Sancționare minor care a incendiat un bloc

FOTO: G4Media

Sancțiune definitivă pentru T. A. A., minorul care a produs un incendiu în parcarea subterană a unui bloc de locuințe din Constanța, ce a dus la distrugerea a zeci de apartamente și mașini: internare într-un centru de detenție pe o perioadă de 3 ani și 4 luni.

Starea de fapt: Inculpatul a găsit două sticle cu benzină, a vărsat conținutul peste un autoturism situat în parcare și a dat foc, după care a fugit. Au luat foc mașinile din parcare, apoi întreg blocul. Un număr de 250 de persoane, dintre care 70 de copii, au fost evacuate în acea noapte, de 15/16.12.2021. În fața organelor legii, el a recunoscut cele trei infracțiuni de care a fost acuzat.

Acuzațiile aduse:

– distrugere: la data de 16.12.2021, în jurul orei 01.00, prin incendierea inițiată prin folosirea de substanțe inflamabile și focul aprins de la chibrituri, a provocat distrugeri unui număr de 37 autoturisme parcate la subsolul și în proximitatea blocului de locuințe, precum și distrugerea și degradarea a 94 de apartamente din blocul de locuințe și a spațiilor comune ale blocului de locuințe (scări, parcare aferentă situată la demisolul blocului, fațadele blocului), fiind totodată aduse în stare de nefuncționare temporară ori până la remediere rețelele de apă, gaze şi electricitate;

– vătămare corporală: în urma leziunilor produse de arsuri şi inhalarea aerului fierbinte, o victimă a necesitat 25-27 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, acestuia fiindu-i totodată pusă viața în primejdie;

– evadare: în cursul procesului a fost arestat la domiciliu. Fără voia instanței, a părăsit de trei ori locuința.

Date despre minor: Are vârsta de 16 ani. A urmat cursurile școlare până în clasa a VI-a. În trecut a fost diagnosticat cu ADHD, tulburare de conduită și comportament, a urmat tratament psihiatric de specialitate. Medicii-legiști au stabilit că la data faptelor avea discernământul păstrat, dar are o  impulsivitate majoră care fac ca minorul să prezinte pericol social ridicat. Provine dintr-o familie monoparentală (s-a mutat cu mama lui la vârsta de 7 ani), a avut mai multe domicilii, mediul în care s-a dezvoltat a fost impropriu pentru o evoluție normal; agitat, vorbește urât, nu se conformează regulilor școlare; mama este preocupată de locul de muncă și alocă timp redus relației cu fiul său, care primește sprijin din partea bunicii materne.

Soluția pronunțată: În Dosarul nr. 11228/212/2022, Judecătoria Constanța l-a sancționat pe minor la internare într-un centru de detenție pe o perioadă de 3 ani și 4 luni – în România sunt două astfel de „închisori pentru minori”, la Tichilești și la Craiova. Curtea de Apel Constanța a respins ieri apelul minorului, astfel că hotărârea primei instanțe a rămas definitivă. Ea a fost pusă în executare imediat. Motivarea soluției de la Tribunal poate fi citită AICI.

Daune: Peste 100 de persoane au pretins daune civile de la inculpat. Ca urmare, s-a format un nou dosar, nr. 25029/212/2022 care este încă în derulare.

Urmărește-ne:
0