CtEDO a condamnat România pentru expulzarea unui străin din motive de securitate națională, dar cu încălcarea drepturilor omului, prin hotărârea Hassine c. România pronunțată azi (dosar nr. 32328/13).
Stare de fapt: Cauza privește un cetățean tunisian, venit de mulți ani în România și căsătorit cu un cetățean român. În anul 2012, parchetul a sesizat Curtea de Apel București cu o acțiune în vederea declarării reclamantului ca indezirabil și pentru a i se interzice rămânerea acestuia în România pentru o perioadă de cinci ani. În cererea sa, parchetul a arătat că, potrivit informațiilor clasificate „strict secrete” puse la dispoziția sa de SRI, existau indicii serioase că reclamantul desfășoară activități care ar pune în pericol securitatea națională.
Curtea de Apel a examinat cauza în prezența reprezentanților parchetului și ai Inspectoratului General pentru Imigrație, dar în absența reclamantului, care fusese citat cu doar două zile înainte. A respins cererea acestuia de angajare a unui avocat și a respins cererea soției de intervenție în proces. Curtea de Apel l-a declarat pe reclamant indezirabil pe teritoriul României pentru o perioadă de cinci ani și a dispus reținerea sa în detenție administrativă până la îndepărtarea lui de pe teritoriu. În aceeași zi a fost reținut, dus în centrul de detenție de la Arad, transferat la București și după trei săptămâni era înapoi în Tunisia. La câteva zile după, s-a judecat recursul său, pe care ICCJ l-a respins.
Soluția: CtEDO a decis că s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 7 la CEDO care presupune ca străinului să i se prezinte motivele expulzării și să i se asigure acces la documentele din care rezultă pericolul său, respectiv să i se ofere posibilitatea de a invoca motive împotriva expulzării sale și de a fi protejat de arbitrariu. România va plăti tunisianului suma de 5000 de euro cu titlu de daune morale.
Motivare: În actul de acuzație, procurorul doar a menționat articolul de lege care se referă la comportamentul ilicit al persoanei în cauză, fără a-l descrie. Ulterior, în hotărârea sa, Curtea de Apel a reprodus părțile articolului 3 din Legea 51/1991 care se refereau la plănuirea de acte teroriste și aderarea și susținerea prin orice mijloace a unor astfel de acte. Nimeni nu i-a comunicat reclamantului în ce constă comportamentul său concret care ar putea pune în pericol securitatea națională. Mai mult, inculpatului nu i s-a amânat cauza pentru a-și angaja un avocat. La recursul din fața ÎCCJ, persoana în cauză a fost reprezentată de un avocat ales de acesta, dar care nu deținea un certificat ORNISS și nici nu exista vreo lisă a avocaților care dețineau un astfel de certificat. Or, în lipsa unui certificat ORNISS, avocatul ales de reclamant nu putea avea acces la documentele clasificate de la dosar. Iar procedura de obținere a unui certificat ar fi durat mai mult decât durata de soluționare a procedurii de expulzare.
Persoana în cauză nu putea invoca decât ipoteze pentru a-și apăra cauza, fără a putea contesta vreun comportament concret despre care s-a afirmat că pune în pericol securitatea națională. Mai mult, el nu a făcut obiectul urmăririi penale în România cu privire la acuzațiile invocate de parchet, astfel că întinderea controlului instanțelor naționale cu privire la temeinicia expulzării solicitate ar fi trebui să fie cu atât mai temeinică.
Parchetul a depus un document clasificat în cauza aflată în fața Curții de Apel, dar nu există nicio dovadă că instanțele naționale au verificat credibilitatea și realitatea informațiilor prezentate de parchet. Practic, decizia de expulzare a fost luată de înalte autorități judiciare independente, dar acestea nu și-au exercitat atribuțiile potrivit dreptului român.
Legi aplicabille: art. 86 din OUG nr.194/2002 privind regimul străinilor în România; articolul 3 litera (i) și l) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională; articolul 44 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și pedepsirea terorismului; art. 28 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.
judecător Cristi Danileț
