COMUNICAT DE PRESĂ: Pedepse mai mari pentru infracțiuni sexuale contra minorilor și fără posibilitatea suspendării lor.

Asociația VeDem Just aduce la cunoștința publicului că, în data de 2 martie 2020, Senatul a adoptat un proiect  de modificare a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală constând în mărirea vârstei consimțământului sexual de la 15 la 16 ani și a vârstei minorului care va fi protejat de acum în mod special de la 14 sau chiar 16 ani, respectiv majorarea pedepselor pentru viol, act sexual cu un minor și trafic de minori.

Astfel, minimul pedepsei pentru infracțiunea de viol urmează să fie majorat cu doi ani. Ca urmare, violul va fi pedepsit cu închisoare de la 5 la 10 ani; când victima este un minor pedeapsa pentru autor va fi închisoare de la 7 la 12 ani; când fapta a fost comisă de către un membru al familiei sau o persoană care conviețuiește cu victima pedeapsa va fi închisoare de la 7 la 12 ani ; când fapta a dus la moartea victimei pedeapsa va fi închisoarea de la 9 la 18 ani. Menționăm că pentru o pedeapsă mai mare de trei ani cu închisoarea nu se poate dispune suspendarea pedepsei.

Cu privire la infracțiunea de act sexual cu un minor, prin proiectul de lege se ridică vârsta consimțământului sexual de la 15 la 16 ani. De asemenea, pedeapsa va fi mai mare când victima are vârsta sub 14 ani (în prezent vârsta victimei pentru a se aplica această agravantă este de 13 ani). Când autorul este un membru de familie, un profesor, doctor, preot ori instructor sportiv, limita maximă actuală va fi majorată cu doi ani – astfel, când victima are sub 14 ani și își dă acordul pentru relațiile intime, pedeapsa va fi închisoare de 5-12 ani.

Autosatisfacerea în prezența unui minor sub 14 ani va fi infracțiune (în prezent, vârsta minorului ocrotit este de 13 ani) ce va fi sancționată mai aspru, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani (în prezent maximul pedepsei este de doi ani). Invitarea unui minor sub 16 ani, inclusiv prin sms, messenger sau whatsapp să întrețină relații intime,  va atrage răspunderea penală a autorului (în prezent vârsta minorului victimă este de 13 ani).

Proiectul legislativ mai are în vedere creșterea pedepselor pentru infracțiunea de trafic de minori – minimul pedepsei cu închisoarea crește cu doi ani, ceea ce va împiedica acordarea pedepsei cu suspendarea executării închisorii. De asemenea, pentru prima dată se va sancționa mai aspru proxenetismul cu privire la membrii de familie.

Proiectul legislativ urmează să fie dezbătut în Camera Deputaților care este for decizional. Fișa proiectului poate fi consultată la adresa AICI.

Roxana Zaharie, 
Voluntar VeDem Just
0745 808 707

Asociația VeDemJust s-a constituit în anul 2015. Scopul său este promovarea libertăţii, întărirea democrației, susţinerea statului de drept, buna guvernare, promovarea şi apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Principalul său proiect este EDUIURIS – educația juridică pentru copii și tineri.

Urmărește-ne:
0