Judecător arestează după ce aprobă interceptarea
Știre: Un site de presă a publicat la miezul nopții o știre care s-a vrut o mare dezvăluire: judecătorul care a dispus arestarea unui inculpat este același care a încuviințat măsurile de supraveghere tehnică cu privire la acel inculpat. Se menționează că această informație a fost dată de „surse din justiție”. Acuza formulată împotriva judecătorului este directă: și-a judecat propriile măsuri de supraveghere, aspect neprocedural, lipsit de obiectivitate și imparțialitate. Articolul de presă se încheie cu publicarea averii judecătorului și referiri la procurorul „șters” ce a propus arestarea. Articolul nu este semnat. El este preluat rapid de site-urile antijustiție, amplificându-se știrea: „coincidență cu iz de incompatibilitate”, titrează un astfel de site, de exemplu.
Explicație: Pentru că urmează a se soluționa contestația la măsura arestării, asociația VeDem Just nu va face referire la inculpatul în cauză sau instituțiile judiciare implicate. Ne vom referi strict la susținerile din presă. Astfel, de la modul de concepere până la conținutul său, postarea este menită să inducă în eroare populația atacându-se în mod nefondat judecătorul.
Reglementări aplicabile: O cauză penală urmează mai multe faze procesuale: urmărirea penală – aici sunt implicați procurorul și poliția judiciară și, când este cazul, se solicită ca anumite măsuri să le ia judecătorul de drepturi și libertăți; camera preliminară – aici se verifică actele de urmărire penală de către judecătorul de cameră preliminară; judecata – aici instanța de judecată verifică acuzația formulată de procuror (art. 3 C.proc.pen.).
Judecătorul de drepturi și libertăți este cel care dispune asupra actelor întocmite în cursul urmăririi penale prin care se restrâng drepturile și libertățile fundamentale ale unei persoane (art. 3 alin. 5 C.proc.pen.). Se arată în mod expres că acest judecător este cel care soluționează propunerea de arestare, dar și încuviințarea metodelor și tehnicilor speciale de supraveghere (art. 53 C.proc.pen.)
Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat de CSM prin hotărârea nr. 1375/2015 prevede în mod explicit: judecătorul de drepturi și libertăți care a soluționat prima solicitare în acea cauză este cel care va soluționa toate celelalte solicitări (art. 102 alin. 5).
În Codul de procedură penală se prevede drept incompatibilitate pentru judecătorul de drepturi și libertăți situația în care ar intra fie judecător de cameră preliminară sau membru în completul de judecată (art. 64 alin. 4), nicidecum situația în care, în cursul urmăririi penale, ar soluționa o cerere după ce anterior ar mai fi soluționat una.
Mai mult, este de menționat că atunci când se soluționează propunerea de arestare formulată de procurorul cauzei, judecătorul de drepturi și libertăți nu „își judecă” măsurile de supraveghere (filaj, interceptare, înregistrare) – căci măsurile de supraveghere sunt deja dispuse de judecător și executate de organul de cercetare penală (art. 138-142 C.proc.pen) – ci judecătorul stabilește dacă probele obținute în urma supravegherii pot sta la baza unei privări de libertate a inculpatului, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții legale (art. 223 C.proc.pen).
Concluzie cu privire la judecător:
Legea prevede că judecătorul care soluționează propunerea de arestare trebuie să fie același cu cel care a soluționat solicitarea de interceptare. Ca urmare, acest judecător nu are cum să fie incompatibil în a exercita cele două atribuții. Deci, imparțialitatea lui nu poate fi pusă în discuție.
Concluzie cu privire la articol: Articolul nu are un autor asumat – este primul indiciu că știrea trebuie privită cu rezerve. Articolul prezintă un fapt reglementat strict de lege ca fiind unul „neprocedural” – este un fake news. Articolul citează „surse din justiție” pentru a da credibilitate dezvăluirilor, când de fapt asemenea surse nu există din moment ce oricine știe că cel care arestează este cel care dispune interceptarea. Limbajul folosit arată că autorul nu stăpânește realitățile procedurale: „obiectiv” și „imparțial” nu pot fi folosite în aceeași sintagmă, ele semnificând același lucru, Constituția și procedura penală folosind doar cuvântul „imparțial” când se referă la judecător. Finalul articolului cu referire la averea judecătorului și la procurorul care a propus arestarea ca fiind „un procuror șters, fără condamnări spectaculoase de-a lungul timpului” arată că articolul e centrat pe cei care instrumentează cauza. Atacurile personale sunt un semnal transmis instanței de control judiciar că același lucru se va întâmpla și cu membrii completului de contestație. Prin urmare, întreg articolul este un atac la persoana magistraților implicați în soluționarea cauzei și nu are legătură cu dreptul la informarea corectă a populației (art. 31 alin. 4 Constituție).
