LEGE NOUĂ: Modificări codurile penale (II)

UPDATE, 10.10.2023: Avocatul Poporului a sesizat CCR cu privire la neconstituţionalitatea unor prevederi din această lege, plecând de la argumentele VeDemJust.

Explicație prealabilă: Violul este azi actul sexual cu penetrare, neconsimțit de victimă. Agresiunea sexuală este actul sexual fără penetrare, neconsimțit de victimă. Actul sexual cu un minor este actul sexual cu penetrare, consimțit de victima cu vârsta sub 16 ani[1] și doar în anumite condiții de victima cu vârsta de 16-18 ani. Coruperea sexuală a unui minor este actul sexual fără penetrare, consimțit de victima care are sub 14 ani și doar în anumite condiții dacă are vârsta de 14-18 ani. Ultimele două fapte nu se pedepsesc dacă diferența de vârstă dintre cei doi implicați este mai mică de trei ani.

Această structură cât de cât logică este schimbată, pe alocuri fundamental, prin modificările aduse de Legea nr. 217/2023. Aceasta și-a propus o protecție mai mare a minorilor, astfel că vizează dispozițiile penale privind viața sexuală și cele procedural penale privind drepturile victimelor. Noile reglementări se vor aplica de la data de 1 ianuarie 2024. Încă este timp de modificat unele aspecte extrem de criticabile.

I. Modificări ale legislației penale:

1. S-a mărit pedeapsa pentru folosirea prostituției infantile: cel care întreține un act sexual cu un minor care practică prostituția va fi pedepsit cu 6 luni-3 ani închisoare;

2. Infracțiunea de viol: constă, în continuare, într-un act sexual comis cu penetrare și neconsimțit de victimă, dar:

2.1. De acum, se referă numai la victimele majore[2];

2.2. Sunt modificări cu privire la modalitățile de comitere:

  • Când victima este un major[3], pedeapsa a rămas 5-10 ani închisoare;
  • Când victima este un minor cu vârsta de 16-18 ani, pedeapsa este 7-12 ani închisoare[4]. Aceeași pedeapsă este când violul este comis de cel care se folosește de autoritatea funcției;
  • Pedeapsa va fi 7-15 ani închisoare când: prin viol victima a fost rănită grav sau viața i-a fost pusă în pericol, victima era gravidă, a rămas însărcinată, a fost drogată sau îmbătată fără voia sa, a fost amenințată cu sau a fost folosită o armă, ori dacă este bătrână, bolnavă, handicapată sau dependentă.

3. Este eliminată infracțiunea de act sexual cu un minor ce sancționa doar actele sexuale cu penetrare consimțite și apare infracțiunea „Violul săvârșit asupra unui minor” cu două forme de comitere: consimțit și prin constrângere.

  • Pentru actul sexual cu penetrare consensual comis de un major asupra unui minor cu vârsta de sub 16 ani[5]: pedeapsa este 7-12 ani închisoare. Aici se aplică o cauză de nepedepsire: fapta nu este infracțiune dacă diferența de vârstă între făptuitor și victimă este până în 5 ani[6];
  • Pentru actul sexual cu penetrare neconsensual comis asupra unui minor, indiferent de vârsta acestuia din urmă, pedeapsa este în funcție de vârsta autorului: dacă el este major, pedeapsa este 8-15 ani închisoare; dacă el este minor, pedeapsa este mai mică, 3-10 ani închisoare;
  • Pedepsele de mai sus se majorează cu trei ani, iar cauza de nepedepsire menționată nu se aplică, dacă: minorul este parte din familia sau conviețuiește cu autorul; autorul este părinte, bonă, profesor, pedagog, instructor sportiv, educator, medic, asistent medical, preot, paznic al minorului; minorul este bolnav, are handicap sau este dependent; minorul a fost rănit grav sau viața i-a fost pusă în pericol; dacă i s-au făcut poze sau filmulețe pornografice; fapta a fost comisă de doi sau mai mulți autori; autorul are antecedente în domeniul infracțiunilor sexuale, traficului de persoane/minori, proxenetismului, pornografiei infantile; autorul a amenințat cu ori a folosit o armă, a îmbătat sau drogat victima; minora a rămas însărcinată; minorul a fost plătit; minorul a fost obligat să conviețuiască cu autorul;
  • Pedeapsa este 9-18 ani închisoare dacă minorul decedează.

