17 noiembrie – Ziua Educației Juridice

Începând din acest an, la data de 17 noiembrie se sărbătorește în țara noastră „Ziua Educației Juridice” pentru a se conștientiza faptul că fiecare avem nevoie de cunoștințe legale. Se onorează, astfel, efortul săptămânal al cadrelor didactice care au decis să predea formal opționalul de educație juridică la inițiativa VeDem Just, precum și al specialiștilor în drept care participă la întâlniri non-formale din școli pe teme de legislație și justiție în cadrul proiectelor.

Ziua a fost aleasă pentru a aminti că la data de 17 noiembrie 2021 a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 273/2021. Aceasta a modificat Legea educației, impunând ca, printre competențele-cheie ce se vor dobândi de către elevii din învățământul primar și cel gimnazial să fie și cele juridice. Legea încă nu a fost implementată, astfel că proiectele se derulează prin intermediul unor inițiative neguvernamentale.

Promotorul educației juridice în România este de șapte ani asociația Voci pentru Democrație și Justiție (VeDem Just). Cele mai cunoscute proiecte ale sale în acest domeniu sunt:

  • Activități la clasă cu oamenii legii: întâlniri fizice sau online cu profesioniști ai dreptului pentru a explica responsabilitățile tinerilor pe înțelesul lor. Modelul a fost preluat de alte organizații pe care le felicităm!
  • Proiectul „Profu` de juridică”: instruirea anuală a peste 100 de cadre didactice pentru a preda formal opționalul de educație juridică, conceperea programei școlare, oferirea suportului de curs, administrarea platformei de comunicare a tuturor profesorilor de juridică din țară. Mulțumim tuturor pentru cunoștințele transmise tinerilor.
  • Ghidul „Elevul și Legea”: tipărirea pe bază de donație a peste 7000 de exemplare din ghidul scris special pentru tineri și distribuit gratuit elevilor ce studiază opționalul;
  • Aplicația pentru mobil „Lege-n-Dar”: gestionarea unei aplicații complexe de informare juridică pentru tineri;
  • Tabăra „Legal Academy”: organizată anual și gratuit pentru adolescenții care devin ambasadori ai educației juridice;
  • Proiectul „Școala de Libertate”: dezvoltarea unor materiale resursă pe teme legale, de interes pentru elevi și profesori.

Conform evidențelor VeDem Just, comunicăm public că în acest an opționalul de educație juridică se studiază în 144 de unități școlare din 36 județe, de la clasa a V-a până la a XII-a, unde este predată de 143 de profesori pentru 6984 de elevi, după programa și suportul de curs alcătuit de asociație.

Această zi a fost declarată la data de 13 martie 2022 de către adunarea generală a asociației Voci pentru Democrație și Justiție din România (VeDem Just). În acest prim an, celebrarea se va face prin zeci de filmulețe și fotografii postate de elevi și profesori pe conturile de social media ale proiectului: Facebook – AICI; Instagram – AICI; Twitter – AICI; YouTube – AICI sub #educatiejuridica; #ziuaeducatieijuridice; #legalliteracyday.

124 de noi profesori pregătiți pentru educația juridică în școli

Asociația VeDem Just a organizat pentru cadrele didactice două noi sesiuni de instruire în domeniul legal. Profesorii astfel instruiți vor transmite elevilor cunoștințe actuale de educație juridică în cadrul școlilor din care fac parte.

Începând cu anul 2019, asociația VeDem Just a dezvoltat proiectul „Profu` de juridică”. Astfel, în cadrul unor cursuri intensive, cadrele didactice de la unități școlare din învățământul preuniversitar se familiarizează cu informațiile legale de bază. Ulterior, acestea vor fi transmise elevilor din școlile unde acești profesori sunt deja angajați, fie ca module în cadrul orelor de educație civică/socială sau de dirigenție, fie ca disciplină distinctă – opționalul de educație juridică.

