Azi, VeDem Just a formulat o scrisoare către ministrul justiţiei prin care solicită modificarea de urgenţă a legii care obligă televiziunile şi radiourile să publice zilnic un anunţ prin care se explică violatorilor în ce condiţii pot scăpa de pedeapsă. Mai jos, publicăm textul acestei scrisori.
UPDATE, 10.10.2023: Avocatul Poporului a sesizat CCR cu privire la neconstituţionalitatea unor prevederi din această lege, plecând de la argumentele VeDemJust.
Explicație prealabilă:Violul este azi actul sexual cu penetrare, neconsimțit de victimă. Agresiunea sexuală este actul sexual fără penetrare, neconsimțit de victimă. Actul sexual cu un minor este actul sexual cu penetrare, consimțit de victima cu vârsta sub 16 ani[1] și doar în anumite condiții de victima cu vârsta de 16-18 ani. Coruperea sexuală a unui minor este actul sexual fără penetrare, consimțit de victima care are sub 14 ani și doar în anumite condiții dacă are vârsta de 14-18 ani. Ultimele două fapte nu se pedepsesc dacă diferența de vârstă dintre cei doi implicați este mai mică de trei ani.
Această structură cât de cât logică este schimbată, pe alocuri fundamental, prin modificările aduse de Legea nr. 217/2023. Aceasta și-a propus o protecție mai mare a minorilor, astfel că vizează dispozițiile penale privind viața sexuală și cele procedural penale privind drepturile victimelor. Noile reglementări se vor aplica de la data de 1 ianuarie 2024. Încă este timp de modificat unele aspecte extrem de criticabile.
În luna iulie 2023, în decursul unei singure săptămâni, s-au publicat în Monitorul Oficial cinci legi prin care se modifică Codul penal, Codul de procedură penală şi alte legi cu dispoziţii penale.
Este vorba de Legea 200/2023 (pentru punerea în acord a Codului penal, a legii de protecţia martorilor şi a legii de executarea pedepselor cu 10 decizii ale CCR), Legea 201/2023 (pentru punerea în acord a Codului de procedură penală cu 38 de decizii ale CCR), Legea 213/2023 (cunoscută de public drept legea „Anastasia”), Legea 214/2023 (pentru punerea în acord a Codului penal cu o decizie a CCR şi a Codului de procedură penală şi a legii ANABI cu alte trei decizii ale CCR) și Legea 217/2023 (pentru sancționarea mai aspră a unor abuzuri sexuale).
Modificările aduse de primele patru legi se aplică deja şi vor fi prezentate mai jos. Modificările aduse de ultima lege se vor aplica de la data de 1 ianuarie 2024 şi vor fi prezentate separat.
⚖️ 14 iulie 2023: Asociația VeDem Just organizează a cincea tabără anuală de educație juridică dedicată adolescenților.
📢 Este un prilej de întâlnire cu avocați, polițiști, judecători, experți anti-drog. Vom discuta despre lege și reguli. Vom socializa și ne vom împrieteni.
👁️ Tabăra de anul trecut este rezumată AICI, Imagini și testimoniale de la toate cele patru taberi precedente găsești AICI.
⚖️ Ediția Legal Academy din acest an se numește „De-a dreptul implicați”. Beneficiari vor fi 27 de adolescenți. Încă trei sunt calificați din oficiu, fiind premiați la concursul „Be Legal, Be Cool”.
🧒👧🏻 Sunt așteptați să se înscrie elevii care din toamna acestui an vor fi în clasa a X-a sau a XI-a. Pot fi din România sau Republica Moldova.
🏡Tabăra va avea loc la Conacul Maria Theresa, comuna Orlat, județul Sibiu. Este o pensiune cu piscină și restaurant, cotată 5 margarete.
🌞Perioada de cazare este de cinci nopți, în 1-6 septembrie 2023.
💵 Costul taberei este de 500 lei/participant, diferența este acoperită de asociația VeDem Just și include: 3 mese/zi, cazare, vizite, invitați, activități educative și sociale. Transportul până în tabără și din tabără este în sarcina participanților.
📝Înscrierile se fac în perioada 14-21 iulie 2023, completând formularul de AICI.
💻Dacă ești pre-selectat, urmează un interviu online în datele de 24-28 iulie 2023.
🥇Dacă ești selectat, te vei regăsi pe lista finală ce va fi publicată în data de 30 iulie 2023.
VeDem Just, alături de alte 18 organizaţii, au cerut procurorului general al României Alex Florenta să acţioneze în cazul dosarului deschis la cererea jurnalistei Emilia Sercan care trenează de un an de zile la organul de urmărire penală, iar violarea vieţii private a victimei continuă.
Azi intră în vigoare Legea nr. 9/2023 care prevede obligaţii şi interdicţii pentru instituţiile publice şi organele administraţiei publice locale şi centrale: în vederea simpificării birocraţiei:
OBLIGAŢII
Cererile vor fi puse la dispoziţia publicului în format electronic;
Copia cărţii de identitate se va accepta prin email;
Permit fotocopierea gratuită a documentelor de la dosar, altele decât cele care provin de la instituţiile centrale;
să-și informatiza procesele și procedurile;
să specifice pe formularele proprii durata de completare a fiecăruia și motivul colectării informației;
să ofere metode alternative de plată a serviciilor publice furnizate contra cost, fie prin plata cu cardul, fie prin intermediul altor sisteme de plată;
să folosească cu precădere mijloacele electronice pentru comunicarea cu beneficiarii serviciilor publice, acolo unde beneficiarul are și este de acord să furnizeze o adresă de poștă electronică;
să publice seturi de date de interes public pe portalul www.data.gov.ro.
INTERDICŢII: Nu se vor mai solicita de la populaţie:
copii legalizate de pe documente, ci ele vor fi semnate pentru conformitate de funcţionarul care le primeşte;
copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către alte instituții publice, organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale;
dosare, dosare cu șină, precum și niciun alt articol sau obiect de birotică sau papetărie.