COMUNICAT DE PRESĂ: PORNOGRAFIA INFANTILĂ, UN FENOMEN ALARMANT – o dată la două zile este trimisă în judecată o persoană care comite această infracțiune.
Asociația VeDem Just atrage atenția asupra creșterii cazurilor de pornografie infantilă comise cu telefonul mobil, prin intermediul rețelelor de socializare sau al chat-urilor. Potrivit datelor furnizate de DIICOT peste 150 de persoane ajung anual în fața judecătorilor pentru comiterea unor asemenea infracțiuni.
Din ce în ce mai mulți adulți, dar și minori, sunt cercetați de către procurori și sancționați penal de către judecători pentru comiterea infracțiunilor care implică imagini și filme în care sunt surprinse persoane în ipostaze intime. Dacă în privința adulților legislația încă nu este completă (legea privind cazurile de pornrevenge încă nu este aprobată de Parlament) sau aceștia nu au curajul ori încrederea de a reclama faptele ilicite (cazurile de șantaj cu poze sau filme sunt destul de rar aduse la cunoștința oamenilor legii), în privința minorilor există reglementări care trebuie cunoscute.
Astfel, asociația amintește publicului larg că sunt interzise următoarele fapte: fotografierea și filmarea unor minori având un comportament sexual explicit, precum și păstrarea sau distribuirea unor astfel de imagini; simpla accesare a site-urilor conținând asemenea imagini; îndemnarea sau folosirea minorilor în ipostaze sexuale pentru chat-uri destinate publicului, precum și vizionarea acestui gen de chat-uri. Toate aceste fapte constituie infracțiunea de pornografie infantilă, iar atunci când aceasta este comisă cu ajutorul telefonului mobil sau al internetului pedeapsa este între 2 și 7 ani de închisoare.
Cel care implică un minor cu vârsta sub 15 ani în acte sexuale, prin penetrare cu părți ale corpului sau cu obiecte în scopul producerii de fotografii sau filme pornografice, comite infracțiunea de act sexual cu un minor și riscă pedeapsa cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
Cel care masturbează un minor sub 13 ani, ori îl convinge pe minor să facă singur acest lucru sau să-i facă asta autorului comite infracțiunea de corupere sexuală a minorilor și riscă închisoare de la 1 la 5 ani, iar dacă fapta e anume făcută în scopul producerii de materiale pornografice, pedeapsa este de la 2 la 7 ani de închisoare. Pentru aceeași infracțiune va răspunde cel care distribuie materiale pornografice unui minor sub 13 ani sau care îl convinge pe acesta să asiste la acte exhibiționiste (de cele mai multe ori masturbare în public) sau la acte sexuale, pedeapsa în acest caz fiind închisoarea de la 3 luni la 1 an.
În fine, cel care doar trimite un mesaj pe telefonul mobil sau pe messenger unui minor sub 13 ani prin care îi propune să se întâlnească pentru a întreține relații intime sau să suporte ori să facă acte precum cele de mai sus va fi pedepsit cu închisoarea de la 1 lună la 1 an pentru racolarea minorilor în scopuri sexuale.
Date fiind gravitatea acestor fapte și explozia de cazuri relevate de presă și înregistrate la organele de poliție, asociația VeDem Just susține că soluția pentru prevenirea unor astfel de fenomene este un program vast de educație juridică adresat în primul rând elevilor. De aceea, îndrumă părinții și profesorii să solicite introducerea acestei materii ca opțional în curriculum la decizia școlii, precum și întâlniri cu practicienii dreptului ce pot avea loc la școală sau la sediul instanței de judecată.