Pe data de 5 iulie intră în vigoare Legea nr. 184/2021. Aceasta prevede noi activități ce pot fi îndeplinite de către avocați, inclusiv cele în legătură cu educația juridică. Asociația VeDem Just a fost deja contactată de avocați care cred că această lege le permite să fie profesori. Așadar, se impun anumite precizări.
Continue ReadingAvocat Ioan Mircea David
Legea nr. 186/2021, intrată în vigoare la data de 05 iulie 2021, a modificat Codul penal în scopul de a ocroti mai bine relațiile sociale privind libertatea și integritatea sexuală. Modificarea legislativă poate produce implicații serioase, atrăgând răspunderea penală inclusiv a rudelor sau colegilor persoanei vătămate.
Continue Reading
Solicitare: Asociația VeDem Just a fost solicitată să își exprime un punct de vedere cu privire la legalitatea unui demers al elevilor, prin Consiliul județean al elevilor, de a le oferi feedback profesorilor de la clasă. În concret, elevii doresc să completeze un formular electronic, sub anonimat, cu privire la fiecare dintre profesori. Se pune problema respectării, în acest demers, a legislației privind datele cu caracter personal.
Continue Reading
1. Libertatea de exprimare implică dreptul de a căuta, primi și transmite informații și idei. Este extrem de importantă pentru existența democrației. Progresul unei societăți nu ar fi posibil fără ca oamenii să aibă posibilitatea de a se exprima și de a critica. Există preconcepția că dacă ai libertatea de exprimare poți spune orice, oriunde și oricând. Ei, bine, nu este așa: „Libertatea ta se întinde până acolo unde întâlnește libertatea mea”, spunea acum 200 de ani filozoful John Stuart Mill.
2. La nivel mondial, libertatea de exprimare este consacrată în dispozițiile art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată de ONU în anul 1948. Ca această declarație să devină aplicabilă, statele au semnat un tratat pe care s-au angajat să-l respecte (printre ele s-a aflat și România). Așa a apărut Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, care tot la articolul 19 reglementează libertatea de exprimare.
La nivelul continentului nostru, există două organizații din care România face parte: Consiliul Europei – care privește drepturile omului și Uniunea Europeană – care privește cooperarea politică și economică. Un tratat important semnat de toate cele 47 de state membre ale Consiliului Europei se numește Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (pe scurt, Convenția europeană privind drepturile omului). Acest tratat a apărut în anul 1950 și este aplicat în România începând cu anul 1993. În articolul 10 se explică la primul paragraf în ce constă acest drept, iar la paragraful următor care sunt limitele acestuia. La nivelul Uniunii Europene, a apărut în anul 2000 Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, care se aplică începând cu anul 2010 în toate cele 27 de state membre. Libertatea de exprimare este cuprinsă la articolul 11.
În România există obligația de a respecta atât tratatele internaționale la care țara noastră este parte, cum sunt cele menționate mai sus, cât și legislația internă. În Constituția României, se prevede la art. 30 că orice persoană este liberă să își exprime gândurile, opiniile, credințele şi creațiile de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, iar acestea sunt inviolabile.
În același timp, Constituția arată că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. De asemenea, interzice: defăimarea țării şi a națiunii; îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă; incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică; manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
De reținut că, în art. 31 se prevede că mijloacele de informare în masă, publice şi private sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.
3. Legea nu face distincție între mediul online și cel offline. Prin urmare, regulile de mai sus se aplică persoanelor indiferent că ele comunică față în față, prin intermediul televizorului, ziarelor tipărite, prin telefon sau cu ajutorul internetului. De asemenea, nu are importanță că se comunică verbal, în scris, prin gesturi, prin desene. Nu are importanță nici că se comunică doar între două persoane, la o adunare de mai multe persoane și nici măcar dacă este vorba de un protest mut.
4. Ținând seama de aspectele de mai sus, rezultă că pentru a nu avea probleme cu legea, trebuie să avem în vedere următoarele:
5. Încălcarea regulilor cu privire la libera exprimare atrage diverse forme de sancțiune. De exemplu:
6. În concluzie: Suntem liberi în mod absolut să gândim orice. În momentul în care vorbim, scriem sau gesticulăm, trebuie să respectăm anumite reguli pentru a proteja interesele și drepturile celor din jur. Regulile nu restrâng libertatea noastră de exprimare, ci o descriu, astfel încât să se asigure tuturor celor din jur plenitudinea drepturilor lor.
jurist Gianina Clop, voluntar VeDem Just
O situaţie de o tristeţe sfâşietoare: în Constanţa, o femeie dintr-un apartament în flăcări a murit de faţă cu echipajele de pompieri nu din cauza focului, ci din cauza lipsei echipamentelor necesare pentru a o salva de pe balcon.
