Ziua de azi are legătură cu Mahatma Gandhi (1869-1948), considerat părintele independenței Indiei și inițiatorul mișcărilor de revoltă nonviolente. Acesta s-a născut pe data de 2 octombrie – această zi a fost declarată de ONU drept Ziua internațională a non-violenței. El a fost asasinat pe data de 30 ianuarie – această zi se comemorează în școlile din lumea întreagă, încă din 1964, drept Ziua școlară a non-violenței și a păcii, ca o inițiativă neoficială, independentă și voluntară.
Pentru interzicerea violenței în școlile noastre există patru reglementări generale:
- Legea nr. 272/2004 pt. protecția și promovarea drepturilor copilului (art. 95);
- Legea nr. 1/2011 a educației (art. 7);
- Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar;
- Statutul elevului.
Pentru prevenirea violenței în școli există două reglementări speciale:
- Strategia Min.Educaţiei cu privire la reducerea fenomenului de violenţă în unităţile de învăţământ preuniversitar;
- Normele metodologice de aplicare a prevederilor din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 privind violenţa psihologică – bullying.
Violența în școli face obiectul unui studiu al UNICEF. Tot astfel, UNESCO a întocmit un manual pentru profesori. Pentru combaterea violenței elev contra elev și profesor contra elev, VeDem Just vă propune două fișe LEJER cu privire la regulile aplicabile.