Pentru cursurile din acest an au fost înscrise 124 de cadre didactice. În datele de 29-30 august 2022 respectiv 3-4 septembrie 2022, profesorii au fost instruiți de către Cristi Danileț (judecător) și Gianina Clop (consilier juridic). S-a discutat despre răspunderea penală și cea civilă, libertatea de exprimare și limitele ei, consumul și traficul de droguri și etnobotanice, traficul de persoane, pornografia infantilă, noul Regulament-cadru școlar, bullying, regulile de circulație, legitima apărare și portul de arme albe, violența domestică și ordinul de protecție, consecințele disciplinare și penale ale comiterii unor fapte ilicite. Cursurile s-au desfășurat online, au fost gratuite și participanții vor primi certificate din partea organizației.

Reamintim că anul trecut a fost votată Legea nr. 273/2021 care prevede că printre competențele-cheie care se vor dobândi de către elevii din învățământul primar și cel gimnazial vor fi și cele juridice. Pentru anul școlar care tocmai începe, Ministerul Educației nu a pus în aplicare această lege. Prin urmare, singura soluție de a acoperi nevoia de educare în domeniul legal este menținerea programelor de educație nonformală prin intermediul oamenilor legii (cum este EDUIURIS dezvoltat de VeDem Just sau FAST dezvoltat de UNBR) sau de educație formală de către profesori special instruiți (cum sunt participanții la programul VeDem Just). Ca și în anii trecuți, toți elevii care studiază în acest an educația juridică ca disciplină opțională vor primi gratuit ghidul „Elevul și Legea”.

Instruire pentru profesorii de juridică

Asociația VeDem Just anunță organizarea unor noi sesiuni de pregătire a profesorilor care vor preda educația juridică. Ei vor putea alege cursul din perioada 29-30 august 2022 sau cursul din perioada 3-4 septembrie 2022.

Educația juridică a devenit disciplină opțională în peste 125 de unități școlare din România. Peste 7000 de elevi primesc de la profesorii lor informații săptămânale despre domeniul legal și juridic.

Și în acest an pregătirea cadrelor didactice ce predau acest opțional va fi asigurată în mod gratuit de asociația VeDem Just. Profesorii care s-au înscris în ultimele luni la adresa precum și cei comunicați de către inspectoratele școlare județene vor primi cu o zi înainte, pe email sau whatsapp, un link de conectare via ZOOM. Fiecare profesor va opta:

– fie pentru cursul ce va avea loc în datele de 29 august (între orele 17-20) și 30 august (între orele 17-20);

– fie pentru cursul ce va avea loc în datele de 3 septembrie (între orele 10-13) și 4 septembrie (între orele 17-20).

Instrucțiuni: Conectarea se va face cu 15 minute înainte. Participanții vor trebui să aibă la dispoziție un laptop și un telefon mobil, conectate la internet. Camerele video vor fi deschise tot timpul cursului. Prezența este obligatorie pentru toate cele șase ore de curs. Se va alege un loc adecvat, de preferat biroul de lucru. Se va evita orice altă preocupare exterioară (condus autoturism, luatul mesei, prezența altor persoane). Încurajăm adresarea de întrebări lectorilor. Ulterior cursului se va expedia fiecărui participant diplomă din partea asociației.

Teme: Vor fi abordate subiecte tratate în manualul de educație juridică pentru elevi: 1. Prezentarea VeDem Just și a opționalului de educație juridică. 2. Libertatea de exprimare; limite în online; pornografie infantilă. 3. Elevul și școala. Bullying. Noul Regulament școlar. 4. Elevul și familia. Violența domestică. 5. Elevul și viața intimă. Abuzurile sexuale. 6. Elevul și sănătatea. Substanțe interzise.  7. Violența; legitima apărare. 8. Principalele regulile de circulație pe drumurile publice. 9. Consecințele faptelor ilegale; oamenii legii.

Lectori: jurist Gianina Clop și judecător Cristi Danileț.

Nelămuriri: Pentru orice întrebări legate de curs ori probleme tehnice puteți apela via whatsapp pe Gianina la nr. 0726.400.167 sau Cristi la nr. 0742.182.581.