4. Infracțiunea de agresiune sexuală, se referă în continuare la mângâieri, frecări și atingeri neconsensuale în locuri intime[7]:

4.1. De acum, faptele se referă doar la victimele cu vârsta peste 16 ani[8];

4.2. A crescut cu un an minimul special la fiecare formă agravată, iar unele modalități sunt noi:

  • Pedeapsă de 3-7 ani închisoare pentru acte neconsensuale comise asupra unui major:
  • Pedeapsă de 4-10 ani închisoare când: victima este un minor cu vârsta de 16-18 ani; autorul acestor mângâieri și atingeri este părinte, bonă, profesor, pedagog, instructor sportiv, medic, asistent medical, preot, paznic al victimei; victima face parte din familie sau conviețuiește cu autorul; autorul se folosește de autoritatea funcției;
  • Pedeapsă de 6-12 ani închisoare când: victima a fost rănită grav sau viața i-a fost pusă în pericol, era gravidă, a fost drogată sau îmbătată fără voia sa, a fost amenințată cu sau a fost folosită o armă, era bolnavă, handicapată sau dependentă;
  • Pedeapsa este 8-15 ani închisoare dacă victima decedează.

5. Apare infracțiunea „agresiunea sexuală săvârșită asupra unui minor”, pentru mângâieri, frecări și atingeri asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani, având două forme: cu acord și prin constrângere.

  • Pentru actul sexual fără penetrare consensual comis de către un major/minor: pedeapsă de 3-10 ani închisoare[9]. Fapta nu este infracțiune dacă diferența de vârstă între făptuitor și victimă este până în 5 ani;
  • Pentru actul sexual fără penetrare neconsensual comis de către un minor[10] asupra altui minor, indiferent de vârsta acestuia din urmă: pedeapsa este 2-7 ani închisoare;
  • Aceste pedepse se majorează cu trei ani și nu se aplică cauza de nepedepsire datorată diferenței de vârstă, dacă: victima face parte din familia sau conviețuiește cu autorul; autorul este părinte, bona, profesor, pedagog, instructor sportiv, educator, medic, asistent medical, preot, paznic al minorului; victima este bolnavă, are handicap sau este dependentă; prin faptă victima a fost rănită sau viața i-a fost pusă în pericol; i s-au făcut poze sau filmulețe pornografice; fapta a fost comisă de doi sau mai mulți autori; autorul are antecedente în domeniul infracțiunilor sexuale, pornografiei infantile sau proxenetismului; autorul a amenințat cu sau a folosit o armă, a îmbătat sau drogat victima;
  • Pedeapsa este 8-15 ani închisoare dacă victima decedează.

6. Apare infracțiunea „Determinarea sau înlesnirea întreținerii de acte sexuale sau de natură sexuală între minori” pentru a sancționa majorii care conving sau ajută minorii cu vârsta de sub 16 ani să întrețină relații intime între ei, respectiv ca ei să le suporte ori să le efectueze[11]:

  • acte sexuale cu penetrare: pedeapsa va fi 4 ani și 8 luni – 8 ani închisoare  (dacă victima se implică de bună voie), respectiv de 6-10 ani închisoare (dacă victima e forțată);
  • acte sexuale fără penetrare: pedeapsa va fi de 2 ani – 6 ani și 8 luni închisoare (dacă victima se implică de bună voie), respectiv de 1 an 4 luni – 4 ani și 8 luni închisoare (dacă victima e forțată).

