Începând de luni, comite infracțiune cel care nu anunță Poliția sau Parchetul, imediat ce are posibilitatea, atunci când asistă/află că: un minor a fost abuzat sexual, că un minor a fost folosit pentru cerșetorie, că cineva s-a autosatisfăcut în fața unui minor cu vârsta de sub 14 ani, că i-a trimis un mesaj text unui minor sub 14 ani pentru a-l invita să vizualizeze un film pornografic sau a invitat la el un minor sub 16 ani pentru a întreține relații intime.
Introducerea acestei noi infracțiuni în legislația noastră va produce efecte cu privire la părinți, colegi, vecini, profesori care iau la cunoștință de o faptă de abuz sexual, trafic sau exploatare asupra unui copil. De aceea, asociația VeDem Just atrage atenția că autoritățile ar fi trebuit să prezinte publicului larg aceste modificări. Legislația românească a devenit mult prea tehnică pentru a fi ușor de înțeles de publicul fără cunoștințe juridice. Un program de educația juridică, precum cel dezvoltat de peste 5 ani de către asociația VeDem Just, este absolut necesar.
Considerăm absolut necesară întărită reglementărilor cu privire la abuzurile sexuale asupra minorilor și traficul de minori. Reamintim că ultimele modificări la Codul penal în domeniul infracțiunilor sexuale au fost făcute în noiembrie anul trecut, când s-au majorat pedepsele legale. Acum, prin Legea nr. 186/2021 se aduc trei noi modificări la Codul penal. Ele vor intra în vigoare luni, 5 iulie 2021.
Nedenunțarea: Până acum, era infracțiune dacă cineva nu înștiința imediat autoritățile când a văzut sau a auzit de comiterea unei fapte contra vieții (art. 188-192) ori a unei fapte care a avut ca urmare moartea unei persoane. Pedeapsa era închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă, iar noua lege crește pedeapsa la 1-3 ani închisoare. De asemenea, noua lege prevede o nouă infracțiune: dacă cineva vede, aude sau află pe orice altă cale că se comite asupra unui minor o faptă de trafic și exploatare a persoanelor vulnerabile (art. 209-217) ori contra libertății și integrității sexuale (art. 218-223), pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 2 ani.
Prescripția: Conform modificărilor din anul 2020, prescripția răspunderii penale începe să curgă de la data când victima devine majoră numai pentru infracțiunile contra libertății și integrității sexuale (cele din art. 218-223) și pentru infracțiunea de pornografie infantilă (art. 374), săvârșite față de un minor. Potrivit noii legi, acest lucru este valabil de acum și pentru infracțiunile de trafic și exploatare a persoanelor vulnerabile (art. 209-217) – aceasta include și traficul de minori, prin expunerea de motive justificându-se situația din dosarul „Țăndărei”, unde din cauza lungimii procesului o mare parte dintre infracțiuni nu au mai fost cercetate, fiindcă se prescriseseră.
Reamintim că, din anul 2020, infracțiunea de viol și cea de act sexual cu un minor sunt imprescriptibile.
Infracțiunile contra libertății și integrității sexuale sunt: violul, agresiunea sexuală, actul sexual cu un minor, coruperea sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale, hărțuirea sexuală.
Infracțiunile de trafic și exploatare a persoanelor vulnerabile sunt: sclavia, traficul de persoane, traficul de minori, supunerea la muncă forțată sau obligatorie, proxenetismul, exploatarea cerșetoriei, folosirea unui minor în scop de cerșetorie, folosirea serviciilor unei persoane exploatate, folosirea prostituției infantile.