Donează pt. manuale educație juridică!

⚖️ În fiecare an asociația VeDem Just donează ghidul „Elevul și Legea” pentru tinerii care învață în școli opționalul de educație juridică.

.
📚 Avem nevoie și în acest an de ajutorul vostru! Ne putem ocupa de imprimare și transport dacă avem finanțarea necesară: trei euro de manual. O puteți face ușor, cu doar două click-uri aici: www.facebook.com/donate/1910272969166536.

.
🙏Noi vă mulțumim! 6000 de elevi vă sunt recunoscători!

Tabăra „Make Law, Not War” – elevii selectați

Asociația VeDem Just publică lista elevilor selectați pentru a participa la cea de-a patra ediție a taberei tematice de educație juridică, intitulată „Make Law, Not War”, ce va avea loc la Berca, jud. Buzău.

S-au înscris 136 de elevi pentru cele 30 de locuri disponibile. În funcție de cele menționate în formularul scris trimis către asociație, au fost preselectați 66 de elevi. Apoi, în urma interviurilor orale, dintre aceștia au fost selectați 31 de adolescenți. Pentru că nu s-a putut face o diferență de punctaj între ultimii doi, conducerea asociației a decis suplimentarea cu un loc. De asemenea, din partea unui partener a mai fost propus un tânăr pentru a participa în tabără.

Continue Reading

Ziua Educației Juridice: 17 noiembrie

Începând cu 2022, în fiecare an, la data de 17 noiembrie se va sărbători în țara noastră Ziua Educației Juridice (Legal Literacy Day). Scopul acestei zile este de a conștientiza nevoia la scară largă de alfabetizare juridică și pentru a onora efortul sutelor de profesori din România care predau formal opționalul de educație juridică și a sutelor de specialiși în drept care participă la întâlnirile non-formale din școli pe teme de legislație și justiție.

Continue Reading

3,5% din impozit pentru educația juridică a copiilor

⚖️ Proiectul #educatiejuridica nu se poate desfășura fără susținerea voastră, a celor care au înțeles că investiția în copii e cea mai sigură pentru viitor.

📚 Toți membrii din asociația VeDem Just – tineri juriști, profesori și elevi – mergem în școli, distribuim cartea „Elevul și Legea”, dezvoltăm aplicația „Lege-n-Dar” strict pe bază de donații. Nu cerem bani de la stat, nu avem sponsori permanenți. Facem aceste activități voluntar!

👍 Puteți să contribuiți: în loc ca 𝟯,𝟱% din impozitul pe veniturile voastre de anul trecut să se ducă la stat, puteți direcționa acest procent către noi. Vă ia 𝗱𝗼𝘂𝗮̆ 𝗺𝗶𝗻𝘂𝘁𝗲 să faceți totul online, completând ACEST formular.

Copiii vă mulțumesc!!

Șase ani de VeDem Just

La 10 decembrie se împlinesc șase ani de când au fost semnate actele constitutive ale organizației VeDem Just, promotor al programului național de educație juridică. Ziua a fost special aleasă, pentru a coincide cu Ziua Internțională a Drepturilor Omului.

La această dată, în anul 2015, cinci jurişti au semnat la București actul de constituire şi statutul asociaţiei Voci pentru Democraţie şi Justiţie (VeDem Just). Două luni mai târziu, asociaţia avea să primească personalitate juridică, acordată de Judecătorie.

Azi, organizaţia reunește juriști, cadre didactice, elevi și studenți. Ea este cunoscută mai ales pentru EDUIURIS, programul național ce reuneşte mai multe proiecte distincte ce privesc educaţia juridică a copiilor și tinerilor. În cadrul programului s-a scris cartea „Elevul și Legea”, s-au distribuit doar în acest an 7000 de manuale în cele 125 de școli unde în anul școlar 2021-2022 se studiază opționalul de educație juridică, s-a inițiat proiectul „Profu` de juridică” în care au fost instruiți peste 150 de profesori să predea această materie, s-a conceput aplicația pentru mobil Lege-n-Dar, s-au organizat trei tabere „Legal Academy” pentru adolescenți. 

