Ieri, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Polonia în cauza X pentru discriminare pe baza orientării sexuale adusă unei mame aflate în procedură de divorț și stabilirea custodiei asupra copiilor săi.
În 2005, reclamanta, implicată la acel moment într-o relație cu o altă femeie, deschide procedura de divorț față de soțul ei. Părinții ei nu au acceptat deciziile fiicei cu privire la viața personală şi au cerut custodia copiilor. Tribunalul a acordat bunicilor custodia temporară a celor patru copii. Reclamanta și soțul ei au formulat recurs împotriva deciziei care a fost admis, iar instanța a constatat că, deși familia a trecut printr-o perioadă dificilă din cauza divorțului iminent, ambii părinți și-au îngrijit copiii în mod corespunzător. După divorț s-a acordat mamei drepturi părintești depline și custodia celor patru copii. La un an distanță, fostul soț, solicită schimbarea acordului de custodie dispus prin hotărârea de divorț. S-a apelat la opinia unor experți care au concentrat discuțiile pe natura relației mamei cu partenera sa: ei au concluzionat că ar fi posibil ca reclamanta să își păstreze copiii dacă și-ar corecta în mod decisiv atitudinea și și-ar exclude iubita din viața de familie. Instanța a acordat drepturi părintești depline tatălui. Contestațiile și recursurile făcute de mamă au fost respinse. Instanța a refuzat să-i acorde custodia mamei asupra copilului mai mic, cei mari rămânând la tatăl lor, pe baza a două argumente principale: avantajele tuturor fraților care locuiesc împreună și importanța unui „model masculin” în educația băiatului.
Curtea de la Strasbourg a decis că argumentul adus cu privire la dependența lor de modelul masculin a fost discriminatorie. Curtea a reținut că, în cazul în care un solicitant de sex masculin sau feminin și-a stabilit deja locuința cu un partener, atitudinea partenerului respectiv și rolul pe care acesta îl va juca în mod necesar zilnic în viața copilului necesită un examen complet în interesul superior al copilului. Or, în speță, autoritățile naționale nu au examinat niciodată atitudinea partenerului reclamantei și rolul pe care acesta l-a jucat. Impactul relației reclamantei cu partenera asupra abilităților parentale ale celei dintâi a fost evaluat în mod negativ.
Curtea a constatat că, refuzând să acorde mamei drepturi părintești depline și drepturi de custodie în ceea ce-l privește pe copilul mic, autoritățile naționale au făcut o distincție care s-a întemeiat exclusiv și decisiv pe considerații privind orientarea sa sexuală, distincție care nu este acceptabilă în temeiul Convenției. Ca urmare, a existat o încălcare a articolului 14 din Convenție Europeană a Drepturilor Omului, coroborat cu articolul 8.
