În cauza R.D. și I.M.D., Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat în 12 octombrie că România a încălcat dreptul la libertate și siguranță (art. 5 CEDO) și dreptul la respectarea vieții private și de familie (art. 8 CEDO), prin obligarea a două persoane la internare forțată într-un spital de psihiatrie.
În septembrie 2011, două persoane au fost oprite pe stradă de către un echipaj de poliție de proximitate care le-a cerut să se legitimeze. Cei doi au refuzat și au lovit polițiștii. S-a deschis un dosar penal pentru ultraj și tulburarea liniștii publicii. În cursul urmăririi penale s-a făcut evaluarea lor psihiatrică. Medicii legiști au stabilit că cei doi sufereau de tulburări persistente delirante și că au comis faptele imputate fără discernământ; au recomandat să fie tratați ambulatoriu într-o unitate medicală specializată. Procurorul a închis dosarul, o lună mai târziu, pe motiv că cei doi nu nu răspund penal pentru faptele lor și a cerut instanței să îi oblige pe cei doi la tratament de specialitate. Soluția s-a dat în anul 2013. Pentru că nu s-au prezentat la spital pentru tratament, în anul 2014 s-a dispus internarea lor obligatorie, dar pe baza documentelor medicale întocmite în 2011. Cei doi sunt închiși și sub tratament și în prezent. Ei s-au adresat Curţii Europene pe motiv că internarea forțată într-un spital de psihiatrie a fost „nejustificată și arbitrară”.
Curtea de la Strasbourg a găsit două încălcări ale CEDO:
- art. 5: Internarea din anul 2014 s-a dispus pe baza actelor medicale vechi de trei ani, or ar fi trebuit o expertiză mai recentă. Apoi, o persoană poate fi internată din cauza gravității stării sale de sănătate și pentru protejarea ei și a altora. În speță nu s-a demonstrat și nici justificat o astfel de stare de pericol. Instanțele naționale nu au încercat să stabilească și să ia în considerare motivele pentru care reclamanții au refuzat să se supună tratamentului medical ambulatoriu;
- art. 8: administrarea forțată a medicamentelor constituie un atac grav la adresa integrității fizice a unei persoane, motiv pentru care o astfel de măsură trebuie să se bazeze pe o „lege” care să conțină garanții suficiente împotriva administrării forțate. În speță, ordinul de internare s-a bazat pe o lege, dar legea nu stabilește regimul aplicabil tratamentului medical efectiv al bolilor mintale: cum se asigurată îngrijirea în spitalele de psihiatrie, cine este autorizat să decidă asupra tratamentului care urmează să fie administrat, cum se procedează dacă pacientul nu dorește să primească tratamentul prescris, cum poate fi atacată decizia medicului cu privire la medicamentele care urmează să fie administrate unui pacient.
Legea nr. 487/2002 este legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice. Obligarea la tratament și internarea medicală a celor implicați în comiterea de infracțiuni sunt reglementate în art. 109 și 110 C.pen., iar punerea în executarea și înlocuirea măsurilor în art. 566-572. România a ratificat CEDO prin Legea nr. 30/1994.