7. Infracțiunea de corupere sexuală a minorilor privește doar fapte ale majorului și se comite:

7.1. Când actul sexual fără penetrare are loc consensual și numai dacă: minorul este membru de familie al majorului; majorul este profesor, pedagog, bonă, instructor sportiv, preot, medic, asistent medical, educator, paznic; dacă a abuzat de încrederea sau autoritatea pe care o are asupra minorului (vecin, prieten de familie); minorul este bolnav, are handicap, este dependent; minorul este precar economic sau social[12]; fapta i-a pus în pericol viața; dacă i s-au făcut poze sau filmulețe pornografice, atunci:

  • se pedepsește cu închisoare 1-5 ani, când minorul are vârsta sub 16 ani. Fapta nu constituie infracțiune dacă diferența de vârstă nu depășește 5 ani[13];
  • se pedepsește cu închisoare 6 luni-3 ani, când minorul are vârsta de 16-18 ani. Se iau în considerare încă două situații: fapta a cauzat rănirea gravă a minorului; victima conviețuiește cu autorul. Nu este avută în vederea situația precarității.

7.2. Dacă se dezvăluie aspecte ale vieții sexuale către un minor sub 16 ani, se pedepsesc:

  • cu închisoare 6 luni-3 ani sau cu amendă, când autorul comite orice fel de acte sexuale de față[14] cu minorul[15];
  • cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, când autorul convinge minorul să asiste la acte exhibiționiste, să asiste la transmisii pornografice prin chat, să se uite la poze sau filme pornografice, ori îi dă acestuia astfel de poze sau filme.
  • cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, când majorul trimite mesaje sau îi cere prin social media minorului să comită acte sexuale singur, asupra sau împreună cu cineva, dar numai dacă actele nu au loc[16].

8. Infracțiunea de racolarea minorilor în scopuri sexuale are un conținut modificat. Aceasta constă în fapta majorului care trimite mesaje unui minor cu vârsta sub 16 ani pentru a se întâlni în scopul:

  • de a comite acte sexuale de orice fel[17];
  • de a produce sau distribui materiale pornografice cu minori;
  • de a vizualiza poze sau filme pornografice cu minori.

9. La infracțiunea de pornografie infantilă se introduce o modificare: se pedepsește cu 6 luni-3 ani închisoare majorul care solicită unui minor, indiferent de vârstă, să se înregistreze în ipostaze sexuale explicite, ori să trimită altora sau să publice pozele sau filmulețele efectuate.

10. Infracțiunea de incest e mai bine precizată: este infracțiune nu numai când rudele directe sau frații întrețin între ei raporturi sexuale, ci și când întrețin acte sexuale anale, folosesc părți ale corpului sau obiecte, respectiv când întrețin acte sexuale orale.

II. Modificări ale legislației procesual penale, în vigoare de la 1 ianuarie 2024:

– Victima are dreptul de a fi informată când autorul este eliberat sau evadează din arest ori din penitenciar;

– Victimele care se află în sistemul de protecție al statului vor fi audiate în locuri speciale sau prin videoconferințe la locul unde se află cazate temporar, prin intermediul sau în prezența unui psiholog, iar reaudierea se face de aceeași persoană;

– Când victima este minor, înregistrarea depoziției audio-video sau cel puțin audio este obligatorie pentru orice infracțiune;

-Este obligatoriu să aibă angajat avocat sau să i se dea un avocat din oficiu victimei uneia dintre următoarele 18 infracțiuni: relele tratamente aplicate minorului, violența în familie, sclavie, trafic de persoane și de minori, supunere la muncă forțată sau obligatorie, proxenetismul, exploatarea cerșetoriei, folosirea unui minor în scop de cerșetorie, folosirea serviciilor unei persoane exploatate, folosirea prostituției infantile, violul, violul săvârșit asupra unui minor, agresiunea sexuală, agresiunea sexuală săvârșită asupra unui minor, coruperea sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale, hărțuirea sexuală;

– pentru aceleași 18 infracțiuni și pentru infracțiunea de pornografie infantilă:

  • victima va fi audiată de un polițist de același sex (doar cu acordul avocatului și a unui psiholog poate fi audiată de un polițist de alt sex);
  • când victima este minoră, ea nu se mai reaudiază de către judecător (decât în mod excepțional), ci se pune la dispoziția părților înregistrarea audierii din cursul urmăririi penale, ședința de judecată este nepublică, judecata este urgentă (termenele se acordă din 7 în 7 zile); dacă administrarea anumitor probe poate avea o influență negativă asupra sa, se va dispune îndepărtarea minorului din ședință, chiar și a reprezentantului său legal.

