
.
COMUNICAT DE PRESĂ, 28 septembrie 2026: Șapte adolescenți care au primit Constituția într-o tabără o aduc acum în școli, pe înțelesul elevilor. Când în luna decembrie se vor sărbători 35 ani de când actuala Constituție a fost adoptată, mii de elevi o vor cunoaște la modul real.
60% dintre adolescenți nu au deschis vreodată Constituția, dar peste 95% consideră important ca tinerii să o cunoască. Din această distanță dintre interes și acces s-a născut „Constitu-CE? – Constituția pe înțelesul tău”, proiectul lansat astăzi de Asociația VeDem Just.
În tabăra Legal Academy ediția a 8-a, organizată de VeDem Just în această vară, fiecare participant a primit un exemplar al Constituției României. Șapte dintre ei au început să se întrebe cum ar putea colegii lor să găsească în ea repere pentru probleme apropiate de viața lor: ce se întâmplă cu o fotografie distribuită fără acord, cum își pot exprima o opinie fără teama de a suporta consecințe legale și cum pot discuta cu autoritățile atunci când vor să schimbe ceva în comunitate.
Răspunsul lor ia forma unui proiect care începe în școli cu 22 de afișe și continuă online cu explicații, situații practice și teste. Primul afiș apare pe 28 septembrie, iar ultimul este programat pentru 23 noiembrie. Codul QR de pe fiecare afiș îi conduce pe elevi către materiale publicate online, adaptate separat pentru gimnaziu și liceu.
Chiar tinerii au ales întrebările și formele de învățare
„Constitu-CE?” oferă un punct de pornire accesibil: o întrebare ușor de recunoscut, articolul constituțional relevant, o explicație clară și o situație nouă în care elevul poate încerca să aplice ceea ce a înțeles. Materialele urmăresc să dezvolte curiozitatea, argumentarea și înțelegerea drepturilor și responsabilităților.
Fiecare dintre cei șapte tineri contribuie la o parte a proiectului. Ion Darius Mihail coordonează campania „Constituția în 22 de zile”. Mișcoiu-Nabăr Teodora dezvoltă activitățile Legal Lab, adaptate vârstei elevilor. Lupea Gabriela a pregătit trei activități pentru liceu în cadrul componentei „Constituția în școală”. Belega Briana este inițiatoarea concursului „Constitu-CE?”. David Bogdan-Andrei lucrează la componenta digitală, Riteș Matei-Alexandru dezvoltă scenariile video, iar Iancu Paula a coordonat chestionarul care a orientat proiectul.
Asociația VeDem Just sprijină transformarea ideilor lor în resurse utilizabile la clasă și verifică explicațiile juridice înainte de publicare. Componentele proiectului vor continua să se dezvolte pe parcursul anului școlar.
Cum se pot implica școlile
Zeci de școli din jumătate din județele țării s-au implicat în pregătirea campaniei „Constituția în 22 de zile”. Asociația le-a trimis fizic afișele pentru a fi postate în școli, iar profesorii care predau educația civică și/sau educația juridică vor folosi resursele la clasă. De asemenea, alte școlile interesate pot utiliza resursele publice. Pe pagina proiectului sunt deja disponibile ghidul metodologic Legal Lab, trei activități „Constituția în școală” pentru liceeni și primul scenariu video. Alte materiale vor fi adăugate pe măsură ce sunt finalizate.
Proiectul cuprinde și concursul „Constitu-CE?” pentru liceenii din Timișoara, dotat cu premii oferite de CODRU Festival în calitate de sponsor.
Proiectul include și un flashmob dedicat Constituției, prin care tinerii vor aduce această temă în atenția comunității.
VeDem Just invită organizațiile și companiile interesate să susțină dezvoltarea proiectului și accesul mai multor elevi la resursele sale. Posibilitățile de colaborare pot fi discutate direct cu echipa asociației.
Educația juridică a copiilor și tinerilor este o preocupare constantă a Asociației VeDem Just. Ghidul „Elevul și Legea”, taberele Legal Academy, concursul „Be Legal! Be Cool!”, aplicația de mobil „Lege-n-Dar” urmăresc să facă regulile juridice mai clare și mai utile în viața de zi cu zi. Prin „Constitu-CE?”, adolescenții participă direct la construirea unui nou mod de a descoperi Constituția, pornind de la întrebările generației lor.
Descoperă proiectul: https://educatiejuridica.ro/constitu-ce/
.
Coordonator proiect,
Gianina Clop, membru VeDem Just
tel 0726400167