Pe data de 26 octombrie 2021, Curtea de la Strasbourg a condamnat Moldova în cauza O.P. pentru încălcarea art. 5 din CEDO cu privire la arestarea preventivă a reclamantei pentru aproape un an, în lipsa unei suspiciuni rezonabile că ar fi comis infracțiunea care i-a fost imputată și întârzierea de două săptămâni a instanțelor înainte de examinarea unei cereri habeas corpus depuse de aceasta.
În perioada 2013-2016 o firmă de avocatură angajată de o bancă a inițiat 235 de acțiuni în instanță împotriva debitorilor. În loc să plătească taxa de timbru aferentă (189.000 euro către stat), s-au depus ordine de plată false. În decembrie 2016 s-a declanşat o anchetă penală, iar reclamanta, angajată al băncii până în februarie 2015, a fost arestată. Instanța a considerat că din actele depuse de procuror rezultă bănuiala că ea e implicată în emiterea de ordine de plată false şi că există riscul să se sustragă sau să împiedice ancheta.
Printr-o expertiză s-au găsit că doar 41 de ordine de plată sunt false și acestea au fost emise între noiembrie 2013 și aprilie 2015. Reclamanta a solicitat revocarea măsurii, dar cererea i-a fost respinsă după două săptămâni. Arestarea preventivă a fost prelungită de mai multe ori, iar ulterior reclamanta a fost condamnată la opt ani și jumătate de închisoare. În martie 2020, noul procurorul general a inițiat o procedură de revizuire a condamnării și a dispus suspendarea executării pedepsei până la finalizarea cauzei. Reclamanta a fost eliberată în iunie 2020, după un an petrecut în detenție, iar procedura de revizuire este încă în derulare.
Curtea Europeană a arătat că scopul principal al art. 5 din CEDO este de a împiedica privările de libertate arbitrare sau nejustificate. A decis că, în cauza de faţă, s-au încălcat două paragrafe din art. 5 din CEDO:
– alin. 1: Faptele care ridică suspiciunea comiterii unei infracțiuni nu trebuie să fie de același nivel cu acele necesare pentru a justifica punerea sub acuzare sau condamnare. Dar aici, materialul prezentat de procuror și invocat de instanță pentru a o aresta pe reclamantă nu era suficient să convingă că ea ar fi putut săvârși infracțiunea și, mai mult avocații ei nu au avut acces la acest material;
– alin. 4: cererea de revocare a măsurii nu a fost analizată de urgenţă, ci în termen de două săptămâni. Statul nu a fost dovedită afirmaţia că dosarul se afla în faţa altei instanţe şi că au fost făcute demersuri ca dosarul să fie înaintat la timp instanţei competente.