VeDem Just mulțumeste tuturor susținătorilor. Fără voi, nu ar fi fost cunoscut acest program și nu ar fi fost adoptată Legea nr. 276/2021 prin care, începând din anul școlar următor, cunoștințele de educație juridică vor ajunge în mod obligatoriu la elevii din clasele primare și gimnaziale. În anul ce vine, noi instrumente de educație juridică, de data aceasta destinate inclusiv adulților, vor fi elaborate de organizație.

Conducerea VeDem Just – jurist Lucian Checheriță, judecător Cristi Danileț și ofițer de poliție Florian Ioniță – mulțumeşte membrilor asociației și voluntarilor din programul de educație juridică. Fără voi, această organizație nu ar fi putut exista.

La mulți ani, VeDem Just!

COMUNICAT DE PRESĂ: Asociația VeDem Just câștigă premiul ICDE „România Europeană 2021”

Premiul ICDE „România Europeană 2021” a fost acordat asociației Voci pentru Democrație și Justiție (VeDem Just) pentru promovarea educației juridice și pentru reușita introducerii acesteia ca disciplină în învățământul preuniversitar, susținând astfel statul de drept și promovând valorile democratice europene în România.

El a fost acordat de președintele ICDE astăzi, 1 decembrie 2021, prof. univ. dr. Valentin Naumescu în cadrul unui eveniment organizat online, președintelui VeDemJust, Lucian Checheriță. Se recunosc, astfel, eforturile derulate în ultimii șase ani de asociația VeDem Just printr-un program național de educare a copiilor și tinerilor în spiritul legilor, concretizat în ore susținute în școli și licee, redactarea unui ghid de educație juridică, instruirea profesorilor pentru a preda acest opțional, tabere tematice pentru adolescenți, o aplicație informativă pentru telefonul mobil. Punctul culminant a fost aprobarea de către Parlament a Legii nr. 273/2021 care prevede că printre competențele-cheie care se vor dobândi de către elevii din învățământul primar și cel gimnazial de învățământ vor fi și cele juridice.

Câștigătorii edițiile anterioare: 2020 – Emilia Șercan; 2019 – Laura Codruța Kovesi.

Asociația Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană, este un think tank înființat în anul 2019 pentru a promova prin dezbateri, proiecte și acțiuni cultura democratică și valorile fundamentale ale Uniunii Europene.

de urmărit la: https://fb.watch/9CYf6-jZe0/

Lista donatorilor „Elevul și Legea” din 2021-2022

Peste 600 de donatori au contribuit pe platforma pusă la dispoziție de RUF – Romanian United Fund la proiectul #VeDemJust din acest an pentru tipărirea ghidului #ElevulșiLegea scris de judecătorul Cristi Danileţ pentru anul școlar 2021-2022. Numele tuturor apare în clipul special creat.

Ghidul a fost distribuit gratuit unui număr de 7.000 de elevi din 125 de școli situate în 33 de județe și mun. București. Aici, opționalul de #educatiejuridica este predat de 142 de profesori. Mulțumim profesorilor că au ofertat acest opțional, elevilor că l-au ales, donatarilor că l-au sprijinit!

Lista completă a școlilor: AICI; Varianta PDF a ghidului „Elevul și Legea”: AICI; Aplicația de mobil „Lege-n-Dar”: AICI.

Octombrie 2021 – Activități de educație juridică

22 octombrie – Domnul avocat Mircea Ioan, voluntar VeDem Just, împreună cu doamna Catalina Niculae, coordonatoarea proiectului ”Acționăm Just”, din partea Agenției Naționale Antidrog au discutat cu tinerii din clasa a X-a M din Colegiul Economic “Viilor” din București despre cât de grav este să deții droguri de risc sau de mare risc. Proiectul „Acționăm just” este realizat împreună cu VeDem Just – Voci pentru Democraţie şi Justiţie.

Continue Reading