Concluzii:

1. Violul și agresiunea sexuală au rămas infracțiuni comise prin constrângere. Violul asupra unui minor și agresiunea sexuală asupra unui minor pot fi comise fie prin constrângere, fie cu acord, care însă nu este considerat de lege ca fiind valabil. Denumirea pentru noile infracțiuni este total nefericită – în mod clasic, violul și agresiunea presupun înfrângerea voinței victimei. De acum, însă, vom avea viol consimțit și viol neconsimțit, agresiune sexuală consimțită și agresiune sexuală neconsimțită.

2. Aparent, are loc o interzicere a actelor sexuale comise cu minorii sub 16 ani care își dau acordul pentru relații intime și, astfel, se înăsprește sancționarea abuzatorilor sexuali. În realitate, fapte care sunt azi infracțiune nu vor mai fi ilicite de la 1 ian 2024. Asfel, în baza noilor modificări:

– dacă autorul e major și diferența de vârstă e mai mică de cinci ani de victimă, fapta nu mai este ilicită (azi, diferența este de trei ani). Astfel, când autorul are 20 de ani și comite fapta cu acordul victimei de 15 ani, atunci fapta nu va mai fi infracțiune, deși astăzi acest lucru este incriminat. Interesant este că dacă victima are vârsta de 16 ani fără o zi și partenerul autor are 21 ani fără două zile, acesta nu va răspunde penal pentru niciun fel de infracțiune; dacă autorul are fix 21 ani, acesta va răspunde direct pentru viol asupra unui minor, riscând pedeapsa închisorii de 7-12 ani.

– dacă victima și autorul sunt minori, fapta nu va mai fi infracțiune, indiferent de vârsta acestora.

3. Din cauza necorelării unor texte, se ajunge la situații absurde, ca fapte mai puțin grave să fie considerate infracțiuni, pe când fapte mai grave nici măcar să nu fie pedepsite:

– dacă un minor de 17 ani și jumătate mângâie în locuri intime un minor cu vârsta de 12 ani care își dă acordul, autorul comite infracțiunea de „agresiunea sexuală săvârșită asupra unui minor”. Însă dacă cei doi întrețin relații sexuale cu penetrare, cu acordul victimei, fapta nu constituie nicio infracțiune, căci noua lege nu mai consideră ilicite niciun fel de acte sexuale cu penetrare comise între minori;

-dacă un minor de 15 ani asistă la acte sexuale comise în fața sa de doi majori de maxim 20 ani fiecare, aceștia comit infracțiunea de corupere sexuală. Ei nu vor fi sancționați pentru nicio infracțiune dacă îl implică și pe minor în actele sexuale;

– Dacă un major în vârstă de 19 ani și jumătate îl trimite unui minor de 15 ani împliniți un mesaj să se întâlnească pentru a face sex, comite infracțiunea de racolarea minorilor în scopuri sexuale. Dacă îi cere prin mesaj să se autosatisfacă și acesta nu o face, este corupere sexuală a minorilor. Dacă primește și stochează poze pornografice de la el, este infracțiunea de pornografie infantilă.  Dacă se dezbracă prin mișcări lascive și se autosatisface în fața minorului, este corupere sexuală a minorilor. Dar dacă acel major îl pune pe acel minor să se masturbeze sau să îl masturbeze, ori dacă au relații sexuale cu penetrare, autorul nu comite nicio infracțiune;

– dacă un major de 20 ani trimite un mesaj text unui minor de 15 ani să se întâlnească pentru a se uita la filme pornografice cu minori sau pentru a avea relații intime comite infracțiunea de „Racolarea minorilor în scopuri sexuale”. Dacă majorul trece mai departe și comite acte sexuale consensuale cu minorul, nu este nicio infracțiune;

4. Din cauza necorelării altor texte, se ajunge la situații greu de acceptat, ca fapte mai puțin grave să fie considerate pedepsite mai aspru decât fapte mai ușoare:

– când autorul major comite mângâieri sau atingeri intime prin constrângerea minorului sub vârsta de 16 ani, pedeapsa este de 3-7 ani închisoare, iar când minorul are vârsta de 16-18 ani autorul va primi pedeapsa de 4-10 ani închisoare, pentru infracțiunea de agresiune sexuală.

