Duminică a avut loc la Bacău un curs de instruire pentru predarea educaţiei juridice, organizat de VeDem Just.
45 de profesori de la şcolile din Bacău au participat duminică, 6 iunie 2021, la un curs ţinut de domnul judecător Cristi Danileţ prin care şi-au însuşit noţiuni elementare de educaţie juridică pe care să le predea, ulterior, elevilor.
Din partea organizaţiei VeDem Just, asociaţie promotoare a educaţiei juridice în învăţământul preuniversitar, au mai participat mediator Gianina Nicoleta Clop și jurist Lucian Checheriță. A luat cuvântul profesoara Costela Bejan care predă deja această materie la o şcoală din mun. Bacău.
Au fost prezentat dispozițiile legale aplicabile în familie, pe stradă, în online, la școală. S-a mai vorbit despre droguri, pornografie infantilă și trafic de persoane. Toți au participat la un test kahoot și au descărcat în mobile aplicația Lege-n-Dar. Profesorii au primit certificate de participare.
08.05.2021 COMUNICAT DE PRESĂ: Asociația VeDem Just anunță publicul că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în urma declaraţiilor făcute de ÎPS Teodosie Petrescu cu privire la femei la un post de radio în data de 6 mai 2021. Aceasta, mai ales că astăzi marcăm Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi stabilită prin Legea nr. 23/2015.
21.04.2021 COMUNICAT DE PRESĂ: Societatea civilă avertizează: Inspecţia Judiciară s-a transformat în „Poliţia Internetului” şi are „ţinte” printre magistraţi. Inspectorul şef trebuie să plece. CSM trebuie să stopeze hărțuirea magistraților.
Noi, semnatarii acestui comunicat, membri ai unor cunoscute asociații și grupuri civice, reacţionează ferm cu privire la practica inacceptabilă a Inspecţiei Judiciare de a urmări magistraţii pe internet şi în forumurile interne de discuţii, precum şi practica de a dispune cercetarea celor mai activi care au criticat modificările dezastruoase la legile justiţiei.
O parte a presei a relatat pe surse despre cercetarea unor magistraţi ce au comunicat în privat critici ale legilor justiţiei şi a clasei politice care a susţinut măsurile anti-reformă. Sunt aceiaşi magistraţi care în cursul ultimilor doi ani au avut în mod repetat declaraţii publice cu privire la refuzul statului român de a respecta standardele internaţionale. Unii dintre ei au fost deja cercetaţi anul trecut şi, în final, s-au închis toate dosarele disciplinare pe motiv că magistraţilor le este permisă critica publică atunci când independenţa le este compromisă.
DNA a prezentat ieri raportul său de activitate pentru anul precedent. A crescut operativitatea soluționării cauzelor, numărul de trimiteri în judecată și de hotărâri de condamnare şi a scăzut numărul de achitări.
Sinteză:
– s-au formulat 1988 sesizări înregistrate de la cetățeni, alte autorități ori sesizări din oficiu; 32% dintre cauzele soluționate au primit soluție în termen de 1 an de la sesizare;
– au fost trimişi în judecată 505 de inculpaţi, dintre care 160 persoane cu funcții de conducere, control, demnități publice ori alte funcții importante: trei deputați, un senator, un secretar de stat, un consilier personal ministru, un consilier cancelaria președintelui Camerei Deputaților, un consilier Parlamentul României, un consilier minister, un prefect; trei primari municipiu, nouă primari de oraș/primari comună, patru viceprimari, 3 manageri de spital, 1 director executiv CAS, 1 director economic institut clinic, 1 medic șef secție și președinte senat universitate;
– s-a reținut în actele de trimitere în judecată un prejudiciu total de 165,3 milioane euro. Valoarea măsurilor asigurătorii a fost de 137,5 milioane euro;
– s-au recuperat, încă din cursul anchetelor penale prin măsuri de restituire, 500.000 euro ca valoare a produsului infracțional;
– s-a dispus confiscarea extinsă a sumei de 266.341,12 lei, echivalentul a 55.062,14 Euro;
– s-au dispus soluţii de condamnare în 258 de cauze de mare corupţie. Inculpații cu funcții de demnitate publică sau de conducere au fost condamnați, în cele mai multe cazuri, pentru infracțiuni în domeniul fraudării fondurilor europene, trafic de influență sau abuz în serviciu:
– instanţele au achitat definitiv 151 de persoane;
– începând cu data declarării stării de urgență, DNA a înregistrat 105 dosare având ca obiect fapte săvârșite în legătură cu pandemia COVID-19. Dintre acestea au fost soluționate 29 de cauze. În cinci dosare au fost trimiși în judecată, prin rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției, șase inculpați, pentru săvârșirea unor infracțiuni de competența DNA, în contextul pandemiei.
Dupa reacția a 25 de asociații cu privire la cazul Cumpănașu, Corpul Național al Polițiștilor anunță că nu mai fac parte din Coaliția condusă de acesta. Site-ul așa numitei Coaliții pentru Modernizarea României este inaccesibil după apariția comunicatului amintit.
În atenția celor care s-au înscris la Cursul de instruire a profesorilor pentru predarea Educației Juridice!
