În Hotărârea din 21 decembrie 2021, pronunțată în cauza C-357/19, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că însăși Curtea Constituțională trebuie să respecte dreptul UE și că, atunci când se ivește un conflict între judecătorul național și Curtea Constituțională, judecătorul va trece peste decizia acesteia dacă o consideră contrară dreptului UE.
CONTEXT: Pe rolul unor instanțe din România sunt procese în care unele persoane urmărite pentru corupție au cerut excluderea unor probe de la dosar care ar fi fost obținute nelegal, alte persoane condamnate pentru corupție au solicitat redeschiderea proceselor pe motiv că nu au fost formate legal completurile de judecată și o cauză în care un judecător sancționat a pus în discuție modul de alcătuire a completului care îi soluționează contestația. Toți s-au bazat pe decizii ale CCR pronunțate în perioada 2016-2019. Ca urmare, s-a pus problema dacă, aplicând deciziile CCR și înlăturând probe esențiale din dosare sau redeschizând procese soluționate definitiv, nu este cumva afectată lupta împotriva corupției și dacă CCR are dreptul să dicteze instanțelor din România cum să interpreteze legea.
ÎN CONCRET: Instanțele au suspendat judecata în România și au solicitat opinia CJUE. Aceasta a avut de stabilit dacă și în ce condiții instanțele românești pot lăsa neaplicate anumite decizii ale CCR: Decizia nr. 51/2016 privind interceptările făcute cu ajutorul SRI, Decizia nr. 302/2017 privind necompetența materială și personală a organului de urmărire penală, Decizia nr. 685/2018 privind completurile de 5 judecători de la ICCJ, Decizia nr. 26/2019 privind Protocolul dintre PICCJ și SRI și Decizia nr. 417/2019 privind completurile specializate de corupție de la ICCJ.
DE REMARCAT: În procedura de la Luxembourg privind România a intervenit și guvernul polonez, în ideea de a împiedica CJUE să dea o decizie prin care să critice o curte constituțională.
CONSTATĂRI: Curtea de la Luxembourg a reamintit următoarele:
- Respectarea valorilor europene – demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept, respectarea drepturilor omului – constituie o condiție pentru a beneficia de toate drepturile ca stat membru UE. De aceea, un stat nu își poate modifica legislația regresând în privința protecției valorii statului de drept, a organizării justiției, adoptând norme care ar aduce atingere independenței judecătorilor (para. 162);
- Organizarea judiciară și modul de alcătuire a completurilor de judecată sunt stabilite de state, dar – când fac asta – ele trebuie să respecte obligațiile asumate în cadrul UE (para. 133 și 180). Una dintre aceste este combaterea fraudelor privind interesele UE (para 182), indiferent prin ce fel de act de corupție sau abuz în serviciu au fost comise (para. 185). În cazul României, obligația României de a combate corupția nu poate fi redusă doar la interesele financiare ale UE (para. 189), care impune existența unor sancțiuni efective și descurajante pentru corupți (para. 190) – pentru aceasta, legiuitorul trebuie să modifice în mod corespunzător cadrul normativ ca astfel de acte să nu rămână nesancționate (para. 192), iar judecătorii trebuie să ignore dispozițiile interne care i-ar împiedica să le sancționeze (para. 193);
- Din cauza hotărârilor CCR s-a dispus reluarea judecăților pentru cauzele în care unul din judecătorii din completul de 5 de la ICCJ nu a fost desemnat aleatoriu, respective pentru că nu ar fi existat un act pentru desemnarea ca specializați a judecătorilor din completele de 3 de la ICCJ – or, astea au prelungit procedura, contrar obligațiilor României (para 197) și e posibil să ducă la prescrierea multor cauze de mare corupție (para. 198), ceea ce crează un risc de imposibilitate în a fi trase la răspundere persoanele cu funcții înalte (para. 121). Neregulile cu privire la compunerea completurilor de judecată poate să atragă nelegalitatea actelor numai dacă acea compunere permite o influență de la executiv sau legislativ, afectând astfel independența judecătorilor (para. 206). Or, faptul că judecătorii români are au judecat cauze de corupție au fost declarați ca specializați în această materie printr-un simplu act formal nu înseamnă că actele îndeplinite anterioare ar fi nule (para. 208);
- Instituirea, compunerea și funcționarea CC este în competența statelor, dar modul în care acestea sunt puse în practică trebuie să respecte dreptul UE (para. 216): atât instanțele naționale, cât și CC trebuie să garanteze respectarea dreptului UE (para. 217). CJUE, nu curtea constituțională, este cea care oferă instanțelor modul de interpretare definitiv a dreptului UE (para. 134 și 254);
- Instanțele trebuie să fie independente pentru a garanta drepturile omului, a prezerva valorile UE (para. 222) și a combate corupția, în special la nivel înalt (para. 223). O eroare de fapt sau de drept comise în actul de judecată nu poate duce automat la tragerea la răspundere a judecătorului (para. 227 și 239). Răspunderea disciplinară poate interveni, de exemplu, pentru încălcarea deliberată și cu rea‑credință sau dintr‑o neglijență deosebit de gravă și de grosieră a normelor de drept național și de drept al Uniunii a căror respectare trebuie să o asigure, pentru în căderea în arbitrariu, pentru denegare de dreptate (para. 238).
