În perioada 5-6 iulie 2022 a avut loc primul curs de instruire a personalului specializat în munca cu minori din cadrul proiectului JUSTinACT lansat pe data de 4 mai 2022.
Instruirea a avut loc la Halmeu, la Centrul pentru copii „Floare de colț” pentru 35 de angajați din cadrul DGASPC Satu-Mare. Lectori au fost Cristi Danileț, Gianina Clop și Andreea Ember din partea organizației VeDem Just, respectiv doamnele profesoare Maria Roth și Eva Laszlo de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a UBB Cluj-Napoca.
JUSTinACT este derulat de Wold Vision România în parteneriat cu VeDemJust și ECPACT Norvegia. Proiectul este finanțat de Active Citizens Fund – Romania prin Granturile SEE 2014-2021.