10 mai – Triplă sărbătoare națională

Data de 10 mai glorifică trei momente istorice diferite: începutul domniei lui Carol I, Independența de Stat, încoronarea primului rege al țării.

Prin Legea nr. 103/2015 a fost declarată ziua de 10 Mai ca zi de sărbătoare naţională. Legea nu arată de ce s-a ales această zi și ce anume se sărbătorește. Ea doar instituie obligația pentru Parlament, Preşedintele României, Guvern, celelalte autorităţi publice centrale, precum şi autorităţile administraţiei publice locale să organizeze manifestări cultural-artistice prilejuite de sărbătorirea acestei zile.

Potrivit regulilor de interpretare a normelor juridice, când o dispoziție legală nu este clară, se apelează la mai multe metode. Una dintre ele este cea istorico-teleologică: se cercetează contextul în care a apărut norma respectivă, expunerea de motive și dezbaterile din Parlament desfășurate cu ocazia adoptării.

Urmărind procesul legislativ al legii de față, am costatat că la momentul discutării actului normativ în Parlament:
– Guvernul a fost evaziv;

– în Senat: Comisia pentru administrație, Comisia juridică, Comisia pentru drepturile omului, Comisia pentru muncă au avizat pozitiv proiectul de lege; totuși, Senatul a respins proiectul de lege;

– în Camera Deputaților: Comisia pentru administrație, Comisia juridică, Comisia pentru muncă au avizat negativ acest proiect; totuși, Camera a adoptat proiectul de lege.

În expunerea de motive ce însoțește proiectul de lege și în stenograma discuțiilor din Cameră, am constatat că se face referire la trei evenimente istorice:

– la data de 10 mai 1866 Carol Ludovic de Hohenzollern-Sigmaringen a depus jurământul în fața deputaților români. El tocmai fusese ales domn de către populația cu drept de vot și apoi de către deputați. A folosit titlul de Principe, România fiind atunci Principat, potrivit Constituţiei din iulie 1866;

– la data de 10 mai 1877, Carol I promulgă Declarația prin care s-a proclamat Independența de Stat a României de către Senat și Adunarea Deputaților cu o zi mai devreme. Proclamaţia fusese citită de M.Kogălniceanu, ministru de externe în Guvernul Ion Brătianu şi prin ea se declara independenţa faţă de Imperiul Otoman; după aceasta, România s-a aliat cu ruşii în războiul împotriva otomanilor;

– la data de 10 mai 1881 România este proclamată Regat și are loc încoronarea lui Carol I drept rege. El folosea denumirea de Alteţă Regală.

Expunerea de motive se încheie cu următoarea propoziție: „Scopul acestei zile este ca românii să nu uite serviciile făcute națiunii de către monarhia constituțională”.

Carol I a fost domn, apoi rege al României în perioada 1866-1914. De el este legată modernizarea României. A fost monarh timp de 48 de ani, cea mai lungă perioadă de domnie din istoria noastră. Din 1866 şi până la momentul abdicării regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, ziua de 10 Mai a fost Ziua Naţională a României, cunoscută sub numele de Ziua Regelui sau Ziua Monarhiei. Imnul regelui este aici. În perioada comunistă, Ziua Națională a fost 23 august. În prezent, Constituţia declară România drept republică (art. 1), reprezentată de Preşedinte (art. 80), iar ziua naţională este 1 Decembrie (art. 12).

Urmărește-ne:
Pin Share