Asociația VeDem Just aduce la cunoștința publicului hotărârea pronunțată la data de 03.03.2020 de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Convertito și alții contra României prin care țara noastră a fost condamnată pentru că autoritățile române au anulat diplomele de licență ale unor studenți străini pentru nereguli administrative intervenite la înregistrarea în primul an universitar.
Astfel, cei cinci studenți străini au fost primiți să studieze medicina dentară în țara noastră: Universitatea din Oradea le-a dat acceptul în anul 2003, iar Ministerul Educației a decis încadrarea lor începând cu anul universitar 2005-2006. Studenții străini au depus certificate de competență lingvistică de abia în anul 2008. Ei au obținut diploma de licență în anul 2010, după care au demarat procedurile de recunoaștere a studiilor lor pentru a practica medicina dentară în statele de proveniență. În anul 2011, în baza noii legi a educației, Ministerul Educației a verificat legalitatea obținerii diplomelor de către mai mulți studenți străini și, găsind nereguli în legătură cu scrisoarea de acceptare a celor cinci, a cerut Universității să anuleze diplomele de licență, ceea ce s-a și întâmplat. Studenții au atacat decizia la instanțele bihorene: deși Tribunalul le-a dat dreptate în anul 2012, un an mai târziu Curtea de Apel Oradea a menținut măsura de anulare a diplomelor, motivele fiind că la momentul înscrierii studenții nu aveau certificatele de competență lingvistică și că lipsește semnătura președintelui Senatului pe decizia de înscriere a lor la facultate.
Studenții s-au adresat Curții Europene a Drepturilor Omului în anul 2014. Judecătorii de la Strasbourg au constatat că, într-adevăr, decizia de înscriere la facultate fusese luată de decanul facultății mai înainte ca studenții să obțină scrisorile de acceptare și certificatele de competență lingvistică, dar că aceste nereguli nu li se pot imputa studenților. De altfel, facultatea le-a și permis ulterior să frecventeze cursurile și să susțină examenele finale. Divergențele dintre minister și facultate cu privire la înscrierea studenților nu poate fi reproșată acestora.
Ca urmare, judecătorii europeni au decis că măsura de anulare a diplomelor după efectuarea studiilor nu a fost necesară într-o societate democratică. Mai mult, anularea diplomelor a avut ca efect afectarea vieții profesionale a celor cinci persoane. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că România se face vinovată de încălcarea art. 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și că fiecare reclamant va primi de la statul român suma de 10.000 de euro cu titlu de daune morale.
Hotărârea CEDO este disponibilă în limba franceză AICI.
Roxana Zaharie,
Voluntar VeDem Just
0745 808 707
Asociația VeDemJust s-a constituit în anul 2015. Scopul său este promovarea libertăţii, întărirea democrației, susţinerea statului de drept, buna guvernare, promovarea şi apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Principalul său proiect este EDUIURIS – educația juridică pentru copii și tineri.