Înconjurată de flăcări, a încercat să se salveze singură prin escaladarea clădirii, iar apoi s-a aruncat de la etajul 6. Pompierii s-au luptat cu flăcările pentru a salva ceea ce oricum nu mai poate fi salvat, viaţa unei persoane.
Numărul victimelor flăcărilor creşte, iar marţi o persoană a ales să înfrunte pericolul căderii în gol pentru a fugi din calea pericolului flăcărilor. Procesul de salvare a unei victime aflate într-o situaţie de urgenţă ar putea fi sintetizat în câţiva paşi, pentru fiecare existând sau nu un precedent de răspundere:
Originea incendiului nu va rămâne necunoscută, dar originea răspunderii riscă să nu ajungă la suprafaţă, existând cel puţin două scenarii.
Răspunde cel ce a asistat pasiv la dramă, spre exemplu prin lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate sau abuzul în serviciu în modalitatea neîndeplinirii unui act. Legea pedepseşte pasivitatea în situaţiile în care persoana avea obligaţia legală de a acţiona. Fără o asemenea obligaţie, pasivitatea ar fi un act condamnabil din punct de vedere moral, social, dar nu penal. Practic, porneşte de la premisa că nu doar prin acţiuni putem face rău, ci şi prin neîndeplinirea obligaţiei de a acţiona. În doctrina juridică, această obligaţie poartă denumirea de obligaţie de garanţie. Cine poate ocupa poziţia de garant? În doctrina juridică, se recunoaşte că are poziţia de garant medicul care trebuie să trateze pacientul aflat în grija sa, instructorul de înot în privinţa copiilor care urmează cursurile sub îndrumarea sa şi pompierul solicitat să intervină pentru salvarea unei persoane ori bunuri dintr-un incendiu. Astfel, poziţia de garant implică faptul că între persoana ţinută să acţioneze şi titularul valorii sociale ocrotite există o relaţie de dependenţă, care îl obligă pe cel dintâi să acţioneze atunci când cel din urmă se află în imposibilitatea de a proteja el însuşi valoarea socială a cărui titular este. În limbaj juridic, valoarea socială, în acest caz, identifică dreptul la viaţă, la integritate fizică şi psihică. victima care se află în imposibilitatea de a îşi proteja viaţa.
În cazul nostru, pompierul este un garant în privinţa evitării pierderii vieţii victimei, adică cel care evită un rezultat vătămător pentru valoarea socială protejată. Majoritatea codurilor penale europene prevăd pedepsirea pasivităţii la ce păţeşte persoana de lângă tine. Codul penal german stabileşte la art. 13 că persoana care se abţine să prevină producerea rezultatului unei fapte prevăzute de legea penală poate fi pedepsită dacă avea obligaţia legală de a evita acel rezultat, asemeni codului penal spaniol prin art. 11, codului penal elveţian prin art. 11 alin. 2 şi codul penal italian prin art. 40 alin. 1. Pompierul are obligaţia legală de a interveni în caz de incendiu. Tragerea lui la răspundere este condiţionată de existenţa unei obligaţii legale de a acţiona, chiar şi prin punerea sa în pericol, pentru protejarea şi salvarea victimei, dar este condiţionată şi de şansele reale de a salva victima, adică de dispunerea echipamentului necesar.
Răspund cei ce timp de zeci de ani nu au oferit echipamentul necesar profesionistului ce şi-a luat angajamentul că îşi va pune viaţa în pericol pentru a salva o altă persoană. Pompierul depune un jurământ care îl leagă sufleteşte de răspunderea de a salva vieţi: “Eu…. jur credinţă patriei mele, România. Jur să-mi apăr ţara, chiar cu preţul vieţii. Jur să respect constituţia, legile ţării şi regulamentele militare. Aşa să-mi ajute Dumnezeu.” Ghidul prezent pe site-ul ISU sublinează faptul că acţiunea de stingere a unui incendiu se va face ulterior operaţiunii de salvare a persoanelor surprinse de incendii şi aflate în pericol, iar această regulă se aplică în special construcţiilor pentru locuinţe. Pompierul ştie că are nevoie de echipament de protecţie corespunzător pentru a salva pe cineva deoarece, în funcţie de materialele care ard, se degajă cantităţi de căldură între 3300 kcal/kg (lemn de esenţă moale), 4870 kcal/kg (PVC) sau chiar 11150 kcal/kg (benzină). Protecţia acestuia nu este suficientă, ci trebuie complementată de echipamente necesare pentru salvarea victimelor în diverse situaţii, precum autoscări, plase de siguranţă şi perne gonflabile, care trebuie să existe în fiecare unitate tocmai datorită imprevizibilităţii acestor urgenţe. O serie întreagă de instituţii ce trebuiau să acţioneze la nivel local au avut vreme de zeci de ani răspunderea de a echipa, facilita şi dezvolta instrumentele necesare pentru ca aceşti profesionişti să poată înfrunta pericolul, de la primar şi consiliul local la consiliul judeţean şi personalul de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor. Cu toate acestea, privim cu durere un eşec în protejarea unei vieţi din cauza lipsei totale de echipament de salvare necesar pentru ca victima să poată evacua locuinţa prin cădere liberă, şi din cauza numărului insuficient de autoscări pentru un judeţ atât de extins demografic şi ca suprafaţă.
