25 octombrie – Ziua Europeană a Avocaților

La inițiativa Council of Bars and Law Societies of Europe (CCBE), Ziua Europeană a Avocaților (European Lawyers` Day) a început să fie celebrată în anul 2014, odată cu Ziua Europeană a Justiției, 25 octombrie. Această zi are ca scop evidențierea rolului esențial pe care avocații îl joacă în sistemul judiciar și contribuția lor la protejarea statului de drept. 

CCBE este o asociație care are în componenta sa barouri și societăți de avocatură din 32 de țări din Europa și alți 11 membri asociați și observatori. CCBE a emis Carta cu cele 10 principii de organizare a profesiei și Codul de conduită al avocaților.  Avocatul trebuie să servească interesele justiției, precum și interesele persoanelor ale căror drepturi și libertăți care îl împuternicesc să le afirme și să le apere. Este datoria avocatului nu numai să pledeze cauza clientului, ci și să fie consilierul acestuia. Respectarea funcției profesionale a avocatului este o condiție esențială pentru statul de drept și democrație.

În România, avocații sunt organizați la nivel județean în Barouri, iar acestea sunt cuprinse la nivel național în UNBR. Legea de organizare și funcționare a avocaturii este Legea nr. 51/1995. Avocatul este văzut ca partener indispensabil al justiției. Avocatul este obligat să depună toată diligența pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale clienților, să uzeze de mijloacele prevăzute de lege, să se abțină de la asistarea și sfătuirea unui client în realizarea de către acesta de acte sau fapte ce ar putea constitui infracțiuni.

Pagina dedicată: AICI; #EuropeanLawyersDay

prof. Codruța Obârșie

Urmărește-ne:
0