În data de 29.08, începând cu ora 10:00, va avea loc a doua sesiune susținută de dl. judecător Cristi Danileț cu profesorii anunțați pe mail.
Durata celei de a doua zi de trainig va fi de trei ore. Se va utiliza platforma Google Meet, accesibilă de pe computer sau smartphone. Tot ceea ce trebuie să faceți este să solicitați participarea după ce accesați linkul de AICI. Vi se va permite accesul la întâlnire începând cu ora 09:45.
Asigurați-vă că dispuneți de o conexiune bună la internet. Vă așteptăm!
COMUNICAT DE PRESĂ – Societatea civilă s-a întâlnit cu Procurorul General, pentru a discuta despre Dosarul 10 august.
La solicitarea grupurilor civice active în protestele pentru democrație și justiție din Piața Victoriei din ultimii 3 ani, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a avut loc astăzi, 24 iulie, o întâlnire cu procurorul general Gabriela Scutea.
Vă anunțăm cu bucurie că a fost publicat un videoclip al piesei ‘N-ai nevoie de foarte multe’ în care apar nouă membri ai asociației VeDem Just.
Binecunoscuta piesă „N-ai nevoie de foarte multe”, ce aparține maestrului Dinu Olărașu, este extrem de îndrăgită de membrii asociației noastre. Beneficiind de un nou aranjament muzical făcut de compozitorul Walter Dionisie, videoclipul reunește pe cei doi artiști alături de mai mulți copii și tineri talentați.
În clip apar și nouă membri ai VeDem Just: Codruța Obârșie (avocat), Geanina Clop (jurist), Laura Ghibu (medic), Oana Negru (consilier parlamentar), Olga Brătulescu (traducător), Cristi Danileț (judecător), Tudor Roșu (șofer), Dragoș Ivan (avocat), Ana-Maria Comșa (avocat).
Muzica si versuri- Dinu Olărașu Orchestrație- Walter Dionisie Chitară- Jimi Lako Chitară bass- Anca Dionisie Claviaturi- Walter Dionisie Cu participarea membrilor Asociatiei VeDem Just- Voci pentru Democrație și Justiție si a judecatorului Cristi Danileț Cântă tinerii soliști: Filip Cioc- Galați Sara Bunea- Buzău Antonia Nicolau- Brașov Diana Ursulescu- Valslui Eugen Petrisor- Cugir Dorina Dragan- Bran Alexia Ursachi- Roman Alexia Pavlicoschi- Bucuresti Selena Asavei- Brasov Radu Enache- București Daria Elena Gurici- Iasi Maria Ene-Bucuresti Alexandra Gheorghe- Buzau Pavel Antonia- Brasov Alex Cirt- Baia Mare Ramona Cojocaru- Iasi Doina Dragan- Bran Gabriela Dragomir- Sibiu Raluca Bălaș – Târgoviște Solomie Maria Anastasia- Arad Alexandra Balint- Brasov Productie Global Human Recovery 2020
COMUNICAT DE PRESĂ: Curtea supremă a decis că asociațiile pot contesta doar acte administrative ce au legătură cu statutul lor.
Asociația VeDem Just aduce la cunoștința publicului hotărârea pronunțată la 2 martie 2020 de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, soluționând un recurs în interesul legii pentru a asigura o practică unitară în România, instanța supremă a decis că atunci când o asociație neguvernamentală contestă legalitatea unui act administrativ, ea trebuie să invoce în primul rând un interes legitim privat, adică să demonstreze o legătura directă dintre actul administrativ contestat şi scopul direct şi obiectivele asociaţiei, așa cum acestea reies din statutul său.
VeDem Just atrage atenția că, potrivit acestei hotărâri, o asociație nu mai poate ataca în justiție orice act administrativ – așa cum s-a întâmplat de multe ori până acum – chiar dacă este nelegal, ci va trebui să conteste numai actele administrative care au legătură cu sfera de activitate a ONG-ului respectiv. În acest fel, orice asociație trebuie să acționeze strict în limitele statutului său, chiar dacă prin contestarea unui act ilegal emis de administrația statului ar fi vorba, în cele din urmă, de un interes legitim public.
Imediat după momentul publicării în Monitorul Oficial, hotărârea de azi va devini obligatorie pentru toți judecătorii. Ea va viza numai cauzele judiciare care vor fi promovate ulterior publicării.
COMUNICAT DE PRESĂ: Cauză la CEDO pentru discriminare Restricționarea contactului unui tată cu fiica sa din cauza unei boli mintale.
Asociația VeDem Just aduce la cunoștința publicului hotărârea pronunțată la data de 18.02.2020 de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Cânță c. României prin care țara noastră a fost condamnată pentru că autoritățile române au apreciat că o boală psihică poate restricționa contactul unui tată cu fiica sa. În speță, domnul Cânță a reclamat faptul că autoritățile din România au stabilit să-și contacteze fiica doar de două ori pe săptămână în prezența fostei sale soții, fără a motiva de ce boala sa psihică este un impediment care să-i reducă contactul cu copilul, asta în lipsa dovezilor că acesta nu poate să aibă grija de ea.