CEDO: Un datornic bancar nu poate fi judecător într-un caz implicând banca

În cauza Temeșan contra României, CtEDO a decis că nu întrunește condițiile de imparțialitate un judecător care este client particular al băncii, parte în procesul pe care îl judecă, după ce a  obținut împrumuturi de la banca respectivă. Hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 6 februarie 2024.

În anul 1994, Temeșan a fost numit director la Bancorex. În anul 1998 Bancorex este preluată prin absorbție de BCR și se desface contractul de muncă al lui Temeșan. În 2003 el cere în justiție reintegrarea în post. În anul 2005 Curtea de Apel București, printr-un complet de judecată unde era și judecătoarea C, îi respinge cererea. Printr-o acțiune ulterioară, el obține dreptul de reintegrare, care nu este respectat de BCR. Din contra, în anul 2014 BCR îl acționează în judecată pentru a se constata că încă din anul 1997 contractul său era nul. Procesul ajunge la Curtea de Apel București unde din complet făcea parte judecătoarea C. și o judecătoarea U, ambele având credit bancar la BCR. Temeșan cere recuzarea lor, dar cererea i se respinge. În cele din urmă pierde procesul.

Curtea de la Strasbourg observă că judecătorii cauzei aveau credite de la BCR, care nu era singura bancă de pe piață. CEDO stabilește că este rezonabil să se presupună că relația unui client cu banca sa este decisivă pentru derularea unui împrumut. Băncilor li se acordă în general un anumit grad de libertate în stabilirea și ajustarea termenilor și condițiilor împrumuturilor. Prin urmare, un judecător care se află în poziția de client particular al unei bănci care este parte într-un proces ce urmează să fie judecat de către acel judecător poate fi perceput în mod rezonabil ca fiind părtinitor. Faptul că datorează bani băncii respective poate influența în mod conștient sau subconștient procesul decizional al judecătorului, făcând ca acesta să fie mai înclinat să se pronunțe în favoarea băncii. O asemenea stare de fapt ar pune în pericol, fără îndoială, integritatea procesului judiciar și ar eroda încrederea publicului în justiție.

Amintim: principiile generale privind cerința de imparțialitate a judecătorului au fost prezentate în cauza Micallef împotriva Maltei (MC), din 15.10.2009. În cauza  Pescador Valero c. Spaniei, prin hotărârea din 17 iunie 2003 CtEDO a stabilit că sunt justificate temerile că nu este imparțial judecătorul care, în timpul procesului unde una dintre părți era o Universitate, era profesor asociat ce primea venituri de la aceasta. 

CJUE: Datele personale ale unui condamnat nu pot fi păstrate nelimitat

CJUE a decis că nu este conformă cu dreptul UE legislația națională care permite stocarea de către poliție, până la sfârșitul vieții unui condamnat, a datelor sale cu caracter personal (cazul C‑118/22).

Un cetățean bulgar a fost condamnat în anul 2016 la pedeapsa de un an închisoare cu suspendarea executării pedepsei. În anul 2020 el a obținut reabilitarea. Ca urmare, a cerut radierea evidențelor păstrate de către poliție, care a refuzat pe motiv că acele date sunt păstrate pentru a fi comparate cu alte date colectate cu ocazia anchetelor referitoare la alte infracțiuni. Cetățeanul a formulat o cerere în justiție, iar Curtea Administrativă Supremă din Bulgaria a solicitat interpretarea oficială din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la  Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și privind libera circulație a acestor date.

Prin hotărârea din 30 ian. 2024 CJUE a stabilit că nu pot fi păstrate datele biometrice și genetice ale unei persoane pe timp nedefinit sau până la decesul ei și pentru orice infracțiune. În concret, a hotărât că nu este conform cu dreptul UE legislația națională care prevede stocarea de către autoritățile polițienești, în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor, de date cu caracter personal, printre care date biometrice și genetice, privind persoane care au făcut obiectul unei condamnări penale definitive pentru o infracțiune săvârșită cu intenție pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, și aceasta până la decesul persoanei vizate, inclusiv în cazul reabilitării sale, fără a însărcina operatorul cu obligația de a verifica în mod regulat dacă această stocare este în continuare necesară și fără a recunoaște persoanei respective dreptul la ștergerea acestor date dacă stocarea lor nu mai este necesară în raport cu scopurile în care au fost prelucrate sau, după caz, dreptul la restricționarea prelucrării lor.

 Această hotărâre nu se aplică pentru condamnările privind securitatea națională.

În România, actele normative în domeniu sunt Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar și Legea nr. 363/2018 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale și combaterii infracțiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative și de siguranță, precum și privind libera circulație a acestor date.