Un pompier pus în imposibilitatea absolută de a acţiona, forţat de circumstanţe, să fie doar martor al tragediei victimei, cu siguranţă este o altă victimă acestei situaţii. În acest caz, răspunderea se găseşte în altă parte, în zona decidentului care nu a considerat prioritară achiziţionarea echipamentelor necesare, transformând persoane în victime ale flăcărilor, iar pe pompieri în victime ale neputinţei. În comunicatul oficial, ISU declară că scara rulantă a sosit cu o întârziere de 20 minute, iar perna gonflabilă şi plasa de siguranţă nu mai există în dotare. Putem acuza, după toate aceste informaţii, pompierul de pasivitate?
Subfinanţarea cronică din ultimii 30 de ani a echipamentelor serviciilor de intervenţie în cazuri de urgenţă au creat toate premisele tragediilor pe care le constatăm. Treptat, prin astfel de tragedii, dispar din viaţa noastră persoane de valoare pentru fiecare dintre noi, mistuite de nepăsarea, uneori penală, alteori aproape penală, a autorităţilor din ultimii 30 de ani. Situaţia lipsei echipamentelor nu pare să fie singulară, din moment ce avem puţine informaţii legate de dotarea tehnică a tuturor inspectoratelor şi instituţiilor de la nivel local cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor.
avocat Dragoș Lucian Ivan
Mâine se votează la Senat legea ce modifică reglementarea privind drogurile şi etnobotanicele. Ea fusese trimisă la promulgare, dar a ajuns din nou în Parlament în urma cererii de reexaminare formulată de Preşedintele ţării. Acum, însă, se renunţă la a interzice deţinerea de etnobotanice, ceea ce este o mare greşeală.
Continue Reading
În aceste zile, școlile au cerut părinților și elevilor să semneze o declarație cum că nu vor înregistra lecțiile online. Unii dintre părinți nu vor să semneze această declarație, alții o găsesc fără rost. Asociația VeDem Just prezintă argumentele pentru semnarea acestei declarații:
Un recent ordin al ministrului educației conține trei aspecte cu privire la subiectul abordat de noi: (1) profesorul, elevul și părintele supraveghetor au obligația să utilizeze aplicația/platforma educațională informatică doar în conformitate cu prevederile legale; (2) nu pot fi înregistrate, diseminate, folosite informațiile care conțin date cu caracter personal; (3) elevul nu poate înregistra lecția online – art. 6 și art. 14 lit. e) din Metodologia-cadru privind desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 5.545/2020.
Care sunt prevederi legale la care se referă Ordinul MEN?
Am identificat următoarele prevederi:
1. În primul rând, este vorba de reglementarea din Legea educației naționale care prevede că o lecție poate fi înregistrată numai cu acordul profesorului și că, dacă este înregistrată, multiplicarea înregistrării se poate face numai cu acordul profesorului – art. 272 alin. (3) și (4) din Legea nr. 1/2011. Dacă nu s-a simțit nevoia înregistrării lecțiilor la școală, nu vedem de ce acest lucru devine o problemă în situația orelor online;
Continue Reading
Semnalez o serie de articole despre mediere scrise de mine la https://gianinaclop.blogspot.com. Pe primul îl redau mai jos.
Când este vorba de medierea în România, constaţi că de 13 ani avem mai mulţi mediatori decât medieri realizate, mai multe protocoale cu instituţiile statului decât întâlniri finalizate în proiecte comune, mai mulţi ambasadori ai medierii decât mesaje de încurajare din partea acestora. E plină ţara de actuali şi foşti membri ai Consiliului de Mediere, respectiv de preşedinţi şi vicepreşedinţi ai Corpurilor Profesionale ale Mediatorilor la nivel judeţean. De 13 ani vorbim doar de organizarea și reorganizarea mediatorilor, de cursuri de instruire reduse la formalisme, de taxe, conferințe naționale pompoase și de alegeri. Nu vorbim de medieri, de prestigiu, de eficienţă.
Continue Reading
