Începând cu data de 1 februarie 2022, persoanele ale căror drepturi fundamentale au fost încălcate în țară se pot adresa Curții Europene a Drepturilor Omului într-un termen de 4 luni de la data la care a obținut o hotărâre judecătorească nefavorabilă în România.
Până acum, termenul de sesizare a Curții Europene era de șase luni. De acum, termenul va fi de 4 luni, conform Protocolului nr. 15 la CEDO. Cetățenii se pot plânge Curții de la Strasbourg numai după epuizarea căilor de atac interne. Acestea trebuie să vizeze strict încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute de:
- CEDO: dreptul la viață, la proces echitabil, arestarea legală, la viață privată, la căsătorie, la recurs; libertatea de exprimare, de religie, de asociere; interzicerea torturii, a sclaviei, a discriminării;
- protocoalele ulterioare la CEDO: dreptul de proprietate, la educație, la alegeri libere, la libera circulație, la egalitate între soți, la o cale de atac în penal, de a nu fi pedepsit de două ori pentru aceeași faptă, la despăgubiri în caz de eroare judiciară; interzicerea detenției pentru datorii, a expulzării propriilor cetățeni, a pedepsei capitale.
România a ratificat CEDO prin Legea nr. 30/1994. Protocolul nr. 15 a fost ratificat prin Legea nr. 157/2014, dar acesta a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2022, la șase luni după ce a fost ratificat de 10 din cele 47 state membre ale Consiliului Europei.
Persoana care câștigă la CtEDO poate obține redeschiderea procesului din România, prin revizuire, în condițiile art. 509 alin. 1 pct. 10 C.proc.civ , respectiv art.465 C.proc.pen.