Semnal de alarmă VeDemJust cu privire la cazul Mehedinți

freepik.com

COMUNICAT DE PRESĂ: Reacție cu privire la Cazul Mehedinți în care un bărbat condamnat la închisoare pe viață, dar liberat condiționat, e suspect că a dat foc unei tinere.

Asociația VeDem Just atrage atenția asupra gravității faptului că legea penală română pune accent mai mult pe infractor, iar acest lucru se răsfrânge negativ asupra victimei, cum este și în cazul de la Mehedinți.

Dispozițiile din Codul Penal fac ca liberarea condiționată, care la origini era considerată o vocație și ceva excepțional, să devină un drept pentru condamnat și o regulă pentru instanță. Mai mult, legea recursului compensatoriu, abrogată de abia în decembrie 2019, a generat valuri de infracționalitate recidivantă.

În lumina cazurilor din ultimii doi ani, dar și a statisticilor conform cărora peste 50 la sută dintre cei eliberați din penitenciar recidivează, este nevoie urgență de modificarea legislației: liberarea condiționată să fie cu adevărat o excepție, să privească antecedentele penale ale condamnatului, să fie refuzată începând cu a treia condamnare pentru fapte intenționate, iar competența de soluționare a procedurii să revină însăși instanței care a pronunțat condamnarea. 

Modificarea și completarea legislației nu este suficientă. Ea trebuie să meargă împreună cu sprijinirea serviciului de probațiune, o mai bună pregătire a magistraților, dar și a polițiștilor pentru a elimina acele situații în care victima se prezintă în fața acestora și nu primește sprijinul de care are atâta nevoie și împreună cu educația juridică masivă a populației.

Asociația VeDem Just solicită autorităților implicate să ia măsuri radicale și urgente astfel încât asemenea cazuri să nu se mai repete. 

Departamentul Comunicare VDJ

Lămuriri instituţia liberării condiţionate: Cristi Danileţ, tel 0742182581

Asociația VeDemJust s-a constituit în anul 2015. Scopul său este promovarea libertăţii, întărirea democrației, susţinerea statului de drept, buna guvernare, promovarea şi apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Principalul său proiect este EDUIURIS – educația juridică pentru copii și tineri.

Urmărește-ne:
0