Inspecţia Judiciară s-a transformat în „Poliţia Internetului”

Sursă foto: freepik.com

21.04.2021 COMUNICAT DE PRESĂ: Societatea civilă avertizează: Inspecţia Judiciară s-a transformat în „Poliţia Internetului” şi are „ţinte” printre magistraţi. Inspectorul şef trebuie să plece. CSM trebuie să stopeze hărțuirea magistraților.

Noi, semnatarii acestui comunicat, membri ai unor cunoscute asociații și grupuri civice, reacţionează ferm cu privire la practica inacceptabilă a Inspecţiei Judiciare de a urmări magistraţii pe internet şi în forumurile interne de discuţii, precum şi practica de a dispune cercetarea celor mai activi care au criticat modificările dezastruoase la legile justiţiei.

O parte a presei a relatat pe surse despre cercetarea unor magistraţi ce au comunicat în privat  critici ale legilor justiţiei şi a clasei politice care a susţinut măsurile anti-reformă. Sunt aceiaşi magistraţi care în cursul ultimilor doi ani au avut în mod repetat declaraţii publice cu privire la refuzul statului român de a respecta standardele internaţionale. Unii dintre ei au fost deja cercetaţi anul trecut şi, în final, s-au închis toate dosarele disciplinare pe motiv că magistraţilor le este permisă critica publică atunci când independenţa le este compromisă.

S-a ajuns ca magistraţii curajoşi să fie cercetaţi pentru delict de opinie,  ca cei care au organizat proteste să fie urmăriţi ce scriu pe internet, ca declaraţiile date în presă să fie temei ale unor acţiuni disciplinare. Acum, Inspecţia Judiciară merge mai departe: a luat la control discuţiile private dintre magistraţi purtate pe forumurile care nu sunt destinate publicului.

Este aceeași Inspecţie Judiciară care în ultimii doi ani s-a dovedit ineficientă, căci peste 50% dintre acţiunile întocmite în ultimii doi ani de zile s-au dovedit rateuri, fiind respinse de CSM și de ICCJ. Cu toate acestea, CSM a reînnoit mandatul şefului Inspecţiei, după ce în mod halucinant, anterior, o făcuse Guvernul printr-o OUG.

Este de observat că există o legătură vădită între Inspecţia Judiciară şi o anumită parte a presei care publică în mod regulat informaţii confidenţiale privind această instituţie. Cu toate acestea, niciodată vreun inspector nu a fost cercetat pentru scurgere de informaţii, faptă care constituie atât abatere disciplinară, cât şi infracţiune. Mai mult, potrivit reglementărilor interne, în cursul cercetărilor disciplinare numele magistraţilor este confidenţial. Cu toate acestea, în repetate rânduri, numele celor cercetați au fost date publicităţii. Niciodată Inspectorul şef nu a dat explicaţii faţă de aceste aspecte.

VeDem Just atenţionează asupra practicilor staliniste de urmărire a magistraţilor incomozi. Acum două săptămâni CSM a „comandat” Inspecţiei verificarea magistraţilor care discută pe forumuri, ieri Inspecţia a declanşat oficial cercetarea disciplinară fără o minimă verificare a aspectelor semnalate, iar vineri CSM urmează să discute suspendarea din funcţie a unor magistraţi pe timpul anchetei. Este clar că asistăm la o acţiune cu rezultatul deja știut, menit să intimideze magistraţii care îşi doresc independenţa autentică a justiţiei. Aceste practici trebuie să înceteze. Libertatea de exprimare a magistraţilor este recunoscută prin standarde internaţionale. Ei au obligaţia de a reacţiona când statul de drept este pus în pericol. Or, în momentul de faţă, însăşi Inspecţia Judiciară, girată de Consiliul Superior al Magistraturii, este cea care pune în pericol independenţa justiţiei.

Noi, semnatarii, solicităm ministrului Justiţiei să facă demersuri pentru abrogarea dispoziţiei de la art. 99 lit (a) din Legea nr. 303/2004. Aceasta permite cercetarea unui magistrat pentru orice manifestări care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu. Această reglementare, în baza căreia sunt urmăriți magistrații incomozi, încalcă exigențele de claritate și previzibilitate impus de practica Curții Europene a Drepturilor Omului

Noi, semnatarii, solicităm demisia Inspectorului șef al unei Inspecții Judiciare ineficiente și abuzive.

Noi, semnatarii, solicităm CSM să se ocupe de activitatea profesională a magistraților și de modul de funcționare a justiției, nu de activitatea din timpul liber sau de discuțiile private ale magistraților. 

ARGUMENTE JURIDICE: AICI

Semnatari:

Membrii VDJ

Ştafeta Steagului Uniunii Europene

#ActivAG Piteşti

#Rezistenţa

Braşovul Civic

Corupţia Ucide

Diaspora.ro

Geeks for Democracy

Freedom House România

Iniţiativa România

Oradea Civică

Reset

Rezist Milano

Voluntari în Europa

Urmărește-ne:
0