- Nimic nu împiedică ca deciziile CC să fie obligatorii pentru instanțele ordinare, cu condiția ca CC să fie independentă de puterea legislativă și executivă (para. 230). Totuși, în România, judecătorii CCR nu sunt dependenți de cele două puteri și nu sunt elemente care să dea naștere unor îndoieli cu privire la imparțialitatea lor, nici în general (para. 233), nici cu ocazia adoptării hotărârilor criticate mai sus (para. 237);
- Tratatele comunitare instituie o ordine juridică proprie: din momentul aderării unei țări, dreptul UE este obligatoriu inclusiv pentru instanțe (para. 245). Tratatul UE este un fel de cartă constituțională (para. 247), de aceea este incident principiul supremației dreptului UE în raport cu legislația națională (para. 250): dreptul UE se aplică direct, iar judecătorul trebuie să ignore orice lege națională sau practică națională contrară (para. 252).
DECIZIE: Curtea de la Luxembourg a decis următoarele:
- Decizia prin care s-a înființat MCV pentru România este obligatorie de respectat (para. 167): statul are obligația să ia măsurile pentru atingerea celor patru obiective din MCV (para. 169) și să țină seama de rapoartele alcătuite de Comisia Europeană în cadrul MCV (para. 174);
- Judecătorul român poate să ignore deciziile nr. 685/2018 și nr. 417/2019 ale CCR când este vorba de cauze de corupție și de fraude privind TVA (para 203 și 209) atunci când s-ar împlini termenul de prescripție prin reluarea judecății pentru a avea judecători specializați în corupție sau trași la sorți (para. 213);
- Un judecător nu poate fi sancționat nici pentru că a sesizat CJUE cu privire la interpretarea dreptului UE, nici pentru că nu a aplicat o hotărâre a CCR pe care o consideră contrară dreptului UE (para. 227 și 260).
LEGISLAȚIE EUROPEANĂ: Tratatul UE, Tratatul privind funcționarea UE și Carta drepturilor fundamentale, Tratatul de aderare al României la UE, Actul de aderare al României la UE, Decizia CE de înființare a MCV, Convenția de protejare a intereselor financiare ale UE.
COMENTARIU: Deși rolul său este de a stabili dacă o lege respectă Constituția, de câțiva ani CCR a depășit competența sa tradițională. Astfel, prin mai multe decizii a intervenit de-a dreptul în actul de judecată, stabilind cu efect obligatoriu pentru judecătorii români ce componență să aibă anumite complete de judecată, cum să se aplice legea în anumite cauze, ce probe să se înlăture sau să fie păstrate, ce acte să fie considere nelegale. Or, aceste aspecte nu țin de Constituție. Mai mult, potrivit actului fundamental al țării, justiția se înfăptuiește prin instanțele judecătorești, iar CCR nu face parte din sistemul de instanțe. Acum, prin hotărârea CJUE analizată mai sus, se stabilește raportul dintre CCR și instanțe: judecătorii ordinari sunt primii judecători europeni și ei trebuie să rămână în afara oricăror forme de imixtiune, inclusiv din partea CCR și în afara oricărei forme de răspundere pentru modul în care aplică legea sau stabilesc faptele.
EFECTE: Judecătorii învestiți cu dosare de corupție nu mai sunt obligați, în temeiul hotărârilor CCR, să reia judecățile și să înlăture probele obținute legal acolo unde există riscul de prescriere a faptelor. Hotărârea asta se aplică nu doar în România, ci în toate statele membre UE.
