De luni, Monitorul Oficial va fi gratuit

jud Cristi Danileţ

Astăzi s-a publicat Legea nr. 57/2021 care modifică modul de acces al celor interesaţi la publicaţia „Monitorul Oficial al României” în care sunt publicate actele normative emise de autorităţile centrale.

Astfel, începând de lunea viitoare, cititorii vor putea accesa:
– varianta tipărită: contra cost;
– varianta electronică: gratuit, chiar în ziua publicării, în format care să permită căutare, salvare, imprimare.  Este vorba de partea I şi a II-a a Monitorului Oficial, nu de părţile III-VII, după dinstincţiile din art. 4-11 ale Legii nr 202/1998.

Până acum, cei interesaţi puteau cumpăra varianta printată a Monitorului Oficial. Varianta electronică oficială era accesibilă doar 10 zile de la publicare, fără posibilitatea de căutare, salvare, imprimare. Astfel, pentru a intra în posesia unui act întocmit de un organ al statului, cetăţenii erau obligaţi să apeleze la platforme neoficiale precum legislatie.just.ro sau la serviciile unor companii private.

Organizarea „Monitorului Oficial al României” este reglementată de Legea nr. 202/1998. A nu se confunda cu „Monitorul oficial local”, unde sunt publicate actele normative emise la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale şi care este disponibil doar electronic, potrivit procedurii din anexa la Codul administrativ din anul 2019.

Site oficial: AICI.

Urmărește-ne:
Pin Share