5. Avem și o situația de dublă reglementare: textul art. 218 alin. (3) lit. c) incriminează violul comis asupra unui minor cu vârsta de 16-18 ani, iar art. 2181 alin. (2) și (3) incriminează, la rândul său, violul săvârșit asupra unui minor, comis prin constrângere de către un major/minor. Or, pentru victima care este minor cu vârsta de 16-18 ani, sunt în vigoare două texte de lege ce prevăd pedepse diferite.


Note:

[1] În Codul penal din 1968, vârsta consimțământului sexual era 14 ani (art. 198). Prin Legea nr. 197/2000, aceasta a fost urcată la 15 ani și se menține tot astfel în noul Cod penal intrat în vigoare în anul 2014 (art. 220). Prin Legea nr. 217/2020, vârsta consimțământului sexual este urcată la 16 ani și se menține prin noile modificări analizate aici, dar la un alt articol (art. 2181). În mod greșit, în Expunerea de motive care însoțește Legea nr. 217/2023 se arată că în România vârsta consimțământului sexual ar fi 14 ani.

[2] Pentru victimele minore constrânse la act sexual cu penetrare există o nouă infracțiune, intitulată „Violul săvârșit asupra unui minor”.

[3] Conform art. 38 alin. (2) din Codul civil, persoana devine majoră la împlinirea vârstei de 18 ani.

[4] Este un paralelism legal inacceptabil: textul art. 218 alin. (3) lit. c) incriminează violul comis asupra unui minor cu vârsta de 16-18 ani, iar art. 2181 alin. (2) și (3) incriminează, la rândul său, violul săvârșit asupra unui minor, comis prin constrângere de către un major/minor. Or, pentru victima care este minor cu vârsta de 16-18 ani sunt în vigoare două texte de lege ce prevăd pedepse diferite.

[5] Azi, dacă un minor comite un act sexual cu penetrare cu acordul altui minor sub 16 ani, fapta nu constituie infracțiune dacă între cei doi este o diferență de vârstă până în trei ani. De la 1 ianuarie 2024, relațiile sexuale consensuale dintre minori nu vor mai constitui infracțiune indiferent cât de mare ar fi diferența de vârstă dintre cei doi, căci noua lege incriminează numai relațiile intime dintre cei doi minori care au loc prin constrângere.

[6] Pentru prima data în legislația noastră apare drept cauză specială de nepedepsire diferența de vârstă de maxim trei ani dintre participanți în prevederile noului Cod penal. În Expunerea de motive ce însoțește Legea nr. 217/2023 se păstra această diferență de trei ani, fiind justificată prin „clauza Romeo și Julieta” din dreptul penal francez. În cursul dezbaterilor în comisii, diferența de vârstă a fost urcată la patru ani (a se vedea Raportul comisiei juridice a Camerei Deputaților din data de 14 februarie 2013) și apoi la cinci ani (a se vedea Raportul suplimentar 2 al aceleiași comisii din data de 26 iunie 2023), însă fără a fi motivată.

Este de remarcat că în actul 1 scena 3 a celebrei opere a lui  William Shakespeare se menționează că Julieta mai are două săptămâni până la a 14-a aniversare, dar nicăieri nu se menționează ce vârstă are Romeo. În fine, Codul penal francez a fost modificat prin Legea nr. 2021-478 din 21 aprilie 2021 pentru protecția minorilor împotriva infracțiunilor sexuale și a incestului, care s-a inspirat din Codul penal canadian: „Constituie viol orice act de penetrare sexuală de orice fel sau orice act oral sau genital comis de un adult asupra unui minor în vârstă de cincisprezece ani sau comis asupra făptuitorului de către minor, atunci când diferența de vârstă între adult și minor este de cel puțin cinci ani. Condiția privind diferența de vârstă prevăzută la primul paragraf al prezentului articol nu se aplică în cazul în care actele sunt comise în schimbul unei remunerații, al unei promisiuni de remunerație, al oferirii unui beneficiu în natură sau al promisiunii unui astfel de beneficiu”.

