Minorii să răspundă în funcție de discernământ, nu de vârstă!

VeDem Just a participat prin Lucian Checheriță, președinte, la dezbaterile organizate în data de 11 nov. 2025 la Parlamentul României pe tema reducerii vârstei răspunderii penale a minorilor de la 14 ani la 13 ani. Au luat cuvântul reprezentanți ai DIICOT, Curtea de Apel Bucureşti, ANP, Consiliul de Probaţiune, avocaţi, jurişti, profesori universitari. Asociaţia VeDem Just a solicitat în mod ferm ca legiuitorul să nu mai insiste să pătrundă în zone de non-drept, iar minorul să răspundă penal indiferent de vârstă, dacă are discernământ.

Citiţi mai jos integral punctul de vedere al VeDem Just, întocmit de fostul judecător Cristi Danileț:

Punct de vedere privind propunerea de reducere a vârstei răspunderii penale la 13 ani

„Domnilor și doamnelor,

Reducerea vârstei răspunderii penale la 13 ani ar însemna o nouă încercare a legiuitorului de a substitui judecata concretă a psihologului și a judecătorului cu o ficțiune legală, în domenii care țin, de fapt, de conștiință, morală și dezvoltare umană – adică de zone de non-drept.


1. Legea nu poate crea discernământ prin decret

Discernământul nu este o vârstă, ci o capacitate psihică, dependentă de inteligență, educație și mediu social. Psihologia arată că doi copii de aceeași vârstă pot avea niveluri complet diferite de maturitate morală.

Așadar, să spui că un copil „devine responsabil” în ziua în care împlinește 13 sau 14 ani este o convenție arbitrară. În realitate, discernământul se stabilește în concret, prin expertiză psihiatrică, și poate exista înainte sau poate lipsi chiar după pragul legal.


2. Când legea pătrunde în zonele de non-drept

Avem deja exemple în care legiuitorul a încercat să reglementeze realități morale, nu juridice:

  • art. 485 Cod civil: copilul „datorează respect părinților”;
  • art. 309 alin. (1) Cod civil: soții „își datorează respect”;
  • Legea nr. 350/2006: definește „tânărul” ca fiind între 14 și 35 de ani, fără legătură cu maturitatea reală.

Sunt norme fără sancțiune și fără acțiune, deci non-drept — formule morale îmbrăcate în haina legii.
A coborî vârsta răspunderii penale înseamnă a repeta aceeași eroare: a confunda norma juridică cu o estimare morală.


3. În dreptul penal, răspunderea nu poate fi statistică

Imputabilitatea este personală; nu poate fi prezumată pe baza unei date din calendar. Minorul răspunde penal doar dacă are discernământ, stabilit prin expertiză psihiatrică – indiferent de vârstă.

Coborând pragul la 13 ani, nu câștigăm nimic în termeni de justiție:

  • minorii de 13 ani vor necesita în continuare expertiză;
  • minorii de 12 ani pot fi la fel de conștienți, dar exonerați;
  • instanțele vor fi puse în fața acelorași dileme etice.

Rezultatul ar fi doar o iluzie de fermitate legislativă, nu o reformă reală.


4. Concluzie

Că e vârsta de 14 ani ca acum sau că va fi vârsta de 13 ani ca în proiect, aceste praguri sunt aleatorii, fără o bază reală. De ce să nu fie 12 ani, ca în Andora, Belgia, Canada, China, Ungaria, Israel? Sau 10 ani ca în Anglia, Țara Galilor și Elveția? Sau 7 ani, ca în Emiratele Arabe Unite, Tailanda, Tanzania, Quatar, Pakistan, Liban, Kuweit, India? Oricum, măsurile care se aplică minorilor nu sunt punitive, ci educative.

Prin urmare, asociația VeDem Just consideră că propunerea de reducere a vârstei răspunderii penale la 13 ani nu este realistă. Răspunderea penală nu poate fi dedusă din vârstă, ci doar din capacitatea psihică de a înțelege și controla consecințele propriilor fapte. Această capacitate – discernământul – se stabilește exclusiv prin mijloace științifice, nu prin ficțiuni legale.

În consecință, Asociația VeDem Just solicită ca, în actualul Cod penal, să se opereze o modificare legislativă prin care:

„Răspund penal minorii cu vârsta de sub 16 ani, pentru care s-a stabilit existența discernamântului pe baza expertizei medico-legale psihiatrice, indiferent de vârsta cronologică a copilului”.

O astfel de soluție ar reflecta principiile statului de drept, ar asigura o protecție reală a copilului și ar menține coerența dintre lege, știință și morală”.

Avocații – mediatori de drept? Opinia VeDem Just

mediere

Referitor la PL-x nr. 400/2025

Punct de vedere privind propunerea legislativă de acordare automată a calității de mediator avocaților

Către:
Comisia juridică a Camerei Deputatilor

În atenția domnului președinte Liviu-Bogdan Ciucă,

Stimate domnule președinte și stimați deputați,

Subscrisa asociație Voci pentru Democrație și Justiție, organizație neguvernamnetală și apolitică, cu deosebit respect formulăm prezentul punct de vedere asupra propunerii legislative privind acordarea automată a calității de mediator tuturor avocaților înscriși în barouri, fără formare sau autorizare distinctă.

