România trece printr-o criză a valorilor generată de o tranziţie prea lungă care se suprapune peste evenimente imprevizibile, precum criza financiară sau criza pandemică. Este nevoie de responsabilitatea și implicarea celor care conduc masele sau pot influenţa un număr mare de persoane. Din păcate, regulile de morală şi regulile juridice au ajuns să fie ignorate uneori chiar de către cei ce ar trebui să fie un exemplu în acest sens. Această abordare este greşită!
Asociaţia VeDem Just reaminteşte că, în timpul stării de urgenţă ca urmare a declanșării pandemiei, reprezentanţii BOR au îndrumat cetăţenii să respecte regulile impuse de Guvern. Dar, recent, am asistat la înmormântarea unui ierarh unde numărul de persoane a fost mai mare decât cel permis de reglementările aplicabile în această perioadă, iar comportamentul enoriaşilor a fost contrar regulilor de igienă convenite. Tot astfel, în mai multe lăcașuri de cult s-au organizat slujbe, ignorându-se dispozițiile imperative ale legii.
Membrii asociației atrag atenţia că miniştrii şi parlamentarii au elaborat reguli de conduită valabile pentru toată lumea în perioada stării de urgenţă şi apoi a stării de alertă, aplicabile inclusiv lor. Dar am văzut de curând miniştri în birouri oficiale în care se aflau mai mult de trei persoane, fără a purta mască și fără a respecta distanţa socială, ori chiar fumând. După cum au fost situaţii în care unii parlamentari au refuzat purtarea măştii în interiorul Parlamentului când acest lucru era declarat obligatoriu.
VeDem Just mai constată cu regret că unii vloggeri promovează în mod iresponsabil discriminarea pe reţelele de socializare şi chiar instigă publicul tânăr la comiterea de infracţiuni cu privire la persoane minore.
Niciuna dintre aceste conduite nu poate fi tolerată. Cu atât mai mult atunci când cei care încalcă regulile sunt indivizi ce direcționează sau influențează comportamentul a sute de mii sau milioane de oameni, nevoia de respectare a regulilor este mai mare: aceste persoane trebuie să fie un exemplu de conformare la reguli. De aceea, oprobriul cetăţenilor la derapajele lor este esenţial, iar reacţia organismelor statului trebuie să fie imediată şi fermă.
Asociația conchide că o regulă se respectă nu de frica sancțiunii, ci pentru că motivația existenței ei este protejarea fiecăruia şi siguranţa tuturor. Mesajele noastre sunt simple, dar profunde: nimeni nu este deasupra regulilor, nici măcar cei care le fac. Legea este făcută să protejeze. Unde-i lege nu-i tocmeală. O lege trebuie respectată chiar şi când nu este nimeni de faţă.