[7] Pe data de 8 iulie 2023 presa din Italia a relatat următorul caz: În timp ce urca scările la școală, o elevă de 17 ani a fost atenționată de o colegă că i s-au lăsat în jos pantalonii. În acel moment a apărut în spatele lor portarul care bagă mâna în pantalonii fetei, îi pune mâna pe fese, după care o prinde de chiloți și-i trage în sus. Aceasta l-a reclamat pe agresor autorităților, iar procurorul a cerut pedeapsa pentru agresiune sexuală, sancționată cu 3-6 ani închisoare. Portarul a admis că a atins-o, însă a spus judecătorilor că totul a fost în glumă. El a fost achitat de judecători pe motiv că ceea ce s-a întâmplat „nu constituie infracțiune căci a durat mai puțin de 10 secunde”. Hotărârea este definitivă. Ea a generat o reacție în social media identificată cu #10secondi. Detalii la https://t.ly/4qbKL.

[8] Pentru victimele minore cu vârsta sub 16 ani constrânse la act sexual fără penetrare există o nouă infracțiune, „agresiunea sexuală săvârșită asupra unui minor”.

[9] Din cauza noilor modificări, după 1 ian. 2024 se ajunge la situații paradoxale: dacă un minor de 17 ani și jumătate mângâie în locuri intime un minor cu vârsta de 12 ani și cinci luni care își dă acordul, autorul va comite infracțiunea de „agresiunea sexuală săvârșită asupra unui minor”. Însă, dacă cei doi întrețin relații sexuale cu penetrare și victima își dă acordul, fapta nu va constitui nicio infracțiune.

[10] În mod inexplicabil, nu este incriminată aici fapta comisă de un major prin constrângerea unui minor, pentru a se respecta logica noilor infracțiuni introduse prin această lege, menite să protejeze distinct minorii. Totuși, această faptă este incriminată de infracțiunea anterioară, de „agresiune sexuală”, care din cauza unei modificări operate prin noua lege se ajunge la o situație absurdă: când minorul victimă are vârsta sub 16 ani, pedeapsa este de 3-7 ani închisoare, iar când minorul are vârsta de 16-18 ani autorul va primi pedeapsa de 4-10 ani închisoare.

[11] Este exclusă participarea majorului la astfel de acte sexuale.

[12] Potrivit Expunerii de motive, se are în vedere acel copil care este defavorizat, provine dintr-o familie săracă, practică cerșetoria sau prostituția sub amenințare, nu are domiciliu, se află în diverse centre sau adăposturi.

[13] Este inexplicabilă această cauză de nepedepsire și contrazice susținerile din Expunerea de motive. La toate infracțiunile anterioare, existența unei relații de rudenie dintre autor și victimă erau agravante și pentru formele agravante a fost exclusă cauza de nepedepsire izvorâtă din diferența de vârstă. Pentru această infracțiune lucrurile stau altfel.

[14] Dacă de față cu un minor de 15 ani, doi majori – dintre care unul în vârstă de cel puțin 20 ani – întrețin relații între ei, fapta este infracțiunea de corupere sexuală. Dar dacă minorul se implică, cu voia sa, în actele sexuale cu persoana în vârstă de 20 de ani sau simultan cu amândoi majorii (indiferent cât de în vârstă ar fi cel de al treilea partener), fapta nu este ilicită.

[15] Pentru a exista această infracțiune, este vorba de acte sexuale care nu îl implică ca partener pe minor, fiind necesară doar prezența lui. Pot fi cu sau fără penetrare, singur (autosatisfacere), cu implicarea altor persoane (indiferent de sex și de număr), a unui animal, obiect etc.

[16] Dacă actele au loc, majorul va fi sancționat pentru corupere sexuală doar dacă are una din calitățile/relația expres prevăzute de lege (rudă etc). Dacă minorul îi trimite pozele sau filmulețele cu el se va reține și pornografia infantilă.

[17] Un major de 20 ani care trimite un mesaj text unui minor de 15 ani să se întâlnească pentru a se uita la filme pornografice cu minori sau pentru a avea relații intime comite această infracțiune. Dacă însă cei doi întrețin relații sexuale consensuale, nu este nicio infracțiune.

Urmărește-ne:
0