I. Considerații introductive

Profesia de mediator a fost instituită prin Legea nr. 192/2006 ca o profesie liberală autonomă, ceea ce este în concordanță cu Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială.
Rolul acestei profesii este acela de a oferi cetățenilor o alternativă reală la procesul judiciar, bazată pe dialog, confidențialitate și neutralitate.

Legea a fost concepută deliberat astfel încât mediatorul să fie un terț imparțial, aflat în afara logicii contradictoriale a procesului judiciar. Prin urmare, medierea nu este o prelungire a procesului, ci o altă paradigmă de soluționare a conflictelor.

II. Conținutul propunerii legislative

Proiectul de lege supus dezbaterii prevede ca avocații să dobândească de drept calitatea de mediatori, fără a parcurge formarea profesională specifică și fără a se supune regimului de autorizare și control al Consiliului de Mediere, organism autonom instituit de lege.

Această măsură echivalează cu asimilarea automată a unei competențe profesionale distincte, cu efecte multiple asupra cadrului normativ și etic existent.

III. Argumente juridice și instituționale împotriva propunerii

1. Încălcarea autonomiei profesiei de mediator

Legea 192/2006 consacră autonomia deplină a profesiei de mediator, sub autoritatea Consiliului de Mediere, nu a altor corpuri profesionale.
Atribuirea calității de mediator prin efectul legii altor categorii profesionale (în speță, avocaților) subminează autonomia acestei profesii și încalcă principiul separației între profesiile juridice, prezent implicit în toată legislația ce reglementeză profesiile și carierele juridice – de la cea de consilier juridic și avocat, la cea de judecător și procuror.

2. Incompatibilitatea funcțională între rolul avocatului și al mediatorului

Avocatul este reprezentantul intereselor unei părți, într-un cadru contradictoriu, bazat pe adversitate. Mediatorul, dimpotrivă, este terț neutru, care facilitează comunicarea și înțelegerea reciprocă.
Cele două roluri sunt fundamental incompatibile: primul presupune partizanat, al doilea neutralitate.
Prin urmare, un avocat-mediator de drept ar fi în mod structural în conflict de roluri.

3. Încălcarea principiului neutralității și imparțialității

Neutralitatea este esența medierii. Ea nu se reduce la abținerea de la a favoriza o parte, ci presupune absența oricărei poziționări juridice sau morale față de conflict.
Avocatul, prin natura profesiei sale, este format să analizeze vinovăția, să cântărească drepturile și obligațiile părților — reflexe incompatibile cu neutralitatea absolută cerută unui mediator.

4. Discriminarea altor profesii juridice

Magistrații, notarii publici, consilierii juridici și alte categorii de profesioniști ai dreptului nu beneficiază de o astfel de recunoaștere automată, deși dețin cunoștințe juridice echivalente sau superioare.
Acordarea unui privilegiu exclusiv avocaților ar încălca art. 16 alin. (1) din Constituția României, care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice.

5. Lipsa formării specifice în domeniul comunicării și al gestionării conflictului

Formarea mediatorilor presupune competențe psihosociale și abilități de comunicare nonviolentă care nu fac parte din pregătirea juridică tradițională.
Un avocat care nu a urmat un program de formare în mediere nu poate îndeplini exigențele de competență stabilite de Directiva 2008/52/CE, art. 4 alin. (1).

IV. Considerații etice și de politică publică

Medierea nu este o „ramură” a justiției, ci o alternativă la justiție, construită pe valori proprii: colaborare, reconciliere, restaurare.
Prin transformarea avocaților în mediatori de drept, se creează o confuzie între funcția de reprezentare și cea de facilitare, reducând medierea la o simplă negociere juridică.
În plus, măsura ar genera un monopol profesional contrar principiului concurenței loiale și ar compromite încrederea publică în instituția medierii.

V. Concluzii

  1. Propunerea legislativă analizată este contrară Constituției României și neconformă cu dreptul european, întrucât:
    1. încalcă autonomia profesiei de mediator;
    1. ignoră cerințele minime de formare și autorizare;
    1. produce discriminare între profesiile juridice.
  2. Reforma medierii nu se poate face prin diluarea profesiei, ci prin consolidarea ei: prin programe de promovare, colaborare interprofesională și recunoașterea utilității sale în fața justiției.

VI. Propunere alternativă

Dacă se urmărește facilitarea colaborării dintre mediatori și avocați, sugerez adoptarea unor măsuri rezonabile ce por fi realizate în afara proiectului de față, precum:

  • includerea în curricula Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (INPPA) a unui modul obligatoriu de inițiere în mediere, fără acordarea titlului de mediator;
  • încurajarea colaborărilor instituționale între barouri și Consiliul de Mediere;
  • stimularea medierii prealabile litigiului prin reduceri de taxe judiciare sau bonificații profesionale pentru avocații care sprijină soluționarea amiabilă.

Cu stimă,

Lucian Checheriță

Președinte VeDem Just

Notă: Punctul de vedere al asociației VeDem Just a fost întocmit de către Cristi Danileț. El a participant la procesul de redactare a Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator. A demarat și coordonat campania națională „Judecătorii susțin medierea” desfășurată în perioada 2009-2010. A fost declarat ambasador al medierii în anul 2012 de către Consiliul de Mediere. Este autor al mai multor lucrări în domeniu, printre care „Ghid de mediere penală” publicată în anul 2014. A ocupat funcția de  judecător în perioada 1998-2024.