CtEDO: Turcia, vinovată de sancționarea unor deținuți

În data de 18 ian.2022, CtEDO a condamnat Turcia în cauzele conexate Mehmet Çiftçi și Suat İncedere pentru încălcarea libertății de exprimare a unor deținuți sancționați că au cântat imnuri și au citit poezii.

În dec. 2016, mai mulți deținuți ai închisorii Edirne din Turcia au citit poezii și au cântat imnuri pentru a comemora pe deținuții care și-au pierdut viața în timpul unei operațiuni de securitate efectuate de gardieni în dec. 2000. Cântarea de imnuri sau scandări de lozinci fără motiv este abatere disciplinară, drept pentru care administrația penitenciarului a interzis deținuților protestatari comunicarea cu rudele timp de o lună.

Deținuții sancționați s-au adresat instanțelor naționale susținând că au fost pedepsiți pentru un act uman și pașnic, dar reclamația le-a fost respinsă. Apoi s-au adresat CtEDO care a decis că li s-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare prevăzut de art. 10 din CEDO.

Instanța de la Strabourg a reținut că atât autoritățile care au aplicat sancțiunea, cât și instanțele care au verificat-o s-au rezumat doar la a indica că există un text de lege care justifică măsura, dar nu au nu justificat ingerința în libertatea de exprimare, așa cum rezultă ea din jurisprudența CtEDO (hotărârile Bédat c. Elveția din 29.03.2013 și Kula c. Turcia din 19.06.2018).

Urmărește-ne:
0