărârea din 2 mart. 2023 dată în cauza C‑477/21, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că timpul de repaus zilnic al unui angajat nu face parte din timpul de repaus săptămânal, ci se adaugă la acesta.
Astfel, Directiva 2003/88 privind anumite aspecte ale timpului de lucru prevede că în statele membre ale UE perioadele minime de repaus pentru angajați sunt:
– REPAUS ZILNIC: 11 ore consecutive în decursul unei perioade de 24 de ore. Acesta permite lucrătorului să se sustragă din mediul său de lucru pe parcursul unui număr determinat de ore, care trebuie să fie nu numai consecutive, ci și să urmeze direct unei perioade de lucru;
– REPAUS SĂPTĂMÂNAL: 24 ore consecutive în decursul unei perioade de șapte zile. Acesta permite lucrătorului să se odihnească în cursul fiecărei perioade de șapte zile.
CJUE a stabilit că după o perioadă de lucru, orice lucrător trebuie să beneficieze imediat de o perioadă de repaus zilnic, independent de aspectul dacă această perioadă de repaus va fi sau nu va fi urmată de o perioadă de lucru. În plus, atunci când repausul zilnic și repausul săptămânal sunt acordate unul în prelungirea celuilalt, perioada de repaus săptămânal nu poate începe să curgă decât după ce lucrătorul a beneficiat de repausul zilnic.
Directiva permite statelor să adopte reglementări naționale mai favorabile. În Româniz, Codul muncii prevede:
– salariatul are, în principal, următoarele drepturi: (…) dreptul la repaus zilnic și săptămânal (…) (art. 39);
– durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore (art. 115 alin. 2);
– salariații au dreptul între două zile de muncă la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive. Prin excepție, în cazul muncii în schimburi, acest repaus nu poate fi mai mic de 8 ore între schimburi (art. 135)
– repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta și duminica (art. 137).
